In ultimele episoade am creionat activitatea catorva personalitati care au participat la una dintre aventurile fascinante ale spiritului uman, anume experientele de vedere la distanta, utilizand diverse tehnici, bine puse la punct, de Robert Monroe, Ingo Swann si altii, beneficiind si de dispozitive tehnice anume elaborate. Dupa cum am mai mentionat, aceste experiente au fost finantate din 1973 de CIA, apoi, din 1975 pana in 1995 de structurile de informatii ale armatei.
Una dintre aceste personalitati a fost si Leonard "Lyn" Buchanan. El si-a descris participarea la experimentele de vedere la distanta in cartea "Al saptelea simt", publicata in 2003 si – in versiune romaneasca – in 2008. La fel ca mai toti clarvazatorii militari, in cursul exercitiilor de instruire a fost trimis si el sa vada OZN-uri, extraterestri, planeta Marte etc. Astfel de tinte erau in principiu interzise, fie si pentru faptul ca rezultatul, bun sau rau, nu putea fi controlat. Totusi instructorii grupurilor de clarvazatori nu tineau cont totdeauna de interdictie. Iar uneori se intampla chiar sa dea, in cursul unor misiuni oficiale, peste OZN-uri, asa cum i s-a intamplat lui Ingo Swann in 1975 sau 1976.
Intr-un interviu dat in anul 2000 jurnalistului Jim Marrs, Buchanan i-a marturisit ca a fost, el insusi, victima unei rapiri OZN. Iata cum s-au petrecut lucrurile. Cu vreo 20-25 de ani inainte de angajarea sa in clarviziune, fusese predicator in circuit in cadrul bisericii metodiste din Texas. Intr-o noapte, se pregatea sa se mute dintr-o casa parohiala pentru un nou circuit. Familia plecase deja, iar el, singur, mai impacheta ultimele lucruri. Dintr-o data a simtit ca trebuie sa se intinda pe podea si a auzit ceva coborand din cer in curtea din spate. S-a gandit ca e un OZN. A incercat sa se ridice dar era paralizat. Si-a zis ca va fotografia a doua zi urmele, pentru a avea o dovada. A auzit apoi, parca niste persoane urcand spre casa. Aici amintirile sale se intrerupeau…
Si-a revenit dimineata, cand se luminase de ziua, iar el umbla prin casa. Nu stia ce anume se intamplase. Si-a adus chiar aminte, cu greu, ce anume trebuia sa faca aici; a incarcat ultimele lucruri in camion, s-a ingrijit ca totul sa ramana curat si a dat sa plece. Totusi avea senzatia neplacuta ca a uitat ceva. S-a intors din cauza aceasta de vreo 8-10 ori sa verifice daca luminile sunt stinse, daca a incuiat usile s.a.m.d.
Amintiri despre rapiri
Intr-o dupa-amiaza de duminica, pe cand era deja de vreo cinci ani in acea unitate de clarvazatori ai armatei americane, urma sa mearga undeva cu sotia. Dar el se intorcea mereu si mereu, tot verificand si reverificand. Exasperata sotia lui l-a intrebat: "Ai verificat si acoperisul? Dar curtea din spate?" In clipa in care a auzit aceasta din urma intrebare, s-a simtit inundat si coplesit de amintirea intregii experiente de rapire. Lyn avea de acum experienta tehnicii de clarviziune CRV, iar o buna parte din aceasta tehnica consta din stoarcerea din minte a tuturor gandurilor si informatiilor pe care le ai la un moment dat, cu eliminarea celor false.
Ceea ce a rezultat in cele din urma, a fost ca in acea noapte din Texas, acele creaturi au intrat in casa si l-au dus in nava lor. Isi amintea de un rand de scaune, el stand pe unul dintre ele; cele din dreapta lui erau goale; mai era undeva si un geam. In stanga lui sedea o femeie in varsta; a incercat sa-i vorbeasca, dar ea era ca un zombi si parea speriata de moarte. Apoi a aparut un individ cu infatisare de culturist si inalt de peste doi metri. Cand s-a apropiat, Lyn s-a ridicat si l-a intrebat "Nu va suparati, pot sa ma asez in dreptul geamului?" Cel intrebat s-a uitat la Lyn si pe fata lui s-a asternut spaima. S-a intors si a iesit aproape fugind din incapere. La scurt timp, au revenit doi indivizi, asemanatori cu primul; in fata lor era un "omulet cenusiu" tipic, putin mai inalt de un metru, parca anume asezat astfel pentru a-i proteja de Lyn, de care in mod evident le era groaza.
Cenusiul a incercat sa-l faca pe Lyn sa se aseze. Deoarece nu reusea, in cele din urma i-a spus: "Uite, noi avem aici o treaba de facut". L-au luat pe Lyn langa ei, astfel incat sa poata tine un ochi pe el. El a ingenunchiat langa omulet, in timp ce nava decola de la sol. A inteles ca urma sa aterizeze undeva in alta parte, individul cel inalt urma sa iasa, sa mai ia pe cineva, apoi sa decoleze, sa mearga sa ia pe altcineva s.a.m.d.
