Asa cum am mai scris în aceasta rubrica, pe 12 iulie 2012, guvernul Regatului Unit a facut publica cea de a noua transa de fisiere OZN, reprezentând documente generate, timp de trei decenii, de un compartiment al Ministerului Apararii cunoscut sub numele de DI55, sau, informal, „Biroul OZN”. Cu aceasta ultima transa, au fost facute publice, în total, 178 dosare, iar numarul de pagini disponibile a ajuns la 50.000, constituind una dintre cele mai cuprinzatoare arhive publice din lume privind posibila activitate extraterestra pe Pamânt, o reala comoara pentru cei care studiaza si teoretizeaza acest subiect.
Înainte de a fi desfiintat, din motive bugetare, în decembrie 2009, dupa 50 de ani de existenta, Biroul OZN a fost responsabil, în fiecare an, cu investigarea a sute de observatii raportate în Marea Britanie. În numarul din 26 august 2012 al publicatiei The Boston Globe, ziaristul Chris Wright a selectat si a comentat o parte dintre cele 6700 de pagini declasificate recent. Reluam mai jos câteva dintre ideile din acest articol.
Într-unul dintre rapoarte guvernamentale scrie ca în luna mai a anului 2006, putin dupa ora 7 seara, în orasul Hastings de pe litoralul englez, „doi martori au spus ca au vazut un extraterestru prin ferestra bucatariei lor”. Si asta a fost tot. Nu rapiri. Nu sonde. Doar o ceasca de ceai brusc întrerupta. Este doar un caz din nenumaratele recent declasificate.
Asa cum scrie Chris Wright, pentru cel ce parcurge aceste documente, devine treptat clar ca aici exista foarte putina intriga autentica. Faptul cel mai convingator privind aceste documente este „o dovada monumentala privind puterea birocratiei de a elimina viata chiar si din zonele îndepartate ale universului”. El citeaza pe Nick Pope, cel ce a condus acest birou OZN între anii 1991 si 1994, si care preciza ca nu au existat aici nici „dosare X”, nici „gadget-uri care ar putea sterge memoria oamenilor, dupa o observatie OZN”, nici explorarea unor hangare întunecate care ascund mistere. A fost o slujba de birou, de cele mai multe ori, putin interesanta.
Asa cum spune Wright, britanicii au un talent special în a reduce unul dintre cele mai persistente mistere ale timpurilor moderne la o avalansa de documente greoaie. El chiar se întreaba daca, dupa mai mult de 60 de ani de când fenomenul bântuie constiinta publica, va fi vreodata omeneste posibil sa se arunce o raza de lumina asupra acestor stranii miscari care se tot raporteaza ca se vad pe cer. Biroul OZN avea un formular standard pentru raportari. Acesta explica, pe un ton pe care-l folosesti fata de un copil prea insistent, ca Ministerul Apararii este interesat doar de rapoartele care contin „dovezi ale unei amenintari potentiale fata de Marea Britanie”.
Plictisiti de „evenimente”
Memorandumurile interne ale ministerului, facute acum publice, releva o anumita plictiseala iritata a functionarilor. Pe nota unui locuitor din Peckham, Londra de Sud, care ar fi asteptat douazeci si cinci de ani pentru a raporta un „eveniment ciudat” („un obiect ca o stea stralucitoare aproape direct deasupra capului”) un anchetator scria colegilor sai: „Banuiesc ca ar fi cam dificil sa obtinem niste înregistrari de acum 25 de ani”. Anchetatorul a trimis în cele din urma omului o scrisoare spunând: „Investigarea cazului ar putea dura un timp oarecare”. Nu s-a mai gasit nicio urma de corespondenta în continuare.
Potrivit lui Pope, sarcina Biroului OZN nu a fost sa caute dovezi privind omuletii verzi, ci eventuale arme terestre secrete. „Am fost concentrati mai mult pe Moscova decât pe Marte”. Ocazional, baietii din birou selectau câte o observatie din partea unui „martor credibil” (adica, cineva în uniforma), continând ceva care putea justifica atentia expertilor sau a generalilor. O trimiteau în sus si nu mai auzeau apoi niciodata despre ea.
Chiar daca cineva din Ministerul Apararii a fost interesat vreodata sa lamureasca problema daca OZN-urile reprezinta vizite extraterestre reale, nimic din documente nu arata aceasta. Cert este ca Ministerul nu a facut vreo risipa de resurse în acest sens. Atunci când Pope lucrat acolo, Biroul OZN consta doar din el si un asistent. Ca lucrurile sa fie si mai rele, asa cum spunea Pope, „aproximativ 99 la suta din timp, rapoartele se refereau la lumini vazute în vecinatatea unui aeroport, ceea ce era în mod clar o pierdere de timp si bani”. Era frustrant, deoarece aceasta împiedica studierea acelor 1% de cazuri mult mai interesante.
Marea Britanie, ca si Statele Unite, poseda un contingent mic, dar vocal de teoreticieni ai conspiratiei, care sunt convinsi ca guvernul e angrenat într-un sistem elaborat de ascundere a adevarului despre OZN-uri. Totusi documentele desecretizate îi înfatiseaza pe cei din biroul OZN nu ca pe niste pazitori acerbi ai unor informatii, ci ca pe niste oameni la fel de dornici sa afle ceva concret ca si teoreticienii conspiratiei. Mai mult, documentele dezvaluie de multe ori un grad similar de frustrare fata de lipsa de progrese. „În cazul în care, oricând în viitor, (OZN-urile) s-ar dovedi reale, vor fi un potential de jena severa” – scria într-un document un functionar public nemultumit – „am putea fi întrebati, în mod justificat, cum de primim atât de multe rapoarte si le ignoram.”
