În precedentele doua articole, ne-am referit la filme cu extraterestri si autopsii. E pacat sa nu amintim, alaturi de ele, si de un faimos caz rusesc. În decembrie 1991, Uniunea Sovietica disparea. În Occident se stia ca diversele servicii de informatii sovietice detineau numeroase documente, inclusiv provenind din programele (Setka MO, Setka AN etc.) de monitorizare a fenomenului OZN. În acelasi timp stiau ca, în haosul tranzitiei la noua Rusie, toate aceste informatii pot ajunge pe piata neagra, de unde putea fi obtinut orice document, pentru pretul corect în valuta forte (ceea ce s-a si întâmplat).
Pe partea rusa, persoane interesate de astfel de tranzactii, stiau ca occidentalilor le va fi foarte dificil sa distinga între povestile si documentele rusesti autentice si cele contrafacute, asa ca a început o foarte abundenta „dezvaluire” a secretelor sovietice OZN. Au iesit astfel la iveala informatii, care mai de care mai nastrusnice, despre subiecte delicate, inclusiv prabusiri OZN, pacte cu extraterestrii si altele asemenea, care ar fi avut loc, de-a lungul anilor, pe teritoriul URSS…
Evident, situatia convenea serviciilor de contrainformatii din ambele parti, care erau interesate în amplificarea confuziei pe acest subiect si în ridiculizarea celor ce cred în prezenta extraterestra.
În acest context, Associated Television Inc din Hollywood, a produs în 1998 filmul The Secret KGB UFO Files, difuzat în reteaua TNT (Turner Network Television) pe 13 septembrie 1998. Reclama spunea ca e vorba de „imagini speciale, nemaivazute, a ceea ce se crede a fi o prabusire OZN reala si autopsiile unor extraterestri, relatari de prima mâna, ale unor fosti agenti KGB privind incidente OZN, recrearea convingatoare a unor întâlniri extraterestre si interviuri în premiera cu expertii care au vazut documentele si cunosc adevarul”.
Hollywood-ul si extraterestrii
Nucleul filmului era constituit – se spunea – din extrase de pe patru bobine cinematografice, cu pelicula color de 16 milimetri, înregistrate în primavara anului 1969 si provenind din arhivele secrete KGB. Într-un fragment, pot fi vazuti militari sosind la liziera unei paduri de mesteceni, care s-ar fi aflat nu departe de orasul Ekaterinburg (pe atunci Sverdlovsk). Aici, pe jumatate înfipt în solul nisipos si sprijinit, aproape vertical, de copaci, se gasea un obiect discoidal, alb, cu diametrul de circa 6 metri. Soldati, ofiteri si civili cu figuri preocupate trebaluiau în jurul obiectului. Filmarile s-au facut din trei puncte diferite, dintre care unul mobil, dar niciunul dintre imagini nu arata discul decât din fata.
Un al doilea set de înregistrari înfatiseaza disectia unei fiinte, aparent umanoide, de mici dimensiuni. Pe masa de autopsie nu mai era decât un tors, cu un singur umar vizibil, si un brat detasat. Cosul pieptului nu era mai mare decât al unui câine de talie mijlocie, bratul avea patru degete. Toate aceste resturi aveau culoarea verde… Persoanele care lucrau cu cadavrul aveau manusi, dar nu purtau nici masti de protectie nici ochelari.
Filmul american era prezentat de binecunoscutul actor Roger Moore. Realizatorii au luat o declaratie de la un scriitor rus, pe nume Veniamin G. Veresceaghin, care se arata convins ca obiectul gasit cazuse în padure pe 27 noiembrie 1968, când a avut loc o explozie; mai multi martori au vazut pabusirea, evenimentul fiind consemnat în ziarul care aparea în Sverdlovsk. Apoi, în primavara anului 1969, taranii din zona Berezovsk au gasit discul si au anuntat KGB-ul. Veresceaghin a publicat si o carte (aratata în film) în care argumenteaza aceasta ipoteza. Între timp au iesit la iveala, pe cai ocolite, si documentele din arhiva KGB care fac referire la operatiunile de recuperare si a fost gasit si un martor, în persoana fostului lucrator KGB Pavel A. Klimcenkov, care sustinea, în fata camerei de luat vederi, ca a participat personal la aceasta operatie. Initial s-a crezut ca era un avion spion american, apoi s-a constatat ca nicio putere pamânteana nu poseda astfel de aeronave, nici tehnologiile necesare pentru a produce componentele sale.
S-a stabilit – se spunea în film – ca pelicula de pe cele patru bobine provenea din perioada respectiva si era de calitatea folosita pentru astfel de operatii. Uniformele, indicativele militarilor, totul, confirma autenticitatea peliculei. A fost identificata si sala de disectii, la Moscova, si, coincidenta sinistra, s-a descoperit ca în perioada respectiva trei cadre medicale de la respectiva institutie decedasera (fisele de deces erau prezentate în film), toate în aceeasi zi si toate de „congestie cerebrala”…
În filmul american apar si personalitati incontestabile ale ufologiei: Antonio Huneeus, George Filer si Stanton Friedman. Friedman era evaziv, fara a-si pierde capul, Filer nu parea sa jure ca accidentul si autopsia ar fi autentice. Huneeus a fost, se pare, manipulat de catre producatori. Dar el si-a exprimat ulterior pozitia clara, în articolele pe care le-a publicat pe aceasta tema, afirmând ca filmul nu i s-a parut autentic.
