North American Aerospace Defence Command (NORAD) este un comandament militar integrat, al Statelor Unite si al Canadei, pentru un sistem de control aerospatial si de avertizare aerospatiala pentru America de Nord. NORAD dispune de un sistem vast si complex de radare, ca si de calculatoare si retele de comunicatie, pentru a alcatui o imagine oficiala cu tot ce zboara in jurul si deasupra SUA si Canadei, atat in atmosfera, cat si in spatiul cosmic apropiat. Structura este capabila sa detecteze si sa contracareze orice intrus: de la rachete intercontinentale la avioane de mici dimensiuni.
O retea atat de performanta trebuie sa stie multe lucruri si despre OZN-urile semnalate in spatiul nord-american, cu atat mai mult cu cat acestea, macar in parte, sunt vazute si pe radare. In acest sens, jurnalistul Paul Dean a postat pe 26 iulie 2015, pe internet, un articol in care arata ca si-a propus sarcina, pe care el insusi o numeste „aproape imposibila”, de a constata ce rol a jucat NORAD in decursul timpului in ceea ce priveste problematica OZN. El a fost ajutat de David Charmichael, un britanic agresiv in a cere, de la NORAD si de la structura sa mama NORTHCOM, desecretizarea unor documente si informatii.
NORAD a sustinut, in mod traditional, ca toate asa-zisele „OZN-uri” pe care le detecteaza si le urmareste sunt doar aeronave razlete, formatii provocatoare de aeronave de lupta rusesti sau cubaneze, ca si altele din aceeasi categorie. Mai mult, intr-o scrisoare de raspuns, datata 10 noiembrie 1975, trimisa de la sediul NORAD din Ent Air Force Base de colonelul Terrence C. James catre cercetatorul Robert Todd, se afirma: „Aceasta autoritate nu are in prezent nicio activitate de investigare a OZN-urilor, asa cum nu are nicio alta structura a Guvernului Statelor Unite, de care sa am eu cunostinta”.
Se ocupa sau nu se ocupa?
Intr-o alta scrisoare de la sediul NORAD, datata 28 noiembrie 1975, catre acelasi Robert Todd, se declara: „Noi nu efectuam investigatii (ale tintelor neidentificate n.n.)… sarcinile noastre sunt indeplinite practic in timp real si nu este creata in acest sens nicio documentatie formala”. In 19 decembrie 1995, intr-o scrisoare catre cercetatorul Dr. Armen Victorian, Directia de Informatii a NORAD se distanteaza din nou, asa cum era si de asteptat, de problematica de baza OZN: „Ca istorie, apelatia OZN a fost folosita de catre Air Force, incepand din 1947 si pana in 1969, in cadrul proiectului Blue Book. Stim cu totii ce inseamna termenul OZN, doar ca noi nu-l folosim. …Termenul specific «OZN» nu este folosit de aceasta autoritate (NORAD n.n.), chiar daca ati spune ca el ar fi acelasi cu «Raportarea unei Traiectorii Necunoscute», adica o traiectorie necorelata, sau un eveniment neidentificat, asa cum ar putea fi considerat un obiect zburator neidentificat”.
Conform acestor declaratii, NORAD nu ar avea deci niciun interes si nicio cunostinta privind tipul de evenimente pe care ufologii le numesc „OZN”. Paul Dean arata ca, dimpotriva, documentele declasificate ale autoritatii, ca si cele oficiale ale armatei SUA, arata ca lucrurile stau altfel. El ofera cateva exemple in acest sens.
Incepand cu 1954, procedurile JANAP 146 (comune Fortelor Aeriene ale Armatei si ale Marinei), promulgate de Statul Major Reunit, contineau o serie de „Instructiuni de comunicatii pentru observatii vitale de informatii”, numite, mai frecvent, pur si simplu „CIRVIS”. Aceste proceduri stabilesc in mod clar modalitatile de raportare in timp util a OZN-urilor de catre pilotii militari si civili, ca si de alti profesionisti. Pe lista destinatarilor la care trebuiau facute rapoartele se gasea, pe primul loc, nimeni altcineva decat decat comandantul-sef al NORAD (CINCNORAD). De exemplu, versiunea din februarie 1959 a procedurilor de JANAP CIRVIS, publicat ca „JANAP 146 (D)”, prevede, la pagina 8, la sectiunea „Informatiile care trebuie raportate si cand sa se raporteze: (1) Pentru observatorii din aer sau de la sol: (a) aeronavele unice sau formatiunile de aeronave, ostile sau neidentificate, care par sa fie indreptate impotriva Statelor Unite sau Canadei (b) rachete, (c) obiecte zburatoare neidentificate” s.a.m.d.
Este de notat deci ca „obiectele zburatoare neidentificate” sunt mentionate separat de aeronavele unice, de formatiile de aeronave, de rachete etc. Interesanta este si prevederea de la pagina 12: „C. Imediat dupa aterizare, se cere sa se expedieze un raport post-aterizare catre CINCNORAD sau RCAF ADC (Royal Canadian Air Force, Aircraft Defense Command n.n.), pentru a amplifica raportul trimis de la bord”…
Nici la ora actuala lucrurile nu stau altfel. „Instructiunile Air Force10-206 de raportare operationala”, emise in 2008, contin procedurile actualizate CIRVIS. In aceste instructiuni „obiectele zburatoare neidentificate” sunt mentionate, in continuare, separat de avioane, rachete etc. In ceea ce priveste destinatarul unor astfel de rapoarte „vitale”, la pagina 36, se afirma: „(5.3) Unde se trimit: (5.3.1) Raportarile facute in zbor: catre facilitatile de comunicare, militare sau civile, din SUA si Canada, (5.3.2) Rapoartele post-aterizare: catre Comandamentul Structurii Nord-Americane de Aparare Aerospatiala (NORAD), Cheyenne Mt., Colorado, sau la Statul Major al Regiunii Nordice NORAD, North Bay, Ontario, Canada, dupa cum este mai convenabil. Daca a avut loc o aterizare in afara teritoriilor canadiene sau americane, prezentati raportul prin cel mai apropiat reprezentant diplomatic sau militar SUA sau canadian”.
