Istoria spune ca în seara zilei de 11 octombrie 1973, în oraselul Pascagoula (Mississipi), Charles Hickson (42 ani) si Calvin Parker (18 ani), primul contramaistru, celalalt muncitor la santierul naval local, au iesit la pescuit, nu departe de varsarea râului Pascagoula în Golful Mexic. La scurt timp dupa lasarea întunericului, la 10 metri de ei, a coborât un obiect oval cu diametrul cam de 30 de metri, levitând la vreo jumatate de metru de sol. Din el au iesit trei creaturi stranii care au plutit spre cei doi fara sa atinga pamântul. Înalte de circa un metru si jumatate, aveau o piele cenusie si zbârcita, capul plesuv si o înfatisare generala de mumii.
I-au paralizat pe martori, i-au transportat în nava, i-au examinat medical, le-au dat apoi drumul si au plecat. Cazul a fost îndelung investigat si la ora actuala este printre cele mai cunoscute rapiri OZN. Divagând de la discutiile care au urmat prezentarii, în luna mai 2015, a presupuselor diapozitive cu mumia unui extraterestru de la Roswell, unii ufologi au afirmat ca aspectul de mumie al aparitiilor de la Pascagoula este oarecum unic în „întâlnirile de gradul III si IV”. Ufologul spaniol Luis R. Gonzalez a reamintit atunci alte patru cazuri în care au fost semnalate entitati semanând cu mumii. Cred ca ele ar interesa si cititorii revistei noastre.
Într-o dupa-amiaza din anul 1952, în jurul orei 16:30, Cesar Augusto Valdivieso, de 30 de ani, angajat al unei companii petroliere, conducea masina dinspre Pucusana spre Lima (Peru). La un moment dat, a vazut un disc stralucitor la nivelul solului. A oprit si a mers pe jos vreo 10 minute sa vada mai de aproape aparitia. Când a fost la o distanta de 20 de metri, din disc au iesit trei figuri. Aratau ca niste mumii, aveau picioarele lipite, ca si când ar fi avut un singur picior mare. Se deplasau „alunecând” pe pamânt. Pielea lor era „ca stergarul”. L-au rugat pe martor sa le spuna unde se afla, la început într-o „limba engleza mecanica”, iar atunci când acesta a spus ca sunt în America de Sud, conversatia a continuat în spaniola. Martorul afirma ca vizitatorii au avut o discutie lunga cu el si l-au luat, pentru o excursie, în nava lor, de-a lungul coastei oceanului, pe care o vedea prin peretele transparent. Valdivieso a confirmat detaliile întâlnirii si sub hipnoza. Investigatorul cazului, Richard Greenwell, a crezut în sinceritatea lui, dar a considerat experienta ca ireala.
Lacune temporare?
Pe 26 august 1975, la ora 4 în zori, Sandra Larson (o chelnerita divortata si ocazional cântareata country) se deplasa cu masina, în Dakota de Nord (SUA), dinspre Fargo spre orasul Bismark. În masina mai erau fiica ei Jackie, de 15 ani, ca si prietenul Sandrei, Terry O’Leary de 20 de ani. La un moment dat au vazut 8-10 obiecte luminoase, portocalii, coborând oblic, unul fiind mai mare decât celelalte. Când au ajuns la o distanta de 50 de metri si la o altitudine de vreo 7 metri de la sol, obiectele s-au oprit si câteva s-au îndepartat în zbor. Observatia, care li s-a parut ca a durat doar câteva secunde, a fost însotita de senzatia stranie ca, în timp ce priveau globurile, stateau pe loc, desi îsi aminteau ca masina s-a deplasat constant cu peste 80 km pe ora. Adolescenta, care era asezata în mijlocul scaunului din fata, s-a trezit dintr-o data pe bancheta din spate… Desi era o autostrada relativ aglomerata, doar câteva persoane campate în zona au raportat ca au vazut niste lumini, ca si un grup de studenti de la o statie de benzina în Tower City. Ei au mai observat însa ca era ora 5:23…
Pe 20 octombrie 1975, Sandra Larson a vizionat filmul TV „Incidentul OZN”, consacrat cazului de rapire suportat de familia Hill. Prin analogie, s-a gândit ca poate si în cazul ei a avut loc o „lacuna temporala” (între orele 4 si 5.35), care ar merita sa fie investigata; deci a contactat niste anchetatori OZN, pentru o regresie hipnotica. Prietenul a refuzat sa participe la aceasta investigatie.
