Printre cazurile OZN din istoria ufologiei române merita sa rezum trei exemple raportate de angajatii flotei noastre maritime si cercetate de Ion Hobana si Calin Turcu. Nicolae Stefanescu, comandantul petrolierului „Arges”, povestea urmatoarele: „La 24 octombrie 1968, pe la orele 15:47 GMT, navigam pe o mare calma, prin strâmtoarea dintre Madagascar si coasta de est a Africii, cunoscuta sub numele de Canalul Mozambic. Eram pregatiti sa efectuam observatiile astronomice necesare pentru determinarea pozitiei navei.”
„Atmosfera era linistita, cerul senin. Deodata, am auzit strigatul de uimire al ofiterului III, Stefan Anton, aflat alaturi de mine pe puntea de comanda, care îmi arata ceva în sus. Am zarit, venind dinspre sud-est, un obiect alb, luminos, care strabatea vazduhul cu o viteza uimitoare. Când s-a apropiat, a devenit un disc de marimea unei jumatati din diametrul aparent al Lunii, de culoare galben-portocaliu intens, brazdat de raze verzi-albastrii emise din centrul discului. Dupa câteva secunde, obiectul s-a oprit brusc, a ramas nemiscat ca o stea, câteva clipe, si tot asa de brusc, si-a schimbat directia spre est, aproape perpendicular pe linia noastra de inaintare, disparând în imensitate. Observatia a durat 12 secunde. Dupa calculele efectuate cu sextantul, obiectul, aflat la o distanta de 2,5 kilometri, avea diametrul de circa 17 metri”.
Aparitii neobisnuite
Pe 24 decembrie 1972, nava „Moldoveanu” se afla lânga peninsula Labrador… Între orele 3 si 4 dimineata, echipajul a observat un obiect stralucitor îndreptându-se cu mare viteza spre vas, zburând pe deasupra valurilor. Odata ajuns la verticala navei, obiectul s-a oprit si si-a modificat de mai multe ori forma si culoarea. Dupa ce la început era rotund, a devenit un oval alungit, iar culoarea a trecut de la rosu la galben, apoi la un alb-albastrui. Conform mentionarii facute în registrul de bord al navei, dupa o ora de observatie, obiectul a tâsnit brusc spre cer, a devenit din ce în ce mai mic si a disparut.
La 17 septembrie 1982, mineralierul de 55.000 tone „Bocsa” se gasea în Atlantic, sub linia Ecuatorului. Dupa cum relata capitanul Stefan Freitag: În jurul orelor 21:00 nava se afla aproape de limita de 200 mile marine, a apelor teritoriale braziliene. Soarele tocmai apusese. Un ofiter, care tocmai parasise puntea de comanda, a strigat ca vede un „satelit”, apoi înca ceva, de marimea Lunii pline, care a palit treptat, în schimb, imediat a aparut alaturi, o „stea”, mai luminoasa, mai stralucitoare, verde-albastra, care a crescut pâna a devenit aproximativ tot de marimea Lunii pline. Apoi, a palit si aceasta si a aparut, prin aceleasi metamorfoze, o a treia „Luna”. În centrul sau a avut loc o explozie de lumina portocalie, care a iradiat si, în câteva minute, a acoperit întreaga „Luna”. Aparitia a fost înconjurata de o aureola, asemanatoare inelului lui Saturn, care apoi, a început si ea sa se paleasca. Paisprezece oameni au iesit pe punte. Capitanul Freitag si-a declansat aparatul de filmat, iar medicul navei, si seful echipajului au început sa faca fotografii. Între timp, a aparut si o a patra „Luna”, care a parcurs aceleasi faze ca si cea de-a treia, cu deosebirea ca prezenta aureola în pozitie verticala. Deodata, „steaua” a „crescut” foarte repede, fara ca privitorii sa fi putut sesiza vreo miscare a ei în vreo directie sau alta. Era ca si cum un corp ceresc s-ar fi prabusit asupra navei cu o viteza uriasa. Echipajul îngrozit s-a precipitat, prin usi, spre interiorul navei. Capitanul s-a napustit spre puntea de comanda; dar când a ajuns acolo, aparitia „se calmase”. Acum stralucea în toate culorile curcubeului si era înconjurata de un nimb stralucitor pâlpâitor. Apoi a început sa paleasca treptat. În urma ei a ramas un nor fosforescent. Dar spectacolul a fost reluat, identic, odata cu o a cincea aparitie… Pe toata durata de desfasurare a acestor fenomene, nu a fost perceput niciun sunet, nu a fost simtita nicio radiatie termica. Contorul Geiger, adus pe punte destul de târziu, arata un nivel de radiatie usor crescut, dar nepericulos.
