Aminteam in articolele trecute ca, in decembrie 2017, Pentagonul a recunoscut ca finantase, pe ascuns, cu 22 milioane de dolari, intre 2008 si 2012, un proiect, numit pe scurt AATIP, pentru studierea fenomenului OZN, in conditiile in care, din 1969 incoace, n-a incetat sa afirme ca nu se ocupa si nu este interesat de acest subiect. Dramatismul dezvaluirii a fost intarit si de difuzarea, cu aceasta ocazie, a doua scurte videoclipuri, cu OZN-uri inregistrate pe radarele unor avioane de vanatoare, laolalta cu comentariile pilotilor.
In mod normal, toate inregistrarile de acest tip intrau sub incidenta secretului militar. Dar specialistul in informatii Luis Elizondo, care a condus proiectul AATIP, ca si continuarea lui nefinantata, a aranjat in liniste, chiar inainte de a parasi slujba sa din Departamentul Apararii, in octombrie 2017, desecretizarea unora dintre cele mai neobisnuite videoclipuri din seifurile secrete ale Pentagonului: imagini brute de la intalniri intre avioane de lupta si „vehicule aeriene anormale”, asa cum sunt numite OZN-urile in jargon militar.
Imagini educative
In memoriul intern in care solicita Pentagonului ca videoclipurile sa fie facute disponibile pentru vizionare publica, Elizondo a sustinut ca imaginile ar putea ajuta la educarea pilotilor si la imbunatatirea sigurantei aviatiei. Dar ulterior, in interviurile pe care le-a dat, el a spus ca intentia sa a fost, de la bun inceput, sa le poata folosi pentru a arunca o lumina asupra unui proiect necunoscut marelui public, o operatie ascunsa a Departamentului Apararii pentru colectarea si analizarea observatiilor OZN, proiect pe care el insusi l-a condus timp de sapte ani.
Videoclipurile, preluate din cockpit, arata ca pilotii se lupta pentru a-si bloca radarele pe obiecte zburatoare uriase de forma ovala. O stranie nava – despre care nimeni nu a emis pretentii ca i-ar sti originea sau modul de fabricatie – se vede plutind, pentru scurt timp, inainte sa sprinteze cu o viteza care provoaca icnete si exclamatii de surpriza din partea pilotilor.
Intamplarea cea mai larg mediatizata s-a petrecut in noiembrie 2004. Comandorul David Fravor, impreuna cu locotenent comandorul Jim Slaight, se aflau intr-o misiune obisnuita de antrenament, la 60-100 de mile in largul coastei dintre San Diego si Ensenada, Mexic, in pregatirea unei misiuni in Golful Persic pentru razboiul din Irak. Fravor era ofiterul comandant al A-41 Black Aces, o escadrila de doua avioane de lupta F/A-18F Super Hornet, care decolasera de pe portavionul Nimitz.
La un moment dat, au primit un apel ciudat de la un operator radio. Un ofiter de operatiuni de la bordul crucisatorului U.S.S. Princeton, participant la acelasi exercitiu, dorea sa stie daca avioanele lor purtau arme.
„Doua CATM-9”, a raspuns comandorul Fravor, ceea ce insemna rachete false, care nu puteau fi lansate. Nimeni nu se astepta la schimburi ostile in largul coastei din San Diego, in acea dupa-amiaza. „Ei bine, avem o sarcina foarte reala pentru voi”, a spus operatorul radio, potrivit comandantului Fravor. De doua saptamani – a spus operatorul – cei de pe Princeton urmareau niste aeronave misterioase. Obiectele apareau ca din senin, la altitudinea de 24 km, apoi se indreptau catre mare, faceau manevre bruste, oprindu-se eventual, ca sa pluteasca nemiscate, la 6000 de metri. Apoi, fie ieseau din raza de actiune a radarului, fie se retrageau fulgerator. Iar acum erau din nou aici…
Ofiterul de operatii de pe Princeton le-a dat ordin lui Fravor si Slaight sa suspende exercitiul si sa zboare la aproximativ 60 de kilometri vest de locatia lor, catre aparitia neidentificata, si s-o investigheze. Cele doua avioane de lupta s-au indreptat catre locul indicat.
Nava Princeton a fost in permanenta legatura cu pilotii. Dar cand acestia au ajuns la „punctul de contopire” – adica atat de aproape incat radarul de pe Princeton nu mai putea sa spuna care erau obiectele si care avioanele de lupta – nici Fravor, nici Slaight n-au vazut, in primul moment, nimic. De asemenea, nu era nimic nici pe radarele lor.
