Esenienii si dacii!

  
     S-a vorbit si continua sa apara ecouri despre un destin privilegiat al românilor. Niste texte atribuite indianului crestin Sundar Singh prefigurau geografic si arhitectonic spatiul românesc într-un fel de Nou Ierusalim.
  
     S-a vorbit si continua sa apara ecouri despre un destin privilegiat al românilor. Niste texte atribuite indianului crestin Sundar Singh prefigurau geografic si arhitectonic spatiul românesc într-un fel de Nou Ierusalim. Cei care s-au dus apoi pe urmele textelor ramase de la initiatul indian, au avut neplacuta surpriza sa nu gaseasca în opera indianului nici un cuvânt despre România. Dar folclorul s-a împânzit. Si în clipa de fata apar idei tiparite despre favoarea pe care românii o vor binemerita de la Ceruri… S-a instaurat asadar un fel de viziune asupra românilor care ar figura ca destin ca popor ales!
       
     Astfel de protocronisme sunt fara îndoiala înaltatoare pentru o constiinta, ele pot avea o functie psihica importanta la un popor. Dar situarea superlativa, vrem sau nu vrem, trebuie sa aiba un suport istoric sau spiritual, sa aiba, adica, niste dovezi pe care s-ar putea specula „stiintific” ideea protocronista.Exista o idee! Daca dovezi istorice nu exista, daca Sundar Singh n-a scris nici un cuvânt despre România, daca, daca… exista cel putin o analogie care le-a scapat mai tuturor protocronistilor. Aceasta idee ne vine din secolul întâi dupa Christos, si apartine celebrului istoric evreu Flavius Iosef. Este cunoscut ca istoricul amintit s-a remarcat în posteritatea lui prin corectitudinea unor scrieri si afirmatii. Desi este sigur ca nu a calatorit la Sarmizegetusa Regia – Gradistea Muncelului, istoricul cunoaste foarte bine istoria dacilor, principalii zei, evolutia spirituala a poporului dac. Mai ales ca pe pamântul Daciei, ritualurile spirituale erau atât de diferite de alte zone spirituale, de pilda acea sala subterana în care se retragea Zalmoxis din trei în trei ani, simulându-si în chip ritual disparitia din lume pentru a culege „informatii” dintr-un plan transcendental…
       
     Revenind la ideea protocronista, iata ca Flavius Iosef este întâiul mare carturar al timpului stravechi care remarca sfintenia unor mari grupuri de daci. O analogie în timp, azi surprinzatoare dar foarte puternic sustinuta de Flavius Iosef, este aceea care-i asaza pe dacii patrunsi de sfintenie, alaturi de vechile triburi iudee de esenieni, care, în fine, constituie si azi un model sacru de gestionare a rânduielilor colective si de credinta în Dumnezeu. Istoricul evreu vede asadar în dacii sfinteniei desavârsite ceva asemanator sectei esenienilor; el îi descrie pe acei pleistoi ca fiind niste asceti, ca si esenienii, deosebindu-se de pilda de geti prin îmbracaminte si mai ales prin regimul lor de viata si de constiinta colectiva. Dacii asceti purtau niste bonete speciale, care-i distingeau de ceilalti muritori, care umblau cu capul descoperit în anotimpurile calde.
       
     Interesant este sa observam ca influenta eseniana asupra dacilor asceti nu poate fi demonstrata; esenienii îsi traiau asceza cu trei secole înainte de Iisus Christos, iar Flavius Iosef scrie despre dacii asceti în secolul întâi dupa Christos. De aceea este cu atât mai interesanta si surprinzatoare azi analogia, ea sugerând, totusi, o legatura necunoscuta înca între spatiul Orientului Mijlociu, religios, si vechea Dacie.
     
     În loc de concluzie
       
     Ideea de popor ales, din perspectiva religioasa, inclusiv crestina, poate fi prefigurata prin exemplul recoltat de istoricul evreu, o idee, sa spunem, valabila si pentru spiritualitatea dacilor. Dar ideea nu este asociata doar prin consonanta ascezei si credintei, ci si prin aceea a secularizarii suferintei unui neam. Sa spunem ca suferinta este etalonul sacru, ca prin suferinta vor fi judecate faptele si istoria, iar rezolutia divina va fi o bonificatie data unui neam care nu a cunoscut fericirea liniara terestra, ci jertfa si îndurarea? Ideile se pot înmulti, chiar daca atestarile sunt mai putine. Ce putem retine ca sigur, este ca, într-adevar, între daci au existat asceti ai credintei, grupari cu totul exceptionale, care aveau constiinta Atotputerii creatoare si se pregateau înca din viata pentru lumea de apoi!