La intrebarile lui Lyn, cenusiul i-a aratat cum foloseste panoul de comanda. Practic raspundea la toate intrebarile pe care Lyn i le punea. Calatoria aceasta a durat circa 30 de minute, timp in care Lyn a cerut sa incerce sa foloseasca panoul de comanda; dar cenusiul i-a spus "Nu, mainile oamenilor sunt prea mici". Cand Lyn i-a aratat mainile, foarte mari, cam la fel ca cele ale cenusiului, omuletul i-a permis sa faca pe panou cateva operatii, sub supraveghere stricta, cam asa cum ai tine un copil in poala si l-ai lasa sa miste volanul masinii. In cele din urma au ajuns la destinatie; iar aceasta nu era Pamantul. Era un loc foarte intunecat. Desi era ziua si soarele era pe cer si era cald, era intuneric precum in mijlocul noptii. Si mai erau alte doua nave acolo.
La inceput, Lyn a fost trimis printre ceilalti rapiti, care au fost asezati in sir, sa urce pe un drum din coasta unui deal. La un moment dat, s-a apropiat un cenusiu, l-a scos din rand spunand: "vreau pe cineva cu care sa vorbesc" si l-a pus sa se aseze pe un covor de iarba de o culoare foarte neagra. El nu a inteles de ce acest detaliu l-a tinut minte atat de intens. Apoi a venit un alt omulet cenusiu, i-a examinat mainile, dupa care a urmat o conversatie lunga. In esenta, cenusiul ii oferea o slujba de pilotat OZN-uri. Lyn a raspuns ca e de acord, dar trebuie sa se intoarca sa-si ia familia. Cenusiul i-a spus "Fara familii; noi suntem in razboi", la care Lyn a replicat ca in conditiile acestea nu poate accepta. El n-a aflat niciodata cu cine erau in razboi cenusiii.
Pana cand ceilalti au revenit de pe deal, pilotul, ca si celalalt cenusiu s-au asezat in preajma. Au mai discutat. Lyn ar fi vrut sa intrebe ce anume se petrece cu ceilalti, dar a preferat sa nu se amestece. A intrebat in schimb cu ce anume se ocupa interlocutorii sai. Cenusiul a spus ca sunt doar o mica unitate, cu doar trei nave. Unitatile au diverse misiuni; a lor este una medicala. Intra in contact cu nenumarate forme de boala, pe masura ce trec de la o planeta la alta. Pentru a le face fata, rapesc oameni, implanteaza in ei tesuturi bolnave, apoi ii rapesc din nou si culeg anticorpii produsi de acestia. Pe baza aceasta pot fabrica medicamente si antidoturi pentru ei insisi. Acesta ar fi adevaratul rol al implanturilor de care vorbesc nenumarate istorii privind rapirile; deci im-portante ar fi nu atat obiectele solide implantate cat tesutul viu din jurul acestora.
Intre timp, oamenii au inceput sa se reintoarca de pe deal, Lyn a intrat cu ei in rand, mergand pana la nava, asteptand sa intre. Cenusiul a venit si l-a scos din nou din sir, spunandu-i ca va mai dura, asa ca mai pot discuta. Lyn isi amintea ca l-a rugat atunci sa faca astfel incat el sa-si aminteasca de aceasta rapire. Cenusiul i-a raspuns "Ei bine, nu-ti vei aminti". Apoi s-a vazut trezindu-se, umbland buimac in jurul casei, nestiind cine este ori ce anume facea; si era ziua urmatoare. A decis sa raporteze cazul superiorilor sai. Peste o saptamana, era undeva, la etajul al saptelea al Agentiei de Informatii al Apararii. Urma sa fie interogat de doi functionari pe care de altfel ii cunostea si care erau la curent cu activitatile pe care el le desfasura.
Prima ipoteza la care Lyn s-a gandit a fost ca vor sa se convinga ca nu a luat-o razna. Dar se pare ca nu aceasta era problema. Cei doi erau extrem de interesati de un singur detaliu: cum arata panoul de comanda si cum se lucra cu acesta. Una dintre metodele folosite de interogatorii profesionisti este ca unul sa-ti puna, din cand in cand, aceeasi intrebare, in mai multe feluri diferite, urmarind sa te prinda daca te contraziceai cumva; in acest timp, celalat nu intervenea in niciun fel.
Cand Lyn a explicat a doua oara modul de functionare al panoului, cel care trebuia sa ramana tacut, s-a pleznit cu palmele peste genunchi si a exclamat "Deci asta este!". Lyn a inteles imediat ca acesta nu putea fi un interogator antrenat ci, foarte posibil, cineva care poseda un astfel de panou de comanda si nu stia cum sa-l foloseasca. Cel care punea intrebarile nu a schitat nici cel mai mic gest, dar urechile ii devenisera rosii ca sfecla. Peste zece secunde interviul se terminase, iar cei doi erau plecati.
Dupa un timp, aflat intr-o misiune, s-a intalnit cu un fost coleg de militarie, pe care nu-l mai vazuse demult. In cursul discutiilor, l-a intrebat cu ce se mai ocupa. Atunci colegul a spus ca va cere permisiunea sa-i arate ce anume face. Primind aprobarea, prietenul l-a dus intr-un atelier plin de resturi, rezultate dintr-o coliziune. Dintr-o data Lyn a zarit un panou de comanda cunoscut si a exclamat "Oh, asta-i dintr-un OZN, nu-i asa?" Intr-o clipa, a aparut un colonel care i-a dat afara pe amandoi, amenintandu-l pe Lyn cu pedeapsa capitala daca va dezvalui locatia sau alte detalii. Lyn Buchanan s-a retras din armata la implinirea termenului. El a sprijinit ulterior politia, FBI, ca si alte agentii, in localizarea unor persoane disparute, infiintand si o companie in acest scop.
DAN D. FARCAS
Comentarii