Printre ufologii pe care îi vedem în film este si Paul Stonehill, rus la origine, singurul care a aparat ulterior, cu încrâncenare, autenticitatea cazului. El a emis chiar ipoteza ca si industria militara sovietica ar fi putut profita, la rândul ei, din „retroingineria” unor artefacte gasite în acel OZN.
Prima impresie pe care filmul a produs-o asupra cunoscatorilor din România a fost ca nu era imposibil ca peliculele din 1969 sa fi fost facute într-adevar de KGB, în perioada respectiva, dar aceastea erau fie de fictiune, „demonstrative” ori de „scoala”, destinate vizionarii si discutarii, ca un „studiu de caz”, ori poate pentru testarea psihologica a unor persoane din structurile KGB. Mai putin probabil, dar posibil totusi, filmul putea sa fi fost facut pentru dezinformare. În SUA se realizasera astfel de filme cu OZN-uri.
Din pacate însa, pentru o istorie atât de frumoasa, s-a descoperit foarte repede ca lucrurile stau altfel. Probabil ca cele mai importante investigatii în acest sens le-a realizat ufologul veteran rus Boris Surinov, pe atunci autor a doua carti (una în limba rusa, alta în franceza) si participant cu regularitate la congresele internationale de ufologie. El a anuntat, înca din ianuarie 1999, ca avem de-a face cu o înselatorie.
Surinov a descoperit, pentru început, ca nimeni în Rusia nu auzise de acel Veresciaghin, si cu atât mai putin de cartea sa. Apoi, s-a cautat ziarul (aratat în film) în care s-ar fi publicat articolul despre misterioasa explozie din toamna 1968. Ziarul nu semana cu nicio publicatie din Sverdlovsk-ul acelor vremuri, iar în cele care existasera, aflate în biblioteci, nu exista nicio mentiune despre vreo explozie sau vreun disc recuperat.
Balalaici in rol de Kalasnikov
Mai departe, continuând analiza asupra filmelor, Surinov comenta: „Gardienii par asezati într-o maniera destul de neorganizata, tinând Kalashnikov-urile ca pe niste balalaici, îndreptând armele aproape în orice directie… Si chiar tintind spre ofiterii superiori care aparent inspecteaza obiectul”. În plus, soldatii apar în camioane descoperite, ceea ce ar fi fost imposibil în conditiile lunii martie siberiene. Dar cele mai mari inconsistente apar la uniforme. Acestea sunt cele care au început sa fie introduse abia în iulie 1969 si nu s-au generalizat decât în 1970-1971, deci nu aveau cum sa fie purtate în martie 1969. Apoi, toti soldatii poarta centuri specifice doar ofiterilor, ceea ce, daca s-ar fi întâmplat în mod real, era o flagranta încalcare a regulamentului.
Colac peste pupaza, la un moment dat a aparut o doamna, Olga Dolgaleva, de la studiourile de film Maxim Gorki din Moscova. Ea a declarat ca în februarie 1998 au venit la ea doi tineri cineasti americani (regizor si cameraman) spunând ca vor sa faca niste filmari pentru un clip publicitar. Au rugat-o pe Olga sa le fie asistent de regie si sa organizeze o mica echipa pentru filmari. Era o activitate în afara serviciului, din care se puteau câstiga niste bani (nu multi, a comentat ea), asa ca a acceptat.
S-a gasit un loc, în Alabino (lânga Moscova, la 40 minute cu un tren suburban), unde existau toate conditiile: natura frumoasa, padure, câmp. Americanii au platit un ofiter, dupa care o companie de soldati a fost imediat gata sa devina implicata în cautarea extraterestrilor. Olga spunea ca americanii au insistat foarte mult ca soldatii sa arate ca cei de la arma antiaeriana, în 1968. Sefa garderobei militarilor s-a pomenit într-o situatie foarte dificila – nu era nimic potrivit la îndemâna. A aparut o problema chiar si cu pantalonii, dar pe acestia i-au camuflat sub mantale (pentru un clip publicitar era acceptabil, nu?). Apoi, la câtiva metri de marginea padurii, americanii au plasat un disc realizat din polistiren expandat. Era vânt, iar discul se rasturna tot timpul…
Surinov a identificat si cladirea în care s-a facut „autopsia”. Procedura, îmbracamintea etc. erau total diferite de ceea ce era normal în Rusia. El nu a dezvaluit numele persoanelor implicate, pentru a nu le crea probleme. Certificatele de deces din film erau falsuri, pline de greseli si denumiri anacronice s.a.m.d. Surinov dovedeste toate cele de mai sus cu câteva zeci de fotografii aflate si azi pe site-ul sau, pentru a lasa cititorul sa se convinga singur.
În 2007, generalul în retragere Nikolai Alexeevici Sciam, fost vicepresedinte al Comitetului de Presedintie al KGB, a fost întrebat de un reporter, cu trimitere la acest film, daca el ar fi fost informat în caz ca s-ar fi petrecut cu adevarat o prabusire sau o autopsie. Generalul a raspuns ca fireste, deoarece un astfel de incident nu putea trece fara sa fie mentionat la nivelul sau, dar el nu avea cunostinta de asa ceva.
Iar Surinov considera ca filmul este, înainte de toate, un foarte bun test pentru integritatea mintii noastre, ca si pentru onestitatea cu care abordam lucrurile.
DAN D. FARCAS
Comentarii