În urma cu un an, Tyler Rogoway, editor la The War Zone, dedicata noutatilorin tehnologiile militare si apartinând companiei Time Inc’s, publica un lung si interesant articol,in care comenta informatiile OZN iesite la ivealain urma dezvaluirilor din zona US Navy, ca si decizia Marinei de a anunta public faptul ca schimba regulile si procedurile prin care personalul sau urma sa raporteze fenomene inexplicabile, precum un OZN sau un obiect subacvatic neidentificat (OSN). Rezum mai jos câteva opinii interesante din acest articol.
Pâna recent, nu exista o modalitate reala de a clasificain mod distinct ceva precum OZN sau OSN,in vederea unei raportari care sa fie urmata si de o ancheta la nivel oficial,in cadrul armatei. Acest fapt pare sa fie valabil si pentru institutiile guvernamentale civile, precum FAA. Lipsa unei proceduri clare, a unui sistem de clasificare, dar si frica nebuloasa de a fi stigmatizat prin raportarea unor lucruri precum OZN-uri – frica ce afecteaza de mult timp deopotriva sectoarele militare si private – a reprimat transmiterea informatiilor, necuantificabil dar semnificativ.
Aceasta realitate a dus la multe speculatii si, pe buna dreptate,incât armata stie mult mai multe despre diverseintâmplari ciudate decât este dispusa ca sa recunoasca public. Cert este ca acum stim cain ultimii 15 ani, cel putinin anumite circumstante, armata a dorit sa posede date deinalta fidelitate legate deintâlnirile cu ceea ce multi ar numi OZN-uri.
Detalii convingatoare
Incidentele care au avut loc, de-a lungul mai multor zile,in 2004,in jurul portavionului Nimitz sunt printre cele mai convingatoare. Acest caz, alintâlnirii cu OZN-ul poreclit Tic Tac a devenit aproape legendar, deoarece exista rapoarte oficiale care detaliaza incidentulintr-un mod foarte convingator, si exista oreintregi de marturii din partea celor care au fost de fata – marinari si aviatori navali care par sa iasa, din cein ce mai multi, din umbra. Concluziile sunt atât de surprinzatoareincât se pare ca specialistii din comunitatea aerospatialainca nu stiu ce sa faca cu ele.
Revelatia principala este ca exista o tehnologie capabila sa efectueze manevre de zbor care spulbera perceptiile noastre despre propulsie, control, stiinta materialelor si chiar fizica. Autorul articolului subliniaza aceasta spunând ca: „întâlnirea de la Nimitz cu Tic Tac a dovedit ca acea tehnologie exotica pe care o consideram de domeniul SF exista de fapt. Este reala. Nu este rezultatul unei perceptii alterate, a visului lucid al cuiva, al unui balon meteo ratacit sau al gazelor de mlastina. Cineva sau ceva a traversat Rubiconul tehnologic si a obtinut ceea ce unii ar numi Sfântul Graal al ingineriei aerospatiale”.
Aceasta realitate este foarte greu de procesat pentru multi. Ei vor inventa conspiratii sau explicatii lipsite de logica. Dar ea s-aintâmplat. Oricât e de inconfortabil, acesta este adevarul. Ceea ce poate ca multi nu stiu despre eveniment este ca el s-a produsintr-un loc siintr-un momentin care cel mai puternic set de senzori de supraveghere aeriana creati vreodata au fost adunatiimpreuna si urmareau siinregistrau totul. Si parteainregistrata este cea mai interesanta fata aintâlnirilor de la Nimitz, neglijatain mare masurain ceea ce priveste semnificatia si notorietatea.
Majoritatea nuisi dau seama ca Grupul Nimitz Carrier Strike nu a fost echipat doar cu unii dintre cei mai avansati senzori care existauin lume, ci si ca avea si cele mai avansate capabilitati de retea si de procesare pe calculator. Sistemul numit „Capacitatea de Angajament Cooperativ” (Cooperative Engagement Capability – CEC) a fost utilizatain premiera la acest nivel. El includea radarele SPY-1 de pe crucisatoarele si distrugatoarele echipate cu sistemul Aegis Combat si includea imaginea radarului E-2C Hawkeye aflat pe un avion la mareinaltime. Toate informatiile au fost contopiteintr-o „imagine” comuna prin legaturi de date si procesare computerizata avansata. Aceasta, la rândul ei, oferea informatii de o fidelitate foarte ridicata, datorita telemetriei de la diversi senzori care opereaza pe benzi diferite si privind aceeasi tinta sub diferite aspecte si la intervale diferite.
