Astronomii sunt de acord: Universul, din care face parte si Planeta noastra, este extrem de ciudat. Nu stim totul, dar ce am aflat despre Univers doarin ultimul secol poate sustine aceasta idee. Daca cineva, din alte galaxii, ar privi catre Terra ar avea aceeasi impresie: o planeta ciudata, cu o flora si o fauna care se autoreproduc coexistând pe o bucata de roca albastra acoperita de un strat subtire de gaz. Acesta este Pamântul.
Si asta este doar o infima parte din fenomenele care pot fi observate atunci când scrutezi Universul, un motiv de nesfârsite surprize pentru astronomi. Iata câteva dintre acestea, selectate de Live Science.
Luniin jurul lunilor
Ar putea avea Luna terestra o alta luna care sa orbitezein jurul ei? Astronomii raspund:in teorie, da! Pe internet au primit si niste nume simpatice: lunile lunilor, sau subluni, sau lunisoare. Probabil ca ele nu existain Sistemul nostru solar si poate ca niciin alte galaxii, sau poate ca nu le-a descoperit nimeni, dar conform unor astronomi, conceptul de luna care gazduieste propriile ei mini-luni este, cel putin, plauzibil. „În toate sistemele planetare planetele orbiteazain jurul stelelor, iar lunile graviteazain jurul planetelor”, afirma doi cercetatoriintr-un studiu publicat online.
„Asa ca este cât se poate de firesc sa neintrebam, pot unele sub-luni sa orbitezein jurul unor luni?”. Aceastaintrebare a fost pusain 2014 de fiul unuia dintre autorii studiului, cercetatoarea Juna Kollmeier. Kollmeier, astronom la Observatories of the Carnegie Institution of Washington, D.C., n-a avut atunci un raspuns satisfacator. Totusi fenomenul pare posibil. La urma urmei, Luna Pamântului este atât de masivaincât unii cercetatori o numesc planeta de sine statatoare. Atunci de ce sa nu fie posibil sa aiba la rândul ei o Luna, sau mai multe?
În studiul amintit, Kollmeier si colegul ei Sean Raymond, astronom la University of Bordeauxin Franta, aincercat sa gaseasca un raspuns matematic pentru aceasta posibilitate.
Folosind ecuatii concepute sa descrie efectele mareelor planetelor asupra lunilor lor, echipa a ajuns la concluzia ca Lunile-lunilor (sau sub-lunile cum le numesc cei doi astronomi) pot exista la modul ipotetic daca luna gazda este suficient de masiva, sub-luna este suficient de mica si daca exista o zona orbitala destul de largaintre aceste luni si planeta-gazda.
„Am ajuns la concluzia ca sub-luni la scara de 10 km pot exista doarin jurul unor luni la scara de 1.000 km si pe orbite de separare largi”, scriu cercetatorii. Daca acesti parametri nu suntindepliniti, atunci fortele mareice ale planetei-gazda vor fi ori prea mari ceea ce va face ca luna si sub-luna sa se prabuseascaimpreuna, ori prea mica si atunci sub-luna se va risipiin spatiul sideral.
Daca ne-am lua dupa aceste criterii, e posibil ca o mâna de luni din sistemul nostru solar ar putea,in mod ipotetic, gazdui mini-luni, „cum ar fi lunile Titan si Iapetus ale lui Saturn sau luna Callisto a lui Jupiter si de ce nu si luna noastra”, atât de cântata de poeti.
Desi e posibil sa apara unele raspunsuri mai clarein studiile viitoare, cei doi astronomi sunt convinsi ca „existenta sau lipsa sub-lunilor ar aduce mai multe explicatii plauzibile legate de formarea satelitilor si a evolutiei lorin sistemele planetare”.
Cea mai bizara stea
Când astronomul Tabetha Boyajian si colegii ei de la Louisiana State University au vazut pentru prima oara steaua cunoscuta sub indicativul KIC 846285, au fost consternati. Poreclita Steaua lui Tabby,in onoarea lui Boyajian, aceasta megastea, care a nascutintrebari legate de extraterestri pentru ca prezinta o particularitate de diminuare a stralucirii si a revenirii la stralucirea initiala dupa o schema repetabila, s-aintunecat din nou. Acum cercetatorii au ajuns la concluzia ca nu este o megastructura extraterestra careisi reduce stralucirea, ci ar fi vorba doar despre praf.
În 16 martie 2018, Boyajian a anuntat pe blogul ei ca aceastaintunecare a stelei a fost cea mai puternica observata din 2013 pâna azi.
Pe 22 martie stralucirea stelei a crescut rapid, revenind la nivelul normal.in 2015, Boyajian deja anuntase ca telescopul spatial Kepler capturase fenomenul diminuarii stralucirii stelei cu un procent de 22 la suta. Nimeni nu a putut explica aceasta anomalie.
Teoria unei megastructuri extraterestre de panouri solare proiectate de niste forme de viata inteligente din spatiu, azi aceasta teorie a cazut, majoritatea cercetatorilor cred ca ar fi vorba despre un inel de praf spatial anormal care ar fi cauza acestei diminuari repetate. Una dintreintrebarile ramase fara raspuns deocamdata,in studiul publicat de Boyajianin 2018, era aceasta: cum e praful care arbitreaza steaua, sub forma de nor sau de inel? Si de unde provine praful?
Boyajian si echipa ei are niste idei despre structura prafului.intre-un studiu din 2016, cercetatorii au sugerat ca praful ar proveni de la coliziunea unor obiecte cosmice masive care graviteazain jurul stelei aflateintr-o centura de asteroizi. Problema cu aceasta supozitie, au recunoscut cercetatorii, era ca scenariul centurii de asteroizi ar fi putut produce si alte fenomene detectabile, cum ar fi diminuarea stralucirii siin cazul coliziuniiintre alte obiecte, de diferite dimensiuni.
O alta posibilitate, scriau Boyajian si echipa, este ca praful putea fi urmare a unui singur si urias impact, cam de proportiile celui care a rupt Luna de Pamânt. Nici aceasta idee nu prea stain picioare, deoarece nu se potriveste cu schema de diminuare a stralucirii observate pâna acum, si anume diminuari reduse de stralucire fara un interval de repetare regulata care nu se potriveste cu diminuarile mai puternice. A treia explicatie ar fi obiectele planetare mici care sunt la rândul lorinconjurate de praf. Aceasta pare o teorie atractiva deoarece micii asteroizi ar puteaimpiedica dispersia prafului, dar ca si teoria coliziunii gigantice, nu se potriveste foarte bine cu schemele de diminuare a stralucirii observate, scriu autorii.
Teoria finala este ca praful orbiteaza steaua pe o elipsa foarte larga si neregulata, asemenea unei comete. Aceasta ipoteza se potriveste cu schemele de diminuare ale stralucirii daca se poate presupune ca orice obiect cosmic care ar fi sfarâmat cometa ar fi trebuit sa o loveasca cu suficienta forta pentru a o dezmembra, dar a-i pastra orientarea cozii chiar siimpotriva fortelor electromagnetice ale stelei. Astfel, praful din coada cometei si marile fragmente din corpul sfarâmat ar putea explica schemele de diminuare a stralucirii stelei lui Tabby.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii