Art Campbell este un ufolog american care si-a facut studiile in domeniul artei in anii cincizeci in Kansas City, unde a si condus organizatii locale pentru studiul fenomenului OZN. La ora actuala, pensionar, traieste in statul Oregon. La sfarsitul anilor nouazeci ai secolului trecut, el a avut ideea de a efectua sapaturi in New Mexico, pe platoul desertic numit Plains of San Agustin, aflat la vest de orasul Socorro, in speranta ca va gasi acolo resturi din presupusul OZN prabusit la Roswell in 1947.
Unele marturii pareau sa indice ca in iulie 1947, un OZN s-ar fi izbit de pamant, nu departe de Roswell, pierzand o parte din invelis, dupa care ar mai fi zburat pana la campia San Agustin, unde s-a prabusit definitiv. S-ar putea spune ca ipoteza prabusirii unei nave nepamantene in campia (sau „sesurile”) San Agustin a aparut pe 24 octombrie 1978, cand Stan Friedman, cel care a fost primul ufolog care a „dezgropat” cazul Roswell, a intalnit un cuplu, Vern si Jean Maltais, in Bemidji, Minnesota. Acestia i-au povestit despre un oarecare Barney Barnett si despre un accident OZN pe care Barnett, decedat in 1969, l-a relatat cu multi ani inainte. Friedman a redat intamplarea in cartea sa, Top Secret Majic. Afirmativ, Barnett ar fi gasit o farfurie zburatoare prabusita, cu patru corpuri zacand in jurul sau. In foarte putin timp, a sosit armata si i-a spus lui Barnett, ca si membrilor unei echipe arheologice, sa paraseasca zona.
La inceput, Friedman a scris ca sotii Maltais nu aveau alte date pentru incidentul povestit de Barnett. Mai tarziu, Vern si Jean Maltais i-au spus Bill Moore ca il vizitasera pe Barnett in februarie 1950; atunci Jean Maltais l-a intrebat unde s-a produs, mai exact, prabusirea, iar acesta i-a spus ca nu-si mai amintea exact, dar era undeva langa Socorro. I-a mai spus ca era in prerie, „la ses”. Barney calatorise peste tot prin New Mexico, dar cea mai mare parte a lucrarilor sale a fost facuta la vest de Socorro, mai ales aproape de localitatea Magdalena.
O epava in forma de farfurie
Cand a dat peste epava, Barnett crezuse ca a fost un accident de avion, dar ajungand mai aproape, dupa ce a traversat cam o mila de desert, a vazut ca era o nava in forma de farfurie, cu diametrul de vreo opt metri. Atunci a vazut si faptul ca ocupantii navei erau complet lipsiti de par, aveau capete in forma de para si membrele foarte subtiri. Si J.F. Danley, care in 1947 a fost seful lui Barnett, a declarat ca Barnett ii spusese pe atunci ca vazuse o farfurie zburatoare cazuta undeva „la sesuri”. Mai ales dupa 1990, au mai aparut si alti martori, carora Barnett le-ar fi spus ceva despre un OZN prabusit, dar localizarea accidentului nu a devenit mai clara. In schimb, s-au inmultit intre timp argumentele celor care plasau caderea navei si a ocupantilor sai in alta parte, anume langa localitatea Corona, mult mai aproape de Roswell.
Art Campbel, plecand de la presupunerea ca prabusirea a avut totusi loc in campia San Agustin, s-a gandit ca este imposibil ca in acel loc sa nu fi ramas si unele fragmente care n-au fost stranse. De pilda, maiorul Jesse Marcel adunase in 1947, langa Roswell, niste placi subtiri ca hartia, dintr-un material extraordinar de usor dar care putea fi indoit doar cu multa greutate si care revenea la forma initiala fara nicio cuta, ori bagata in foc nu se inrosea si se racea apoi in cateva clipe. El a aratat atunci fragmentele si fiului sau, Jesse Marcel jr. care va vorbi si el despre aceste proprietati extraordinare. Cautand ceva asemanator, Art Campbell a efectuat primele investigatii in acest sens in 1994. Evident, a constatat repede ca, desi zona e rar populata, in timp s-au adunat aici o multime de gunoaie. A gasit, de pilda, niste foite de aluminiu, care insa puteau fi si dintre cele folosite de gospodine in bucatarie. Analiza metalurgica a resturilor a fost neconcludenta, desi s-au gasit deosebiri notabile comparativ cu materialele obisnuite. Dupa 2004, Campbell s-a asociat cu ufologul Chuck Wade, interesat si el in investigarea cazului Roswell. Gasind un sponsor, au reusit sa alcatuiasca o echipa, cu care au efectuat sapaturi sistematice in presupusul loc al prabusirii. De pilda, au facut 28 gropi, de cate un metru patrat, adanci de 20 de centimetri, scotand la iveala mai multe folii de mari dimensiuni.
Ei au dat sase mostre lui Steven Colbern, chimist specializat in aliaje. Acesta, facand analize la un important centru de cercetare de pe coasta de vest a SUA, a gasit in compozitia foliilor, pe langa aluminiu, alte 40-50 de elemente chimice. Analiza a aratat ca rapartitia izotopilor pentru trei dintre elementele aliate: cupru, nichel si stibiu era cu totul alta decat cea care se gaseste pe Pamant, ceea ce sugera o posibila origine extraterestra. In aliaj se mai regaseau siliciu, titan, magneziu, sulfati, fosfati, cloruri, toate neobisnuite pentru aliajele de aluminiu si oricum inexistente in metalurgia anilor patruzeci, ceea ce excludea – dupa parerea echipei lui Campbell – posibilitatea ca fragmentele sa provina de la un eventual accident aviatic. Aceleasi caracteristici au fost semnalate si la un alt presupus fragment recuperat din obiectul prabusit la Roswell, care a fost analizat de Dr. Russell Vernon Clark (decedat in 2014).
