Chiar daca sintagma „sporturi extreme” pare sa se potriveasca exclusiv epocii moderne, aflati ca si Antichitatea avea propriile ei sporturi anume facute parca pentru amatorii de senzatii tari. In randurile urmatoare va propunem sa facem cunostinta cu cateva dintre ele.
Doborarea corturilor
Una dintre cele mai bizare activitati dupa care se dadeau in vant barbatii din vechime era „doborarea corturilor”. Pornita dintr-o necesitate militara – atunci cand o armata invada tabara inamica, era imperios necesar ca soldatii ei sa incerce sa doboare corturile peste adversari, spre a-i debusola complet – ea a devenit un sport in Macedonia secolului IV i.Hr.
Pe partea militara, ea a fost folosita de ostile lui Alexandru Macedon in luptele cu afganii si indienii, din 326 i.Hr., dar falangele macedonene dobandisera deja experienta in acest sens din numeroasele „concursuri”. Miza era doborarea, din goana calului, a cat mai multor corturi, folosind doar sabia sau sulita. Intr-o forma modificata, jocul este practicat inca in Pakistan si a ramas la fel de periculos ca odinioara, numerosi calareti pierzandu-si viata si numerosi cai fiind raniti.
Duel pe plute
Egiptenii aveau un sport si mai primejdios: aflati pe plute inguste, concurentii pluteau pe Nil si incercau sa-si impinga adversarii in apa cu ajutorul unor prajini lungi. O baie nu face rau nimanui, veti zice, dar ideea sportului – si principalul punct de atractie pentru miile de spectatori cam sadici, care urmareau duelurile de pe mal – era ca partidele se desfasurau in apele cele mai infestate cu crocodili. Nu-i de mirare ca majoritatea participantilor nu aveau timp sa-si inscrie in palmares prea multe victorii…
Lupte sufocante
Luptele greco-romane, care ni se par azi atat de elegante, erau, pe vremuri, niste competitii letale. Chiar si Platon le practica (de altfel numele lui, Platon, e un pseudonim sportiv, insemnand „Umeri largi”, pentru ca adevaratul sau nume era Aristocle).
Luptatorii intrati in arena stiau prea bine ce riscuri isi asuma, intrucat nu era interzisa strangularea adversarului pana la sufocare – atletii nu erau facuti raspunzatori in fata legii daca adversarul murea in lupta. Vestit a ramas un atlet poreclit „Degete rupte”, care isi invingea adversarii rupandu-le, fara mila, toate degetele – pana cand aceasta practica a fost interzisa de arbitrii.
Manusi de box cu… sticla
Pugilatul are o traditie milenara, dar cu siguranta ca vechii boxeri greci ar fi fost exclusi din start de la Olimpiadele moderne, pentru comportament nesportiv. Motivul? Ei isi inmuiau manusile in clei si apoi in sticla pisata si aschii ascutite de metal. Nefericitul adversar care receptiona un croseu, un upercut sau o directa cu o asemenea manusa avea toate „sansele” sa nu se mai ridice de jos.
GABRIEL TUDOR
Comentarii