Internetul (si nu numai) este inundat cu filme si istorii senzationale privind aparitii OZN, relatii cu extraterestri, baze subterane, tratate secrete, autopsii ale unor creaturi din nave nepamântene prabusite s.a.m.d. O parte dintre acestea sunt foarte bine realizate. Unii cred ca multe ar putea fi autentice, altii spun ca n-are rost sa se uite la ele, convinsi fiind ca sunt cu siguranta falsuri întrucât „asa ceva nu poate exista (conform celor învatate la scoala), deci asa ceva nu exista”. Pentru cineva, de buna credinta, dar nefamiliarizat, domeniul apare extrem de cetos, împiedicându-te sa deosebesti adevarul de minciuna. Mai putem adauga ca se pare ca cineva, undeva sus, iubeste aceasta ceata.
Un comentariu interesant pe aceasta tema a postat, la începutul anului 2015, pe site-ul sau, Ben Emlyn-Jones, un blogger bine orientat pe subiecte controversate. La început, el relateaza o poveste incitanta, detaliata, pe care o rezumam mai jos. O persoana numita „Jenny”, cercetatoare în biologie din Las Vegas, i-a trimis o scrisoare. Spunea ca, într-o situatie financiara care-i periclita familia si casa, a venit la ea o persoana oficiala care i-a propus un salariu de cinci ori mai mare, daca accepta o anumita functie, cu conditia sa semneze o serie de documente guvernamentale privind pastrarea secretului… Asa a ajuns sa mearga zilnic, de la Aeroportul International McCarren din Las Vegas, pe un avion Janet, la o baza aeriana… De aici ea si alte câteva persoane erau preluate de un autobuz fara ferestre si duse într-un loc unde coborau în subteran, cu un lift, timp de trei minute…
Profesiuni riscante
Peste tot erau agenti de paza mascati, care îndreptau armele spre tine… Munca ei era sa faca teste asupra unor… lucruri… creaturi… zbârcite, cu pielea cenusie. Urma descrierea acestora, cu o multime de detalii. Jenny nu stia daca erau acolo de bunavoie sau ca prizonieri. Unii dintre ei au murit. O data sau de doua ori, a trebuit sa-i filmeze cu o camera. La sfârsitul examinarii, filmele si documentele erau depozitate într-un seif special, cu un sistem computerizat de verificare a intrarilor si iesirilor… Într-o zi, tocmai când depozita un film, sistemul a cazut. Înregistrarile erau notate ca depuse, dar usa seifului a ramas deschisa. În clipa aceea s-a gândit ca daca ar sustrage un mini-disc, nimeni n-ar observa. L-a ascuns sub talpa, în pantof, deoarece buzunarele si gentile erau controlate… Dupa multe emotii, ajunsa în Las Vegas, s-a dus la o biblioteca, unde a încarcat filmul pe YouTube, pe un cont nou, anonim. Voia ca lumea sa stie ce se întâmpla, dar oficialii sa n-o poata identifica. A avut un pic de lucru cu conversia, deoarece filmul era într-un format non-standard. Abia dupa aceea a mers, pe cai ocolite, acasa.
La scrisoarea cu cele de mai sus era atasata si adresa la care poate fi urmarit filmul… Din pacate, daca încerci sa accesezi acea adresa nu mai gasesti nimic…
E o lectura tulburatoare, similara cu nenumarate altele, postate peste tot pe Internet, chiar de la începuturile acestuia. Ne putem întreba daca nu cumva e o varianta a unei istorii pe care am auzit-o deja. Ben, bloggerul nostru, ne linisteste ca, de fapt, „Jenny” nu exista, a inventat el toata povestea. Link-ul video este unul pe care tot el l-a corupt, de aceea apare ca inaccesibil si nu pentru ca ar fi fost sters de CIA.
Dar pe YouTube pot fi gasite câteva sute de filmulete cu extraterestrii, productii având diferite grade de calitate si putere de convingere. Cel mai cunoscut este „Alien Autopsy” al britanicului Ray Santilli, acum complet discreditat. Dar nu e nici pe departe singurul. Cele mai multe sunt recente si destul de realiste. La ora actuala poti cumpara un software de 100 de lire sterline, cu care poti realiza, acasa, pe calculatorul personal, filme cu efecte speciale de o autenticitate cum, în urma cu douazeci de ani, facea doar Hollywood-ul pe milioane de dolari; este aproape imposibil sa dovedesti ca astfel de imagini sunt false. Aceasta inundatie a „photoshopping”-ului la domiciliu produce prejudicii grave pentru cercetarea fenomenelor paranormale. În ufologie exista la ora actuala un raport catastrofal semnal-zgomot. E trist, deoarece unele dintre aceste filme ar putea fi reale; dar cum putem distinge eventualul grâu de neghina? Daca filmarea unei întâlniri autentice ar fi pusa pe internet, comentariile atasate în continuarea ei, ar desfiinta-o pur si simplu, considerând-o „computer-generated imagery”. La fel, dovezile fotografice, care erau atât de importante la începuturile ufologiei, azi nu au, nici pe departe, aceeasi pondere ca odinioara.
