Rapiti de OZN-uri

          Suntem controlati de o inteligenta superioara
          
          Am prezentat, în numerele trecute, opiniile a trei sceptici ireductibili, pe baza unor declaratii facute la cererea canalului de televiziune NOVA. Pentru a-si pastra obiectivitatea, canalul respectiv a luat si alte trei interviuri, unor sustinatori ai realitatii fenomenului rapirilor.

          Suntem controlati de o inteligenta superioara
          
          Am prezentat, în numerele trecute, opiniile a trei sceptici ireductibili, pe baza unor declaratii facute la cererea canalului de televiziune NOVA. Pentru a-si pastra obiectivitatea, canalul respectiv a luat si alte trei interviuri, unor sustinatori ai realitatii fenomenului rapirilor. Unul dintre acestia a fost prof. John Mack, opiniile caruia le-am prezentat pe larg în aceasta pagina, motiv pentru care nu le mai reluam. Al doilea caruia i s-a cerut parerea a fost Budd Hopkins, cel ce a examinat probabil cel mai mare numar de astfel de incidente.
          
          Hopkins a vazut un OZN prima data în 1964 la Cape Cod. Era ziua, si timp de trei minute el si alte doua persoane au urmarit un obiect care plutea nemiscat, ca apoi, brusc, sa dispara în zare cu o viteza incredibila. „Când vezi asa ceva… îti dai seama ca exista pe lume un factor de care n-ai fost constient pâna în acel moment. Si ar putea fi un factor extraordinar de important”. Totusi când, peste doi ani, a auzit prima data de o rapire OZN, i s-a parut prea greu de acceptat ca asa ceva ar fi posibil. Lumea îsi schimba anevoie convingerile. David Jacobs a facut o ancheta printre investigatorii care au luat în serios fenomenul OZN, descoperind ca acestora „le-au trebuit în medie 20 de ani sa accepte ca OZN-urile puteau avea si un interior”…
          
          Oameni credibili si dovezi palpabile
          
          Apoi însa Budd Hopkins s-a întâlnit cu mai multe cazuri în care oameni care vazusera un OZN nu-si mai aminteau ce anume s-a întâmplat în orele urmatoare. Îsi reveneau de pilda în masina, pe o sosea pe care n-aveau ce cauta; iar în zilele urmatoare erau urmariti de cosmaruri si temeri inexplicabile. Budd a cerut ajutorul unor prieteni psihologi sau psihiatri, care au recurs la regresie hipnotica pentru a afla ce trauma putea cauza aceste simptome. Asa au aparut istoriile despre rapiri – toate semanând între ele. Cei ce au facut examinarile erau, cel putin la început, sceptici în privinta fenomenului OZN.
          Cazurile n-au încetat sa se acumuleze, venind de la oameni credibili, din toate mediile sociale. Budd este convins ca la ora actuala dispunem de suficiente dovezi fizice concrete care sa ateste fenomenul: urme pe corpul victimelor rapirii, mai ales acea adâncitura rotunda si adânca, având un diametru de pâna la un centimetru, sau urma fina, cicatrizata, a unei taieturi de doi pâna la zece centimetri, sau vânatai impresionante. Toate acestea apar peste noapte, fara nici o explicatie si fara vreo sângerare. Un alt gen de dovezi este ca persoana în cauza gaseste, în camera ori pe hainele sale, urme care nu pot fi explicate decât admitând ca ea fusese noaptea în afara casei.
           Întrebat fiind care ar fi semnificatia acestui fenomen – daca acceptam realitatea sa – Budd Hopkins a opinat ca avem de-a face cu „o inteligenta care controleaza o alta inteligenta… cu alte cuvinte asistam la sfârsitul definitiv al secretului gândurilor pe care le avem în minte, fiecare dintre noi, chiar în acest moment”. E frumos sa ne imaginam ca ei au venit aici pentru ca sa ne ajute dar – spune Hopkins – dar „ceea ce fac ei este pentru scopurile lor. Pot lua orice. ADN-ul nostru… pot crea hibrizi, pentru a rezolva cine stie ce probleme de evolutie cu care se confrunta”. Fenomenul se manifesta pretutindeni în lume, chiar si printre popoare traditional analfabete, cum ar fi unele din Zimbabwe, Arabia Saudita sau Noua Guinee. Deci nu poate fi vorba de o contaminare prin mass-media, cu atât mai mult cu cât nici macar în America omul obisnuit nu stie mai mult de una-doua lucruri corecte privind fenomenul rapirilor. Pe de alta parte, istoriile contin, peste tot, aceleasi zeci de detalii, fara sa aiba însa cursul ordonat al unei povesti inventate. Ele sunt relatate cu o încarcatura emotionala extraordinara – oamenii sunt cu adevarat îngroziti, de o maniera imposibil de contrafacut. Niciodata nu au putut fi prinsi cu inadvertente. Si de multe ori au fost rapiri multiple, povestite de fiecare martor în acelasi mod. În plus, oamenii au fost testati psihologic si psihiatric, fiind gasiti, de fiecare data, normali.