In memoriam Ion Tugui

          „Reflectii despre lumea in care murim”
          „Intuitia existentei lumilor imateriale s-a nascut in vechile civilizatii ale planetei noastre. Atât de tânara civilizatie moderna, cu care suntem contemporani, infatuata de primatul ordinii fortelor materiale din Univers, ne-a vaduvit câteva secole de ceea ce Hermes Trismegistus numea o supracunoastere a lumii.

          „Reflectii despre lumea in care murim”
          „Intuitia existentei lumilor imateriale s-a nascut in vechile civilizatii ale planetei noastre. Atât de tânara civilizatie moderna, cu care suntem contemporani, infatuata de primatul ordinii fortelor materiale din Univers, ne-a vaduvit câteva secole de ceea ce Hermes Trismegistus numea o supracunoastere a lumii. Paradoxal, dar o data cu accelerarea fara precedent a evolutiei stiintelor si tehnologiilor ne indreptam cu uimire catre misterele fortelor imateriale care, cum in chip spontan si apodictic spunea marele Tolstoi, „guverneaza Universul”.
          Pentru a ne apropia de evenimentele imateriale care produc efectele materiale, am adunat de-a lungul anilor un sumar de arhiva din care o mica parte vede acum lumina tiparului. Am evitat cu buna stiinta sa „fiu” un specialist in parapsihologie sau fenomenologie paranormala, optând, scriitoriceste, pentru cea mai comoda si mai accesibila modalitate de consemnare a unei cazuistici corect verificate.
          Paranormalul este, de fapt, normalitatea altei lumi sau a altor lumi. Universul este plin de lumi de diferite grade de evolutie si de exprimare a substantei vii. Principiul divin dupa care aceste lumi exista si coexista este foarte simplu, cum simple sunt in aparenta toate creatiile dumnezeiesti – intr-un univers infinit, orice eveniment care a avut loc o singura data trebuie sa se repete de un infinit de ori!”Ion Tugui(extras din „Evenimente paranormale nerepetabile”, 2000)
          
          Prima noapte linistita
          Era numai literatura în capul lui. Capul lui era plin de proiecte. Asa l-am cunoscut la „Magazin” în 1983 când am venit eu. Îmi spunea ce povestiri a scris, ce romane urmeaza sa scrie, ce vrea sa faca în anii ce vin. Îl invidiam. Îl invidiam pentru programul lui riguros de scris, pentru puterea lui, pentru sufletul lui deschis, pentru generozitatea lui. „Batrâne”, îmi spunea, daca încetam sa scriem înseamna ca am murit. Traiam alaturi de el pentru ca scria, ma îmboldea si pe mine. Si pentru ca era un visator. Stând de vorba cu el credeai ca într-un vis chiar se poate locui. Ascultându-l erai convins ca visul este un mar din care poti sa musti. Apoi a descoperit cealalta lume. Lumea dinspre care veneau mesaje, lumea din care nu razbatea suferinta. Mi-a descris-o de câteva ori si acum regret ca nu l-am crezut. N-am fost în stare sa merg alaturi de el în calatoriile în care zicea ca se poate duce si se poate întoarce ca dintr-o gradina secreta. Era lumea lui în care, din generozitate îi chema si pe prieteni. Stia ca lumea lui e numai a lui, dar era atât de bun la suflet, încât nu putea ceda tentatiei de a te invita. Asa l-am cunoscut. „Ioane, ce simti când intri în lumea ta?” l-am întrebat odata. „E multa liniste, sunt culori portocalii, vernil si crem. Batrâne, este extraordinar!” mi-a raspuns. Aveam motive sa nu-l cred? Nu l-am crezut, dar acum îmi dau seama ca neputinta era a mea. El m-a invitat si eu l-am refuzat pentru ca nu eram atât de bun ca el. Acum, stiu ca pentru el e prima noapte linistita. În acea lume în care nici un pic de rautate nu poate ajunge, nici un pic de fatarnicie, nici un fel de nervi, nici un fel de ipocrizie. Când ne-om întâlni n-o sa-l întreb nimic pentru ca atunci cuvintele vor fi de prisos. GEORGE CUSNARENCU
          
          Lacrima – cel mai pur element al Universului
          „Suferinta se exprima prin cel mai pur element al Universului – lacrima. Exista oameni care au cultul lacrimei, precum altii il au pe al prieteniei”… Fals. Gândul despre „lumea in care murim” ce apartine lui Ion Tugui si-a dovedit inexactitatea, cel putin in ceea ce ne priveste. Pentru ca, zilele trecute, atunci când am aflat ca Ion Tugui a pornit spre stele, ochii plini de lacrimi ai colegilor de redactie ne aruncau intre cei stapâniti de „cultul lacrimei”. Simultan insa, in mintea fiecaruia s-au ordonat multe semne de prietenie manifestate in relatia cu fostul nostru coleg. Apartinem deci, simultan si „cultului prieteniei”. ECATERINA BATRÂNEANU
          
          Fenomenul Tugui
          „Traim printre fenomene”, cum spune poetul. Unii dintre noi, putini, foarte putini, sunt ei însisi niste fenomene si noi, ceilalti, descoperim într-o zi ca traim în mijlocul lor! Unul dintre aceste fenomene se va numi întotdeauna Ion Tugui. Mereu cu o urma de zâmbet sub mustata si cu tigara în mâna, gata de o poveste sau de o harta televizata… Doar ca, la un moment dat, la sfârsitul acelei stranii zile de 20.02.2002, pentru Ion timpul nu a mai avut rabdare si a devenit vesnicie… MIHAELA DOROBANTU
          