O zi mai târziu, la 18 Septembrie 1982, o nava britanica – venind dinspre Africa de Sud si îndreptându-se spre Insulele Bermude – a observat, la aproximativ aceeasi ora si doar cu doua grade de latitudine mai aproape de Ecuator, sapte aparitii de acelasi fel.
O alta observatie de mare stranietate, de data aceasta facuta din Bucuresti, este cea a lui Ion Lazeanu, meteorolog principal pensionat si membru fondator, în 1998, al asociatiei ASFAN. El a lucrat ca fizician, meteorolog principal, la laboratorul de fizica atmosferei de la Institutul National de Meteorologie si Hidrologie din Bucuresti, începând din 1967. Aici a fost instalat, în acelasi an, un radar meteorologic britanic, înlocuit, în 1971, cu o instalatie: MRL-2, fabricata în fosta Uniune Sovietica. Radarul avea o raza de lucru de 300 de kilometri si o deschidere unghiulara mica, tipica pentru dispozitivele radar meteorologice. Pe acest radar, Lazeanu a observat si urmarit, în repetate rânduri, în anii 1986 si 1988, un OZN imens.
Redau mai jos, chiar cu cuvintele sale, aceste întâmplari. „Observatiile meteorologice erau efectuate în fiecare ora, 24 de ore pe zi, lucrându-se în schimburi. În timpul uneia dintre observatiile de rutina cu acest radar, într-o noapte din luna august 1986, la ora 02:00, pe ecranul aparatului a aparut, foarte bine definita, o linie orizontala de circa un centimetru lungime. Pozitia obiectului care a produs reflectia era stationara. Prin mijloace specifice radar, am stabilit ca distanta pâna la el era de 275-280 km sud-vest de la statia noastra, adica, aproximativ deasupra orasului Sofia (Bulgaria), la o altitudine de 30.000 de metri. Prin operatii manuale, am oprit, timp de aproximativ 4-5 minute, fasciculul radar pe «obiect», timp în care acesta a ramas nemiscat. Apoi, cu o miscare aproape instantanee, a disparut. L-am regasit imediat, pe aceeasi verticala, cu circa 5000 de metri mai jos. Am fixat radarul pe noua pozitie, continuând observatia, dar dupa o scurta perioada de timp a disparut înca o data, de data aceasta în urcare înapoi în pozitia sa initiala. Am o buna experienta în observarea obiectelor de zbor si am, de asemenea, doua licente ca pilot de avion, dar acest obiect si miscarile sale nu semanau cu nimic cunoscut.
„Obiecte” misterioase
În perioada respectiva, eram de serviciu noaptea la acest radar din 4 în 4 zile. Pe parcursul a trei-patru saptamâni, am avut posibilitatea de a observa misteriosul «obiect» aproape de fiecare data si totdeauna în acelasi loc. Durata observatiilor a variat între 3 si 20 de minute. Am descoperit, de asemenea, acelasi obiect (sau altul, identic), deasupra orasului Cluj-Napoca (România), situat la aproximativ 300 kilometri nord-vest de Bucuresti. Ulterior, obiectul a disparut si nu l-am mai putut gasi, cu toate insistentele depuse.
Obiectul a reaparut în februarie 1988, din nou în zona Sofia si tot noaptea, la orele 02:00-04:00. Observatiile s-au realizat în mai multe nopti, în conditii de vreme buna si un cer senin. Din nou, «obiectul» a repetat miscarile sale pe verticala. La circa o luna, a avut loc o schimbare; în timpul uneia dintre observatiile mele, obiectul a disparut dintr-o data, dar de data aceasta pe orizontala, fiind regasit la circa 200 kilometri spre est, în zona orasului Varna (Bulgaria), aflat la circa 250 km sud-est de Bucuresti. În urmatoarele observatii, l-am gasit în aceasta noua locatie. Când am fixat fasciculul radar pe el, obiectul a efectuat aceleasi miscari rapide în sus sau în jos. Într-o noapte, dupa repetarea acestei operatii de mai multe ori, atunci când am fixat înca o data, fasciculul pe obiect, întreaga noastra instalatie de radar a fost deconectata în mod spontan, cu o bufnitura surda. Nu am mai repornit aparatul decât peste o ora, la urmatoarea observatie de rutina. Atunci, dupa manevrele obisnuite, instalatia a pornit fara niciun fel de probleme. Dar «obiectul» nu mai era vizibil pe ecran. Dupa acest incident, am încetat sa mai studiez ciudatul obiect. L-am vazut de mai multe ori, pentru o scurta perioada de timp, dar am evitat oprirea dispozitivului radar pe el. Mentionez ca în dimineata de dupa incident am sunat tehnicianul electronist. Dupa ce a verificat toate componentele echipamentului, mi-a spus ca nu a gasit nicio explicatie pentru defectarea spontana a sistemului radar. Acesta a functionat de altfel fara probleme în perioada urmatoare”.
DAN D. FARCAS
Comentarii