A urmat un sir de regresii hipnotice, efectuate de Leo Sprinkle, profesor de psihologie la universitatea statului Wyoming. Treptat au iesit la iveala detaliile unei rapiri OZN. Masina lor s-a oprit, apoi a fost mutata lânga o nava rotunda care plutea foarte jos deasupra solului. Sandra a fost paralizata si dusa pe sus, plutind, catre straniul vehicul. Nu-si amintea cum a intrat în el. S-a vazut apoi întinsa pe o masa, iar alaturi era o aratare înalta de aproximativ 180 cm. Avea fata înfasurata în bandaje, ca o mumie. Se vedeau doar ochii care straluceau fara sa clipeasca si „îi controlau creierul”. O aura parea sa pluteasca în jurul capului si al umerilor aparitiei. În jur mai erau si alte astfel de „mumii”.
Sandra a fost dezbracata si un instrument a aplicat alcool pe pielea ei. Racirea prin evaporare i-a provocat frisoane. I s-a controlat, cu un fel de raze X, zona abdominala. Apoi a vazut o lumina puternica si a avut impresia ca rapitorii i-ar fi deschis capul, i-ar fi scos si examinat creierul, iar atunci când i l-au pus înapoi, ceva a fost reconectat în mod diferit. Au asigurat-o, telepatic, ca va putea pleca în curând. Dupa terminarea operatiei, a fost sugestionata sa uite tot si a fost dusa, plutind, înapoi la masina.
Sandra fusese operata, cu câtva timp în urma, fara succes, de o afectiune a sinusurilor. Dupa episodul rapirii ea a constatat ca e vindecata. Sub hipnoza, ea si-a mai amintit ca si-a vazut prietenul, la bordul aceleiasi nave, legat de un pat ridicat la verticala. S-a mai dedus ca, aparent, fiica ei Jackie a petrecut întreaga perioada a rapirii stând în picioare pe câmp, în afara navei, tinuta aici de un fel de forta…
Chiar dupa prima regresie, Sandra si-a amintit un „vis” pe care l-a avut, cu câteva zile înainte, continând un schimb mental de idei cu aceiasi vizitatori. Fiica ei spunea ca în acea noapte a sesizat o prezenta în camera mamei ei. Investigând si acest caz, tot prin regresie hipnotica, s-a conturat o alta posibila rapire. Ea ar fi trecut atunci prin peretele casei sale (primul exemplu cunoscut în care s-a raportat asa ceva), apoi a fost escortata pe un câmp unde astepta un OZN stralucitor, de culoare portocalie. A fost însotita de doua „mumii spatiale”. I s-a spus ca va fi dusa în lumea de unde vin vizitatorii, pentru a fi aratata si altor persoane. Pentru transport a fost înglobata, nud, într-un cub de gheata… A ajuns într-o cladire, într-un desert de nisip alb. Cladirea avea un plafon înalt si nu se vedea sursa luminii. Aici i s-au pus, mental, mai multe întrebari, de pilda despre functionarea mintilor noastre. Sandra a spus ca fiecare minte este diferita. Rapitorii i-au cerut apoi „sa faca un raport” asupra tuturor persoanelor pe care le-a întâlnit vreodata, adaugând ca doresc ca ea sa prezinte, în viitor, rapoarte si despre toti cei pe care îi va întâlni de acum înainte. S-a întors într-un cub asemanator. A trecut printr-un tunel de lumina si la capatul acestuia a vazut Pamântul. I s-a spus sa nu vorbeasca despre experienta avuta. „Oricum, nimeni nu ar crede-o”. A trecut, din nou, plutind, prin perete, ajungând înapoi în pat. De teama unor infectii, ea s-a dus imediat sa faca un dus. Vizitatorii, înca prezenti, au întrebat-o ce sapun foloseste. Ea le-a oferit o cantitate într-o ceasca. Ceasca nu a mai fost gasita a doua zi, un posibil semn ca nu a fost un vis…
Pe 20 aprilie, 1976 Sandra a mai fost regresata o data, întrucât existau indicii ca ar fi fost rapita din nou, cu doua zile mai devreme. Ea spunea ca a fost transportata, plutind, la un OZN, a fost întinsa pe o lespede si i s-a cuplat la cap un sistem complex de fire. Nicio fiinta nu parea sa fie prezenta. Apoi a fost readusa, plutind, înapoi în pat.