Apoi, comandantul Fravor a privit in jos, spre mare. Era o zi calma, dar, intr-un loc, valurile se agitau puternic peste ceva care parea sa fie chiar sub suprafata. Indiferent ce era, a fost ceva suficient de mare pentru a tulbura marea. Erau niste valuri inalte si spuma, ca si cum apa fierbea. La vreo 15 metri deasupra involburarii, plutea un soi de aeronava alba, ovala, lunga cam de 12 metri si groasa de 3,5. „Era cam de aceeasi marime ca un Hornet, doar ca nu avea aripi”, a spus Fravor intr-un interviu ulterior. Nu crea nici acea agitatie a apei pe care o provoaca paletele unui elicopter. Pilotii au asemanat-o, datorita formei si culorii, cu un urias „tic-tac”, acea bombonica pentru respiratie. Nava sarea incoace si incolo deasupra valurilor, dar fara a se indrepta intr-o anumita directie.
Comandantul Fravor s-a angajat intr-o coborare circulara pentru a vedea mai bine ce este acolo, dar, pe masura ce se apropia, obiectul a pornit si el sa urce, urmarindu-i parca miscarile. Era aproape ca si cand ar fi venit sa-l intalneasca la jumatatea drumului. Atunci pilotul si-a abandonat coborarea circulara lenta si s-a indreptat direct spre obiect. In clipa aceea, acesta s-a indepartat. „A accelerat intr-o maniera pe care n-am mai vazut-o niciodata”, a spus el in interviu. Cateva clipe mai tarziu, obiectul a disparut si de pe radare. „A fost ceva extrem de ciudat”. Martorii erau depasiti de o tehnologie pe care n-o mai vazusera niciodata.
Pilotii au inregistrat, in infrarosu, imagini ale obiectului, cu fotomitraliera. Un fragment din aceasta inregistrare este acum la indemana celor interesati.
Cele doua avioane de lupta s-au adresat apoi ofiterului de operatiuni de la Princeton. Acesta le-a spus sa se indrepte spre un punct de intalnire – numit „punctul cap”, in limbajul aviatorilor – aflat cam la 60 de mile departare. Erau pe drum si se apropiau unul de altul cand postul de radio de pe Princeton a pornit din nou. Radarul reperase din nou ciudata aeronava. „Domnilor, nu veti crede”, a spus operatorul radio, „dar acel lucru este la punctul cap”. „Eram la cel putin 40 de mile distanta de acel loc, dar, in mai putin de un minut acest obiect ajunsese deja la punctul nostru de cap.”
Pana cand cele doua avioane de lupta au ajuns la punctul de intalnire, obiectul a disparut. Pilotii au revenit pe portavionul Nimitz, unde toti cei de pe nava aflasera deja despre ciudata intalnire a comandorului Fravor si se distrau copios pe seama lui. Superiorii sai n-au tinut cont de asta, iar Fravor a ajuns, asa cum fusese prevazut, in Golful Persic, ca sprijin aerian in timpul razboiului din Irak. E drept, nu inainte ca el si ceilalti implicati sa fi fost supusi unor teste, pentru a vedea in ce masura au fost afectati de incident.
Un obiect oval alb-negru
Inregistrarile video colectate cu ocazia intalnirilor dintre obiecte necunoscute si avioanele militare americane au fost atent examinate de specialistii proiectului AATIP. Intre acestea se vede imaginea unui obiect oval alb-negru, de marimea unui avion comercial, care era inconjurat de o aura stralucitoare, se deplasa cu viteza ridicata si se rotea pe masura ce se misca. Un fragment al acestei inregistrari este la dispozitia publicului.
Pe o inregistrare a unei alte intalniri, devenita si ea publica, se aude un comentariu ingrozit al unuia dintre piloti: „Exista o intreaga flota a acestora… Doamne, si toate se indreapta impotriva vantului. Iar vantul este de 120 de noduri spre vest”.
Dupa 13 ani de la strania intalnire, jurnalistii l-au gasit pe Flavor in casa lui din Windham, New Hampshire. El le-a povestit ca in cea mai mare parte a carierei sale de 18 ani ca pilot militar, soacra lui il tot intreba daca n-a vazut cumva un OZN. Timp de 15 ani raspunsul fusese „Nu”… Dar in dupa-amiaza aceea clara, in largul coastei Californiei, in 2004, toate acestea s-au schimbat. „Pot sa va spun, cred ca nu a fost ceva din aceasta lume”, a declarat el intr-un interviu pentru ABC News. „Nu sunt nebun, nu beau. Dupa 18 de ani de zbor, am vazut cam tot ce se poate vedea in acest domeniu dar ceea ce am vazut atunci nu a fost nici macar pe aproape de ele”. Intr-un alt interviu a adaugat ca este sigur de un lucru: „A fost un obiect real, exista si l-am vazut”.
DAN D. FARCAS
Comentarii