In vara anului 1995, in provincia Salta din nord-vestul Argentinei, zeci de oameni, inclusiv un pilot civil, au fost aparent martorii prabusirii unui obiect zburator, metalic, argintiu. Pilotul a decolat, in mai multe randuri, din proprie initiativa, pentru a cerceta urmarile incidentului.
Descoperirile sale si evenimentele care au urmat sunt deosebit de interesante. La fel de interesant, si sugerand o posibila legatura, a fost si un alt incident, petrecut cu doua saptamani mai devreme, cand o aeronava neidentificata a pus in pericol un avion venit la aterizare pe aeroportul din Bariloche, din aceeasi zona.
Martorul principal al evenimentului din provincia Salta a fost Tony Galvano. El a declarat ca, pe 17 august 1995, la ora 13.45, intr-o zi insorita, isi lua masa de pranz. La un moment dat, a aparut „un fel de farfurie zburatoare” de „culoare metalica stralucitoare”, care tiuia din cerul albastru deasupre zonei Serrania Colorado a oraselului Joaquin V. Gonzalez. In timp ce obiectul trecea peste mica localitate, mai multi martori au vazut ca acesta era urmarit de „alte doua obiecte – probabil rachete” care urmau sa-l loveasca.
O farfurie zburatoare doborata
Apoi nava a inceput sa cada si, la scurt timp, s-a zdrobit de pamant. Cam dupa o secunda, o „explozie puternica” a umplut aerul, urmata de o „miscare seismica intensa”. Potrivit martorului, undele acestei activitati seismice ar fi fost resimtite pana la o mare distanta. Intr-adevar, rapoartele ar sugera ca locuitori unor localitati precum Gaona, El Quebrachal si El Galpon ar fi raportat seismul. O scurta panica a cuprins micile comunitati. Apoi, conform relatarii, locuitorii socati din zona au vazut „o coloana de fum negru gros” care s-a ridicat vertical spre cerul fara nori.
Galvano a precizat, mai tarziu, ca „nu a vazut niciodata asa ceva” si ca ceea ce s-a prabusit era cu siguranta o aeronava solida. In timp ce multi dintre locuitori alergau spre locul catastrofei, pentru ca sa vada mai bine ce s-a intamplat, Galvano s-a indreptat spre micul aeroport din apropiere, a sarit in avionul sau „Flystar”, a decolat si a luat inaltime „plecand sa cerceteze” ce anume s-a petrecut.
Din pacate, datorita fumului gros si dens, nu a putut localiza nava prabusita. Dupa mai multe runde in zona – prin fumul coroziv pentru motorul avionului – a revenit pe pista. Situatia era prea periculoasa pentru a continua zborul. In plus, Galvano dorea acum sa vada si „pe teren” ce s-a mai intamplat. Din discutiile pe care le-a avut cu martorii au rezultat o multime de noutati.
Posturile locale de radio au transmis mai multe relatari ale unor localnici care au asistat la caderea obiectului misterios. Parerile erau ca acesta a fost doborat in mod intentionat. Toti martorii si-au exprimat confuzia cu privire la ce anume putea fi obiectul si cereau, din partea autoritatilor explicatii si asigurari. Galvano a organizat, in aceeasi dupa-amiaza, o cercetare a zonei, impreuna cu alti rezidenti interesati. Din pacate, in ciuda faptului ca au acoperit „suprafete mari de teren”, nu au putut gasi nimic care sa semene cu obiectul prabusit din cer.
Doua zile mai tarziu, Galvano a decolat din nou cu avionul sau pentru a examina zona. De data aceasta, calatoria sa a fost mult mai fructuoasa decat cea din ziua prabusirii. Sub el se intindea o fasie de pamant, cu ceea ce parea sa fie o „amprenta de impact”, de aproximativ trei kilometri lungime si 600 de metri latime. Pentru Galvano era evident ca zona a fost supusa la o temperatura foarte inalta, cauzata de „frictiunea” cu un „obiect gigantic si greu”.
Lasand avionul sa zboare putin mai jos, a putut sa vada in mod clar copacii, care se gasisera inainte in zona de impact, aruncati intr-o parte sau in alta, rupti sau smulsi din pamant. Intr-un mod straniu, ei purtau marcaje bizare „de parca ar fi fost stropiti cu acid”.
Dintr-o data, aeronava lui Galvano a inceput sa piarda din altitudine, iar motorul sa tuseasca, de parca voia sa cedeze. Intelegand ca nu va putea ajunge cu avionul pana la o pista normala, s-a pregatit pentru o aterizare fortata. A fost „zdruncinat” de impactul cu solul al avionului sau, de obicei de incredere, dar a fost totusi in masura sa coboare si sa se indrepte spre locul accidentului. Intre altele, el a cules de pe jos o bucata bizara de murdarie, cu convingerea ca aceasta ar putea deveni, poate, dovada acelei intamplari nefericite.