Regresii hipnotice
Un al treilea caz, redat mult mai succint, s-a petrecut pe 20 septembrie 1976. Ahmad Bani Ahmad, din Tabriz (Iran), de 56 de ani, cercetator în istorie iraniana, a vizitat lacul Urmia, aflat în zona, împreuna cu sotia sa. Aici au vazut, aterizând la vreo 100 de metri de masina lor, un obiect oval, sclipitor, cu diametrul de 3-4 metri si lung de 5 metri, cu un mic hublou pe partea dinspre ei. Din obiect au iesit doua fiinte care semanau cu niste mumii egiptene. Ahmad a fost luat în interiorul obiectului. Nu sunt mai multe informatii. Cazul a fost mentionat în publicatia Journal din Teheran, pe 25 septembrie 1976.
Al patrulea caz s-a petrecut la Trier (RFG). În seara zilei de 25 noiembrie 1978, la ora 22:00, Pam Owens, de 19 ani, cu sotul ei, Chris si cu fiul lor, Brian, în vârsta de 20 de luni, erau în drum spre casa, dupa o vizita la niste prieteni. Chris era stationat, cu armata SUA, în Germania de Vest. Zarind o lumina stranie, au tras masina în afara soselei, într-o poiana, si au iesit sa observe ce este acolo. Au vazut un obiect stralucitor, metalic, de forma ovala, lung de aproximativ 30 de metri, care clipea cu o lumina rosie. Pam i-a cerut sotului ei sa plece imediat de aici. Când au ajuns acasa, au descoperit ca era cu o ora si jumatate mai târziu decât ar fi fost normal…
Mai târziu, când s-au întors în Statele Unite, Pam a contactat o organizatie OZN. A urmat o serie de regresii hipnotice. Si-a reamintit de o camera mica, fara colturi, plina de o lumina alb-galbuie. Paralizata, capabila sa-si miste doar ochii, Pam a vazut deasupra ei doua creaturi de 2,10 metri, cu capete chele supradimensionate, ochi mari scufundati în orbite si nasuri mici. Pielea lor era verde si aspra. Aratau aproape ca niste mumii. Fiecare mâna avea patru degete, de doua ori mai lungi decât cele ale oamenilor. I-au vorbit fara sa-si miste gura, linistind-o ca sotul si fiul ei sunt în siguranta.
Apoi i-au tras brusc în sus bluza, dezvelindu-i abdomenul, bombat întrucât era gravida în luna a cincea. În ciuda protestelor ei, a urmat o examinare detaliata, dupa care au împuns-o cu un ac lung, chiar sub ombilic, provocându-i o durere intensa. Urmatorul lucru de care îsi amintea a fost ca statea lânga masina ei. Peste patru luni i s-a nascut fiica numita Keli – perfect normala. Acestea sunt istorii, relatate sincer sau revelate hipnotic, cu buna credinta. Totusi nu trebuie sa uitam ca între realitate si ceea ce ne amintim este întotdeauna un drum lung…
DAN D. FARCAS
Comentarii