Negotul cu intunericul

           Traim clipa de clipa sub presiunea informatiei. Aceasta ploaie abundenta ne-a facut deja dependenti de ea, desi nu o data simtim ca nu-i o binefacere naturala din care am putea culege roade.

           Traim clipa de clipa sub presiunea informatiei. Aceasta ploaie abundenta ne-a facut deja dependenti de ea, desi nu o data simtim ca nu-i o binefacere naturala din care am putea culege roade. Presa si televiziunea ne stau, cum se spune, sub perna. Oriunde ne miscam, trebuie sa ne indreptam privirea si simtul acustic spre emisia de informatie si devenim receptori sensibilizati de informatie. Cu timpul, ne comportam in functie de acumularile informationale. Pe la inceputul secolului trecut, primii care s-au ridicat impotriva optiunilor gazetaresti pentru un anumit gen de informatie au fost englezii. Ei aveau exercitiul unei prese libere bine pus la punct si tot ei au fost aceia care au atras atentia asupra „pericolului” ce decurge din aceasta virtute: dreptul de-a scrie prostii, in numele libertatii presei! Cunoastem gustul prostiei in numele acestei libertati inviolabile, dar fata de optiunile presei actuale, teama englezilor ramâne minora.
           Societatea furnizeaza informatii in ritmul pulsatiilor secundelor. Deschizi televizorul, te uiti pe fila de ziar, asculti radioul si intri dintr-o data in lumea cosmarului. Toate mijloacele, din motive de „audienta”, iti furnizeaza din abundenta pete de intuneric. Preferinta pare patologica. Crime, escrocherii, violuri, rafuieli, coruptie – toate fac obiectul paginii intâi si constati ca gazetarii au in spiritul textului partea lor de voluptate ilustrându-le, devenind ei insisi nu mai putin patologici.
           La capatul unei zile in care te-ai scaldat in informatiile furnizate, constati ca ai fost acaparat fara voia ta in negotul cu intunericul. Unei fetite de câteva luni i s-a efectuat o operatie pe cord si fetita nu a supravietuit. Comentariile pe „caz” par rostite cu gura cascata! In aceeasi pagina, dai de o hotie de miliarde si tot in aceeasi pagina dai de o crima odioasa. Si pui cap la cap aceste stiri si iti amintesti ca oricare sef de ziar este fericit când are posibilitatea sa astearna pe prima pagina o grozavie. Ii creste tirajul. Negotul cu intunericul aduce bani. Si, dupa ce epuizezi mercurialul nenorocirilor pe care le absoarbe gazetarul ca sa le popularizeze, ti se face dor de o banalitate: un gazetar talentat, care sa fi vazut, asa cum „vazuse” Blaga, cum creste iarba. Tie-ti trebuie asa ceva, pentru ca nu mai suporti cascadele de morbidete, vrei sa iesi din aceasta lume neagra si sa rasufli normalul, daca el exista si daca nu cumva anormalul este „normalul” nostru… Negotul cu intunericul are si o functie importanta din punct de vedere psihologic, functie de care s-a ocupat celebrul Jung. Adaparea permanenta la morbid si la cenusiu induce in om asa-numita natura reptilica. La un post tv important, care transmite „cuvântul telespectatorului”, am citit pe micul ecran, cu stupoare, urmatoarea apostrofare: nu mai dati chestii scriitoricesti, scriitorii sunt plicticosi, dati-ne chestii care ne plac noua si sunt cerute de noi! Era in acea voce de retardat cu opinie o sonoritate de caverna. Alergia la cultura si optiunea fierbinte pentru buric si vulgaritate. Negotul cu intunericul este una din nenorocirile cu efect prelung.
           Nevoia de fapte pozitive, cum se spune, este si ea a spiritului nostru. Când te saturi de relatari despre cadavre, simti nevoia sa vezi o poiana in care paste o vaca! Iarba, o vaca pascând sunt imagini mai „omenesti”. Si tot omenesti sunt informatiile, spre exemplu, despre miile de copii, si nu numai copii, din România, care sufera de subnutritie. Doamne, cât de umana mi s-a parut situatia pe care am trait-o la piata, intr-o zi: o intelectuala pensionara isi dorea doua rosii frumoase iar când i-au fost cântarite, si-a dat seama ca nu le putea plati. A izbucnit in plâns. Am aflat ca fusese profesoara de matematica la un important liceu bucurestean! Ea nu face parte din subiectele preferentiale cu intunericul. Daca profesoara ar fi strâns-o de gât pe vânzatoare, da, era ceva ce merita sa fie relatat pe prima pagina…