Galvano a afirmat mai tarziu ca el „nu a vazut niciodata” ceva de genul „prafului ciudat” pe care acum il tinea in mana. Specialistii de la Universitatea din La Plata l-au analizat, iar rezultatele indicau faptul ca el continea 98% potasiu iar „restul de 2% material necunoscut”. Conform rezultatelor, o asemenea combinatie de substante nu se gaseste nicaieri pe Pamant. In ciuda acestor rezultate, cautarile ulterioare ale zonei nu au dus la alte descoperiri interesante.
Apoi, peste doua saptamani, a avut loc o alta intalnire ciudata. In timp ce el si alti cativa investigatori voluntari din comunitatea locala inca mai „pescuiau” prin zonele impadurite si de jungla din zona impactului, langa ei au descins, din vehicule negre 4×4, mai multe persoane inarmate, in costume negre. Acestia au informat grupul de voluntari ca, incepand de acum, ei vor prelua cautarile, localnicii vor trebui sa mearga acasa, nu se vor mai putea plimba liber in zona si ca orice discutie este exclusa. Galvano sustine ca ultimul lucru pe care unul din acesti ciudati „barbati in negru” i l-a spus era: „Uita de asta. Ceea ce a cazut a fost ceva foarte greu”. Galvano spune ca fraza i-a ramas intiparita in minte „cu litere de foc”.
In plus – spune el – dupa neplacuta intalnire a inceput sa primeasca apeluri telefonice ciudate. Intotdeauna cu o prezenta foarte clara la celalalt capat, dar onorandu-l doar cu o tacere infioratoare si amenintatoare. Aceste apeluri le primea intotdeauna seara tarziu sau in mijlocul noptii. Dupa toate cele intamplate, Galvano devenise atat de speriat incat a parasit, pentru un timp, regiunea. „Barbatii in negru”, conform relatarilor localnicilor, au ramas in zona timp de cativa ani. Abia la o vreme dupa diminuarea prezentei lor, Galvano a avut curajul sa se intoarca, inca sperand ca va putea investiga cazul in continuare.
Intalnire periculoasa
Cu doua saptamani inaintea prabusirii amintite, in primele ore ale zilei de 2 august 1995, nu foarte departe, se petrecuse si un alt incident, care nu fusese cunoscut de Galvano, nici de ceilalti martori ai cazului Salta. Din nou, au fost foarte multi oameni care au asistat la cele intamplate. Pe masura ce o aeronava de linie se indrepta spre aeroportul din Bariloche, oras aflat la poalele muntilor Anzi, brusc s-a apropiat de el, „cu o viteza foarte mare, sfidand legile fizicii”, o „farfurie zburatoare” alba, stralucitoare.
Pilotul a efectuat cu succes o manevra de evitare a unei coliziuni. Pe langa pilotii din avion, mai multi oameni de la sol au vazut apropierea periculoasa, inclusiv unii membri ai armatei argentiniene. In plus, s-a spus ca, in timp ce nava stralucitoare a trecut pe deasupra aeroportului, calculatorul si sistemele de putere „au innebunit”. Imediat dupa aceea, o mare parte din oras a fost afectata de o intrerupere a alimentarii cu curent electric.
Nava ciudata a mai aparut, inca o data, drept in fata avionului, de data aceasta plutind nemiscat. Din nou, pilotul a fost obligat sa faca o manevra de ocolire pentru a evita o coliziune. Doar ca, de data aceasta, nava misterioasa s-a intors impreuna cu avionul, zburand apoi alaturi de el pentru cateva momente. In acest timp, la fiecare capat al obiectului, au aparut doua lumini verzi, intre care, in centru, se vedea o lumina portocalie. OZN-ul a insotit astfel avio-nul care cobora spre aeroport, pana la atingerea altitudinii de 1000 de metri. In acel moment „s-a ridicat cu o viteza supranaturala” si a disparut din vedere.
Analistul Marcus Lowth, care a reluat recent, intr-un articol, incidentele de mai sus, se intreba daca ar putea fi vreo legatura intre cele doua cazuri. O presupusa intalnire si o aparenta prabusire cauzata in mod intentionat? Fereastra de doua saptamani este cu siguranta interesanta. Si la fel de interesant ramane interesul intens al militarilor, ca si cel al „barbatilor in negru”, cel putin in cazul primului incident.
DAN D. FARCAS
Comentarii