Nu doar procedurile CIRVIS mentionate mai sus ridica intrebari. Indexul activitatilor de instruire 0-2 al Comandamentului Operational NORAD, din 7 din martie 1978, prevedea separat, la pagina 2, activitati de instruire dedicate cazurilor: „necunoscute, posibil necunoscute, traiectorii speciale si actiuni in cazul unor obiecte necunoscute”.
Dar NORAD a fost implicat si in mod concret in observatiile OZN. De pilda, intr-un mesaj din 10 aprilie 1964, Centrul National de Comanda Militara (NMCC) scrie: „NORAD a informat ca au fost 6 la 12 obiecte zburatoare neidentificate la 30 de mile est de Merced, California. Radarul a detectat 12 obiecte la altitudini de 60.000 ft., 90.000 ft. (18 km, 27 km, n.n.), ca si la altitudini mai mari. Au fost ridicate avioane F-106 de la Castle AFB. Nu au existat rezultate, din cauza altitudinii mari. Se verifica posibilitatea de a trimite avioane U-2”… „Obiectele urmau un model de traiectorie de 60 de mile. F-106 au zburat la altitudinea de 90.000 ft. (sters cu mana in text). Pilotii au blocat radarul pe unele dintre obiectele, dar nu au putut mentine blocarea. NORAD a spus ca a trimis alte doua aeronave (sters) cu piloti in costume de presiune”. Cazul a fost explicat mai tarziu de Air Force ca fiind un simplu balon meteorologic…
Au fost descoperite, in arhivele canadiene, si zeci de telexuri, neclasificate, trimise catre statul major al NORAD. De pilda, pe 10 septembrie 1972, este descris un OZN, vazut cu ochiul liber si urmarit prin radar de catre doi operatori din turnul de la Bay Airport North, care este conectat la sediul operatiilor NORAD din Canada. A fost „un obiect cu lumini intermitente rosii si verzi, cu o viteza de la foarte lent la 300 de noduri si cu altitudinea estimata de la 4000 la 6000 de picioare”… „Reperarea vizuala a fost corelata cu un semnal radar la terminalul North Bay la 340 de grade, sase mile. Obiectul a circulat in cercuri stranse sau a plutit timp de aproximativ 15 minute, apoi a pierdut din altitudine constant, cu luminile intermitente devenind tot mai estompate, pana s-a pierdut contactul vizual la 0345Z. Contactul radar a fost pierdut inainte de contactul vizual”.
Incidente secrete, observatii nesecretizate
La acest mesaj, in rubrica privind securitatea, scrie clar „neclasificat”. Dean se intreaba ce puteau contine, in acest caz observatiile clasificate. In al doilea rand, el remarca faptul ca telexul a fost trimis de la NORAD si nu catre NORAD, ceea ce contrazice afirmatiile ca structura nu ar fi avut niciun interes in incidentele aeriene inexplicabile. Mai mult decat atat, acest eveniment a avut loc in 1972, la numai doi ani dupa ce secretarul US Air Force (USAF) a sustinut ca nicio agentie militara americana nu va mai continua raportarea de evenimente OZN, sau primirea unor astfel de rapoarte, dar si ca: „Niciun OZN raportat, investigat si evaluat de catre Air Force nu a prezentat vreodata o indicatie de amenintare la adresa securitatii noastre nationale”.
In 1979, la cererea lui Robert Todd, USAF a eliberat o parte din documentele aferente inchiderii proiectului Blue Book, acel studiu de 17 ani al USAF privind fenomenul OZN. Unul dintre documentele desecretizate a fost memoriul din 20 octombrie 1969, semnat de generalul de brigada Carrol H. Bolender, director adjunct pentru dezvoltare al USAF. Doua pasaje contrazic radical afirmatia USAF precum ca niciun eveniment OZN nu a fost o amenintare la adresa securitatii nationale. Aceste pasaje sunt: „rapoartele de obiecte zburatoare neidentificate care ar putea afecta securitatea nationala sunt realizate in conformitate cu JANAP 146 sau Manualul Air Force 55-11 si nu fac parte din sistemul Blue Book.” Si „Rapoartele de OZN-uri care ar putea afecta securitatea nationala vor continua sa fie tratate (si dupa terminarea proiectului Blue Book, n.n.) prin procedurile standard Air Force destinate acestui scop”.
Rezulta ca, de fapt, Blue Book a primit doar rapoartele banale. Dar atunci cine a evaluat rapoartele „mai sensibile” OZN prezentate de aviatorii USAF si de alti profesionisti militari? Pana una-alta, regulamentele prezentate mai sus spun ca prima destinatie a acestor rapoarte a fost NORAD…
DAN D. FARCAS
Comentarii