In 2010, Chuck a luat legatura cu chirurgul Dr. Roger Leir, care, la momentul respectiv, extrasese din corpul unor pacienti mai multe presupuse „implante extraterestre”, pe care le-a supus apoi unor analize minutioase. S-a vazut, dupa investigatii de specialitate, ca unele obiecte gasite in campia San Antonio, aveau un invelis oarecum asemanator cu cel al presupuselor implante.
S-a mai spus ca nanotuburi de carbon, observate in spectrele Raman ale probelor, indica posibilitatea ca acestea sa fie materiale metalice „inteligente”. Nanotuburile de carbon se folosesc in componente electronice sau pentru a mari soliditatea materialor. Deoarece rezistenta mecanica a acestor probe nu a fost una neobisnuita, s-a spus ca ar fi bine ca ele sa fie testate daca nu cumva prezinta caracteristici electrice neobisnuite.
Investigatorii de teren au mai anuntat ca teste cu pendulul aratau ca doua dintre mostre „ar putea emite energie gravitationala sau magnetica”, ceea ce mareste probabilitatea ca ele sa fie „metale inteligente” realizate prin nanotehnologii, posibil de origine nepamanteana. Patru obiecte mai mari si alte cateva mai mici, gasite in 2011, in doua locuri diferite, semanau cu niste faguri de miere, groase de 4 cm, cu gauri foarte mici, asezate pe un suport exterior greu. S-a mai gasit, cu detectorul de metale, la 10 centimetri sub nivelul solului, o piesa interpretata ca ar face parte din „coca inferioara” a navei prabusite. Ca un fagure, era in principal din aluminiu, dar continand si mangan, fier, siliciu, zinc si titan.
In vara anului 2012, John Le Masters, un arhitect din New Mexico, aflat in excursie in zona, a gasit sub o tufa de ienupar o bara cu profil I (sau H), lunga de 34 cm, avand niste gauri forate grosolan la fiecare capat si un logo triunghiular, cu un cerc si cu alte marcaje aproape de unul dintre capete. Bara era formata in principal din aluminiu, dar cu mult siliciu, mangan, cupru si fier. Au fost adunate, cu aceasta ocazie, si alte obiecte ciudate gasite in acel loc sau in cele invecinate.
Unde a disparut dovada?
In 2013, API (Aerial Phenomena Investigation Team) un grup international, mai degraba sceptic, dar nu negativist, dedicat studierii stiintifice a fenomenului OZN, a fost invitat sa se implice in evaluarea cercetarilor efectuate de echipa lui Campbell, primind numeroase materiale in acest scop. Pe 26 aprilie 2013, cele doua parti s-au intalnit la presupusul loc al accidentului, langa Horse Springs, New Mexico. Aici Campbel a confirmat locul in care el presupunea ca s-a prabusit OZN-ul si cel in care a fost gasita bara metalica purtand simbolul triunghiular. Cei de la API au realizat fotografii ale zonei si au creat modele standard de retea pentru colectarea de probe din trei locuri in care OZN-ul s-ar fi izbit de pamant.
Dupa o investigatie amanuntita, de peste 300 de ore-om, si in ciuda faptului ca erau dotati cu detectoare de metal si cu alta aparatura sofisticata, cei din echipa API, nu au gasit nicio dovada fizica indicand, dincolo de orice indoiala rezonabila, prabusirea unei nave de origine extraterestra. In schimb, ei au gasit dovezi ca aici ar fi avut loc prabusirea unui avion „AT-6 texan”. Trey Brandt, un arheolog expert in avioane, a confirmat ulterior ca bara cu semnul triunghiular era de la un avion din perioada anilor patruzeci. Cu un manual oficial, obtinut de la Centrul de Informatii Tehnice al Apararii, s-a stabilit ca bara provenea de la un avion AT-6C. Simbolul triunghiular gasit pe bara era identic cu cel utilizat pentru acest tip de avion, in timpul asamblarii sale…
In continuarea investigatiilor, s-a gasit un raport oficial US Air Force privind un avion AT-6C texan care a ramas fara combustibill si s-a prabusit la Horse Springs, pe 1 februarie 1944. Pilotul, Lt. Eddie Magenheimer, a fost ucis in accident. Intrucat a fost o formatie de mai multe AT-6C-uri, locul accidentului a fost gasit repede si operatiunile de recuperare au fost efectuate in aceeasi zi. Aceasta actiune putea da nastere la legendele despre recuperarea unui OZN prabusit.
Iata totusi ca in februarie 2015 Art Campbell anunta ca a publicat o noua versiune, actualizata, a unei carti, care avusese o prima editie in 2013 si in care sunt sintetizate rezultatele obtinute de grupul de 26 de persoane implicate in investigarea presupusei prabusiri, timp de mai bine de un deceniu. El ruga comunitatea ufologilor sa il ajute in popularizarea lucrarii sale, mentionand ca aceasta contine peste o duzina de noi imagini, ca material cu totul nou.
DAN D. FARCAS
Comentarii