Merita sa rememoram, în acest context, istoria filmului despre autopsia unui extraterestru, realizat de Ray Santilli. Ufologul britanic Philip Mantle, fost director de investigatii al asociatiei britanice BUFORA, una dintre cele mai prestigioase persoane dedicate fenomenului OZN, a fost dintru început în legatura cu producatorii. În mai 1995, el s-a întâlnit cu Santilli si a fost printre primele persoane care au vazut filmul. Era o pelicula alb-negru, de o calitate slaba; se spunea ca descrie examinarea unei creaturi. Spre surprinderea lui Mantle, Santilli i-a dat o copie a acestui film si i-a permis sa-l ia acasa, cu conditia ca nu-l divulge în public. Santilli i-a spus lui Mantle ca a dobândit filmul de la un cameraman pensionar al armatei americane, care a pretins ca a fost prezent, în 1947, la autopsia unor extraterestri recuperati dupa accidentul OZN de la Roswell. La un moment dat, se zice ca dintr-o scapare, s-a aflat de existenta filmului. Dintr-o data, Santilli, Mantle, si altii care erau în tema, au fost invadati de interesul mass-mediei din întreaga lume.
Filmarea a fost apoi inclusa si comentata într-un documentar Fox TV numit „Alien Autopsy: Fact or Fiction?” difuzat în luna august 1995, atingând cifre masive de audienta în întreaga lume. Doua versiuni actualizate ale documentarului au fost difuzate ceva mai târziu, oferind telespectatorilor informatii si imagini suplimentare. Filmul a devenit o senzatie la nivel mondial si a fost un subiect fierbinte de discutie la aproape fiecare întrunire OZN. Pentru multi oameni, autopsia filmata constituia dovada mult asteptata a existentei OZN-urilor si a prezentei extraterestrilor pe planeta noastra.
Entuziasmul public nu a fost însa împartasit si în comunitatea ufologilor. Foarte putini experti au considerat ca filmarea ar fi reala; majoritatea au ramas rezervati sau au denuntat-o ca un fals. Nu a durat mult pâna când au început sa iasa la iveala lacunele si incoerentele din filmul lui Santilli, ca si din povestea care îl însotea; cu aceasta ocazie, si micul numar de suporteri s-a topit aproape complet.
Marturii surprinzatoare
Dupa ce a fost în posesia copiei, Philip Mantle a depus eforturi sustinute, studiind filmul, vorbind cu experti în cinematografie, cu creatori de trucaje, facând tot posibilul fie pentru a autentifica, fie pentru a discredita presupusa dovada. Dar din momentul în care el si alti ufologi si-au îndreptat ochii indiscreti asupra filmului cu autopsia si asupra împrejurarilor obtinerii acestuia, nu a durat mult pâna când cartile lui Santilli au cazut pe masa. Asa ca, în 2006, el a facut o marturisire surprinzatoare, recunoscând ca era autorul filmului; dar pretindea ca a existat si un film autentic care s-a deteriorat iremediabil, iar el a refacut doar ceea ce vazuse pe original. Momentul a fost astfel ales încât sa coincida cu premiera filmului Alien Autopsy produs de Warner Brothers si dedicat povestii si scandalului produs de filmul difuzat în 1995. Au aparut si ceilalti martori. Proiectantul de efecte speciale, John Humphreys, pe care Santilli l-a angajat sa construiasca trupul extraterestru fals, ca si elementele de recu-zita, a recunoscut colaborarea sa (interesant ca el a fost angajat, de asemenea, de Warner Brothers ca sa lucreze la filmul din 2006, consacrat povestii despre filmul din 1995). A recunoscut si macelarul, care furnizat carnea folosita pentru a imita maruntaiele manechinului. A aparut si omul de afaceri, numit Spyros Melaris, care i-a spus lui Mantle ca el a finantat si a organizat întreaga întreprindere.
Philip Mantle a publicat, în 2012, o carte esentiala si definitiva pe aceasta tema, intitulata Roswell Alien Autopsy: The Truth Behind the Film That Shocked the World. Aceasta cronica de 318 pagini documenteaza obsesia lui Mantle pentru aflarea adevarului despre film. Potrivit Philip Mantle, Santilli a fost doar un fel de afacerist care a vrut pur si simplu sa câstige, facând si o farsa. El nu avea niciun interes în OZN-uri sau în paranormal; el credea doar ca mitologia Roswell era o piata profitabila de exploatat. Mantle îl stia pe Santilli si nu l-a suspectat de vreo intentie mai profunda.
Dar Ben Emlyn-Jones se întreba, în acelasi sens, daca nu cumva filmul putea fi creat ca un element de dezinformare? Sau – în cazul în care nu a fost astfel creat – nu s-ar putea oare ca succesul sau sa se datoreze unei operatiuni de facilitare a publicitatii, fiind considerat un material care putea folosi la dezinformare? În ce scop? Nu cumva pentru a distrage atentia oamenilor de la alte videoclipuri care puteau fi reale?
Îndoielile lui Emlyn-Jones nu au fost singulare. Altii au observat ca, în februarie 1994, la cererea congresmanului Steven Schiff, Biroul General de Conturi (General Accounting Office – GAO) subordonat Congresului SUA, declansase o ancheta privind incidentul Roswell. La 28 iulie 1995 GAO si-a prezentat rezultatele anchetei, sub semnatura lui Richard Davis, director al National Security Analysis. Principalele constatari erau: „Dupa aproape cincizeci de ani, continua si acum presupunerile despre ce anume a fost accidentat la Roswell. Unii observatori cred ca obiectul era de origine extraterestra…” Ancheta nu excludea aceasta ipoteza. Nu cumva, în acest caz, ancheta trebuia discreditata?
DAN D. FARCAS
Comentarii