Jenny Randles este una dintre cele mai respectate autoare britanice privind fenomenele paranormale si fenomenul OZN, avand peste 50 de carti publicate, traduse pana in 1997 in 24 de limbi si fiind, intre 1982 si 1994, director de investigatii al Asociatiei Britanice pentru Cercetari OZN (BUFORA), printre cele mai reprezentative pe plan mondial. Una dintre contributiile autoarei la intelegerea fenomenului OZN a fost ceea ce ea a numit, in lucrarea „UFO Reality”, din 1983, „Factorul Oz”. Randles a observat ca multi martori ai fenomenului OZN, dar si a altor presupuse incidente paranormale, relatau, independent unii de altii, ca pe parcursul evenimentelor au trecut intr-un soi de „stare alterata a constiintei”, simtind fie o senzatie de extrema izolare, fie o traire ca si cand ar fi fost transportati din lumea reala intr-un taram cu alte intocmiri, asa cum se intampla in lumea de basm a Vrajitorului din Oz.
Ulterior ea preciza ca „existenta factorului Oz arata constiinta drept un punct cheie al intalnirilor OZN”. O stare alterata a constiintei (de fapt mai corect a constientei) nu este un fenomen pur subiectiv. La elecroencefalograf ea se caracterizeaza prin unde EEG beta sau desincronizate, deci ca o parasire a starii obisnuite de veghe. O astfel de stare nu denota anormalitate si este asociata printre altele cu creativitatea artistica. Intr-o discutie recenta intre ufologii europeni s-a remarcat ca trasaturile caracterizand „factorul Oz” fusesera folosite deja in 1977 in faimosul film al lui Steven Spielberg „Intalnire de gradul III”, ceea ce a pus problema vechimii si intaietatii conceptului.
Intervenind in discutie, Jenny Randles a precizat ca in film s-au folosit intr-adevar astfel de detalii, care erau cunoscute la vremea respectiva, in primul rand din cartea „Experienta OZN” a celui mai distins cercetator al fenomenului in acel moment: Prof J. Allen Hynek. Chiar acesta ii spusese la un moment dat lui Jenny Randles ca, dupa ce devenise consultant pentru realizarea filmului, editorul cartii i-a reprosat ca de fapt ar fi „vandut” lui Spielberg drepturile de ecranizare ale cartii.
In cartea lui Hynek, primul exemplu de „Intalnire apropiata de gradul II” (din 3 aprilie 1968, in Wisconsin) continea urmatoarea marturie: „…iar acel obiect rosu s-a apropiat, a ramas plutind in aer, a venit deasupra noastra. Si totul a devenit foarte tacut… Am incercat sa pornesc masina si am incercat si am incercat, dar cat timp acel ceva a stat deasupra noastra n-a fost chip sa fac masina sa mearga… Cand esti noaptea intr-o casa si e liniste se aud totusi zgomotele vietuitoarelor. Acum nu era nimic. Era o liniste stranie… Simteam de parca aerul si toate in jur erau usoare, lipsite de greutate… Si nu poti pleca nicaieri. De parca as fi asteptat ceva, nu stiam nici eu ce”. In alt loc al cartii martorii vorbesc de „o zona de liniste” si lipsa de greutate „ca atunci cand decolezi prima data cu avionul si cazi intr-un gol de aer”.
Aceasta liniste totala a mediului, raportata de martorii intalnirilor OZN era cunoscuta cu mult timp inainte de majoritatea celor care se ocupau de fenomen. Spielberg s-a sfatuit in acest sens si cu Jacques Vallée (care a si fost modelul personajului Lacombe din film). Jenny Randles povestea ca l-a cunoscut pe Hynek abia in 1981 asa ca ideile ei nu puteau influenta filmul lui Spielberg. Conceptul de „factor Oz” i-a aparut intr-o prima forma in 1973, la scurt timp dupa ce s-a hotarat sa se consacre ufologiei. Intr-un caz pe care-l investiga, martorul – un agent de paza – avusese o spectaculoasa intalnire OZN, in timp ce colegul sau, aflat doar la cativa metri de el, nu vazuse absolut nimic.
Cautand cazuri similare, a descoperit ca intalnirile apropiate sunt adesea foarte selective, implicand un numar mic de martori, parca alesi, in timp ce observatiile obisnuite pot fi vazute de foarte multi. Spre sfarsitul anilor ’70, Randles devenise convinsa ca exista doua tipuri de fenomene OZN: unele fizic reale, pe care le poate vedea oricine se afla in momentul potrivit la locul potrivit, altele apropiate, focalizate pe persoane, in care psihologia (si/sau parapsihologia) martorului cheie ocupa un loc central, chiar daca si acestea ar putea fi declansate de cauze din lumea fizica. Intr-o carte scrisa in 1978 impreuna cu Peter Warrington ei conturasera cateva elemente care defineau intrarea martorului intalnirii apropiate in „sfera de influenta” a OZN; intre acestea se aflau: tacere, senzatie de furnicaturi, impresia unei iesiri din timp, focalizare spre interior. Din rafinarea acestor simptome a aparut mai tarziu termenul de „factor Oz”.
DAN D. FARCAS
Comentarii