În timp ce o aeronava „invizibila” sau una care foloseste instrumente de razboi electronic poate sa dispara de pe radarul unui crucisator, deoarece acesta priveste aeronava de pe suprafata Pamântului, sub un anumit unghi, imaginea poate fiinca foarte vizibila pe radarul E-2 Hawkeye care zboara la 7500 de metri si la o suta de mile distanta de crucisator. Cu CEC, tinta va ra-mâne constanta pe ambele ecrane activate ale platformei, deoarece acestea vad date fuzionate din ambele surse si, probabil, din mai multe altele.
Conectivitatea legaturilor de date si calitatea telemetrieiimbunatatiteinseamna ca platformele de arme, precum navele si aeronavele, ar putea, de asemenea, sa traga asupra tintelor fara a fi nevoie sa foloseasca datele propriilor senzori. De exemplu, un crucisator ar putea trage o rachetaintr-o aeronava cu zbor jos, care este urmarit de un Hawkeye si un F/A-18, chiar daca tinta nu apare pe propriile radare.
Din mai multe relatari provenite din surse de prima mâna, rezulta ca,in urma incidentului Tic Tac, hard disk-urile care auinregistrat datele CEC de la E-2C Hawkeye si de la navele echipate cu sistemul Aegis au fostinstrainateintr-o maniera foarte misterioasa. Ofiteri ai Fortelor Aeriene ale Statelor Unite (o arma diferita de US Navy) s-au prezentat pe aceste nave, le-au confiscat si de atunci nu au mai fost vazute niciodata.
În acelasi timp, la nivel oficial, Marina se pare ca ainchis orice alte investigatii cu privire la incident. Do-cumentele desecretizate arata ca principalul ofiter de informatii al grupului Nimitz si-a alertat superiorii, dar acestia n-au mai trimis raportul mai sus, pe lantul de comanda. De altfel, ofiterul de informatii, intervievat ulterior, a spus ca a crezut ca a fost vorba de o operatiune antidrog, ceva total inconsistent cu datele existente.
Acoperiri convenabile
Pe de alta parte, confiscareainregistrarilor dovedeste ca cineva, din Departamentul Apararii (DoD) a fost foarte interesat de acest eveniment. Daca a fost datorita caracterului inexplicabil al fenomenului sau a facut parte dintr-un test al unui program aerospatial ultra-secret, ramâne neclar – comenta Rogoway. El nu exclude aceasta din urma posibilitate, citându-l pe Ben Rich, legendarul sef al Skunk Works, departamentul de tehnologii „exotice” de la firma Lockheed, parinte al avioanelor „invizibile”, care spunea: „Exista unele programe noi, dar exista si anumite lucruri, unele dintre ele având 20 sau 30 de ani, care suntinca descoperiri semnificative dar asupra carora pastram tacerea, deoarece altiiinca nu le au.”
Rogoway nu exclude nici posibilitatea ca adversarii SUA sa fi facut unele descopeririin tehnologii de propulsie extrem de exotice, dar acest lucru i se parea mai putin probabil (dar nu imposibil) datorita resurselor limitate ale competitorilor.
Daca DoD nu are, cu adevarat, idee despre ce sunt aceste aparitii, atunci pare absurd ca acum a devenit brusc curios, dupa aproape un secol de observatii OZN si chiarintâlniri majore, inclusiv multe care au legatura cu propriile sale instalatii. De fapt, stim ca au existat diferite grade de interes documentatin aceasta privinta de-a lungul anilor, inclusiv studii finantate, chiar siin ultimul deceniu.
Rogoway examineaza si ipoteza ca cele dezvaluite sa fie o larga dezinformare a publicului pentru a crea o acoperire convenabila pentru sistemele de arme clandestine aflatein dezvoltare sau chiar operationale.in consecinta i se pare clar ca orice „dezvaluire” va face guvernul, o va face dupa propriile sale conditii, iar calendarul pentru acest plan ar putea fi masurat nuin ani ciin decenii, sau chiar mai mult.
Deci este oare posibil ca,in Pentagon, o mâna sa nu stie ce face cealalta? Sau cumva totul este parte dintr-o campanie de (dez)informare mai ampla, cu obiective neidentificate? Autorul crede ca este posibil sa fie un amestec din toate acestea.
Daca Pentagonul nu stie cu adevarat ce sunt obiectele observate, nici de unde provin, dupa atâtia ani de observatii siintâlniri ciudate, ca si dupa atâtea studii proprii, aceasta ar fi o abandonare inexplicabila a datoriei de a pastra Americain siguranta fata de intruziuni straine. Ar fi ridicol si ca militarii sa nu fie interesati de aceste mijloace magice cu care ar putea spulbera cu usurinta inamicul.
Dar oricare ar fi adevarul –incheia Rogoway –in privinta relatiilor guvernului Statelor Unite cu obiectele inexplicabile din cer si din oceane, peisajul s-a schimbat clar. Daca a fostin vreun scop, ramâne un mister la fel de mare ca si vehiculele fantastice.
DAN D. FARCAS
Comentarii