În cazul în care cei din biroul OZN ar fi vinovati de ceva – aprecia Wright – ar exista tentatia de a ceda avalansei nesfârsite de rapoarte neîntemeiate sau prostesti, care duc la detasare. Într-o informare scrisa cu putin timp înainte de dezbaterile din 1979 din Camera Lorzilor, pe aceasta tema, un angajat al Ministerului Apararii se întreba: oare ce forme de viata extraterestra ar fi acelea care ar dori sa viziteze o „planeta nesemnificativa” orbitând o „stea neinteresanta” precum Soarele.
Cei din biroul OZN nu si-au pierdut totusi simtul umorului. „Faceam concursuri pentru a vedea cine a primit scrisorile cele mai bizare si ireale”, spune Pope. „Mergeam în arhive încercând sa le gasim pe cele mai bune”. El adauga ca: „Baietii obisnuiau sa scrie comentarii amuzante pe marginea rapoartelor, ceea ce nu este chiar o treaba potrivita pentru un functionar public. Îmi amintesc, am avut un tip care raporta ca ar fi observat un OZN printr-o fereastra si cineva a scris pe raport: «Snob»”.
Relatari contradictorii
Cu toate acestea, starea de spirit generala de la birou era cenusie. În 1998, un ofiter a depus un raport despre un om care conducea o masina si care ar pretins ca a vazut un obiect oval lung de un sfert de mila, cu trei ferestre verzi la 2,5 metri distanta între ele (gânditi-va la asta). „Putea sa fi baut, dar nu arata beat”, scria ofiterul. „El a schimbat povestea lui de câteva ori si s-a repetat de mai multe ori”. Drept raspuns, cineva a notat pe margine: „Un martor de încredere? Cine a «filtrat» asta?”.
Lucrul care scotea într-adevar aburi din baietii de la birou erau „credinciosii”, cei care vedeau în fiecare ridicare birocratica din umeri o forma de confuzie organizata. Una dintre cele mai durabile controverse în cauza s-a referit la o presupusa activitate militara în jurul unor agroglife în lanurile din sud-vestul Angliei, în apropiere de un loc numit Middle Wallop. Ufologii au dat incidentului numele de „Operatiunea Blackbird”, iar peste aproape doua decenii au lansat un baraj de interogari si insinuari. În 2006, o persoana a trimis Ministerului Apararii o pretinsa înregistrare video a incidentului. Cineva din birou a notat într-un memoriu intern: „Din moment ce înregistrarea video este pretins luata în zo-na Wiltshire, unde se afla numeroase baze militare, este foarte posibil ca indivizii sa fi vazut soldati furisându-se prin tufisuri. Dar a interpreta aceasta drept parte dintr-o operatiune pentru a studia cercurile din lanuri este, probabil, în conformitate cu logica împatimitilor OZN care cred ca toata lumea ia în serios hobby-ul lor la fel de mult cum o fac ei”.
Politica si delicatese
Ocazional, în aceste documente, poti da peste situatii în care politica se amesteca cu procedurile, iar aici biroul a fost obligat sa manifeste ceva mai multa delicatete. Când un membru al Parlamentului, pe nume Bill Cash, a raportat o ob-servatie din 1988, completata cu schite ale celor „doua triunghiuri perfecte”, pe care el le-a vazut tre-când suierând peste gradina sa, un anchetator a raspuns politicos ca parlamentarul a vazut, probabil, avioanele care zburau catre aeroportul din Birmingham, „care era exceptional de aglomerat în acel moment”.
Biroul a avut în vedere si ce anume spuneau despre acest subiect alte compartimente militare. Documentele au inclus, de pilda, copii ale corespondentei între un scriitor independent si editorul revistei RAF News, publicatia Royal Air Force. Raspunzând la un text al scriitorului – o replica nimicitoare data unui teoretician OZN conspirationist – editorul scria: „Acest ufolog este, desigur, contele Earl of Clancarthy… Cred ca sefii nostri politici ar considera impropriu ca RAF News sa fie prea crud cu el”. În consecinta, sugera editorul, ce ar fi „sa lasam ca idiotenia ideilor contelui sa vorbeasca de la sine”.
Cel mai probabil, principalul motiv care a facut ca Ministerul Apararii sa ezite pâna acum sa dea publicitatii fisierele OZN a fost multitudinea de detalii jenante de acest tip. Dupa cum subliniaza Pope, pentru ufologi aceasta veste este cea mai rea dintre toate. Nu exista locuri secrete continute în aceste documente, nici subterfugii geniale. Extremistii vor spune desigur ca toate lucrurile delicate au fost ascunse vederii din timp, dar aceasta teorie nu explica multimea de documente care este, iata, aici. E un sentiment de inutilitate si frustrare care nu putea fi disimulat timp de atâtia ani. „În ciuda a ceea ce pretind teoreticienii conspiratiei, nu a existat nicio musamalizare; nu am avut o nava extraterestra ascunsa într-un hangar”, spune Pope. „Ar fi fost mult mai interesant daca ar fi fost asa, dar nu a fost sa fie”.
DAN D. FARCAS
Comentarii