          Dormi în pace, tânar capricorn…
           „Capricornii nu îmbatrânesc niciodata”, mi-ai spus la redactie, în ziua care avea sa fie ultima din viata ta. Nu m-am gândit atunci sa te întreb: „Dar, pot sa moara pe neasteptate?”. Acum am aflat: capricornii, sa admitem, nu îmbatrânesc niciodata, dar, din nefericire, pot sa moara pe neasteptate. AURORA POPESCU
          
          Sapte clipe apocaliptice
          Acum cincisprezece ani, când am devenit colegul-ucenic al scriitorului-redactor Ion Tugui, am fost primit de acesta cu o imbratisare neobisnuit de calda, aproape paterna, insotita de cuvintele: „Fiule, esti binevenit!” Eram un necunoscut itit in redactia revistei „Magazin” in clipele când aceasta incomparabila publicatie sarbatorea 30 de ani de la aparitie. Il cunosteam deja pe Ion Tugui din trilogia „Solemnitatilor” , romane reprezentând o adevarata Biblie a Bucovinei lui natale. Asa mi-a vorbit, de câte ori a avut prilejul, si mai ales dupa 1989, când inegalabila lui rubrica „Incursiune in paranormal” taia rasuflarea cititorilor cu ideile sale atât de noi si de socante pentru marele public românesc. In mod bizar, ultima conversatie cu Ion Tugui am purtat-o pe tema unui material pe care intentionam sa-l scriu, având drept tema avalansa de calamitati naturale prognozate de oamenii de stiinta pentru secolul XXI. Iar el mi-a raspuns: „Despre aceste lucruri am scris si eu acum zece ani, in cartea „Sapte ani apocaliptici” „…Am plecat acasa si am gasit in acest volum, urmatorul citat: „…eu insumi sunt autorul unei carti in manuscris in care am imaginat un colaps ecologic planetar, dupa anul 2000, investind in fictiune starile agoniei unui sfârsit posibil prin imprudenta omeneasca impotriva vietii”. Câta dreptate avea!
          Ion Tugui este un vizionar, un cercetator care scormoneste cu un pesimism lucid avatarurile unei lumi in care credinta in Dumnezeu i se pare doar o haina de duminica a contemporanilor sai. Locul sau in aceasta pagina va ramâne pustiu daca din steaua pe care se odihneste acum nu ne va trimite câte un reportaj, in stilul sau inconfundabil, semnat ION TUGUI, cel care va priveste acum de Sus, de foarte de Sus, pret de sapte clipe apocaliptice, la fiecare aparitie saptamânala a revistei noastre. Dumnezeu sa-i odihneasca spiritul, acolo unde calatoreste! PAUL IOAN
          
          Drum bun!
          Vreme de 30 de ani am trudit alaturi, aplecati pe foaia alba de hârtie cu miros de cerneala proaspata. Vreme de 30 de ani ne-am încrucisat pasii pe coridoarele redactiei, ne-am împartasit temerile, suferintele, sperantele si bucuriile. Vreme de 30 de ani l-am auzit glumind si dedicând madrigaluri colegilor la zilele de nastere. A fost mândru si neclintit ca un arbore din codrii Bucovinei, marinimos ca un parinte si cinstit ca o inima de copil. A fost… Cât de ciudat este sa vorbesti despre un om la trecut! Acum, prietenul nostru Ion Tugui apartine unei alte lumi! A pasit în noapte sau în lumina, în eternitatea pe care a trudit din greu s-o descifreze, poate si pentru noi. În acest ceas de solemna despartire nu-i pot sopti decât: „Drum bun in marea si ultima ta calatorie!” IRINA STOICA
          
          Un vizionar jovial
          La Ion Tugui m-au surprins intotdeauna doua lucruri: „ireala” detasare de mizeriile existentei cotidiene pe care si-o exterioriza printr-o jovialitate si prietenie contagioase si, pe de alta parte, abnegatia profesionala si talentul publicistic. O personalitate, adesea contestata de un anume conservatorism „pudibond”, lezat de popularizarea fenomenelor paranormale dar care a polarizat un interes urias al opiniei publice, aprofundând acest subiect, tabu inainte de ’89, cu o incontestabila vocatie. DORIN MARAN
          
          O scurta despartire…
          Ion Tugui s-a dus sa se odihneasca putin. Jovial si visator, glumet si tonifiant întotdeauna, chiar si atunci când era framântat de necazuri nemarturisite, s-a despartit de colegii din redactie cu o promisiune fireasca: „Ne vedem mâine!”. Si uite ca, fara sa vrea, nea Ion ne-a pus la cale o sotie; n-a mai venit la întâlnire, ci ne-a chemat pe noi la el, fara vorbe. Acum, îndraznesc sa-i rog pe toti cei ce l-au iubit, macar putin: sa facem liniste în jurul lui, caci maestrul are nevoie de odihna. Sa-ti fie somnul lin si sa ai parte de multa lumina, în ultimul tau vis, prietene Ion Tugui! ADRIAN-NICOLAE POPESCU
          
          O sa ne lipseasca
          …atât ca redactor sef cât si prin articolele sale din pagina patra. Dar mai ales ca om si prieten. Avusesem si niste proiecte împreuna. Mereu amânate, acum devenite regrete. Oricum, nu-l mai putem avea înapoi. Sa speram ca acum a capatat raspuns la câteva întrebari care l-au chinuit mereu. DAN FARCAS