Asa cum scrie Piotr Cielebias în revista NOL, Hanna Wisniewska nu credea în existenta OZN-urilor, fiind convinsa ca totul e doar un sir de înselatorii, pâna în ziua în care (din pacate nu-si mai amintea exact anul) a avut parte de un straniu incident. Era în prima zi de concediu si mergea, împreuna cu sotul ei Marek, care era la volanul masinii, sa-si vada parintii într-un satuc din zona Lacurilor Mazuriene din nordul Poloniei.
Dupa doua ore de mers, a început ploaia, apoi a izbucnit o furtuna. Masina înainta foarte încet, deoarece drumul, nu foarte bun, abia se vedea sub torentele de apa. Minutele treceau greu… Dintr-o data s-a întâmplat ceva straniu. Într-o fractiune de secunda, masina rula pe soseaua uscata. Tunetele se auzeau de departe. Cerul deasupra era senin.
Ce naiba – a spus Marek – e imposibil… Dar înainte sa poata continua, motorul s-a oprit. Soferul a încercat sa îl reporneasca dar n-a fost în stare. În momentul urmator, zgomotul rotilor pe asfaltul zgrunturos a încetat si amândoi au avut senzatia ca au pierdut contactul cu pamântul.
Femeia, cu inima batând sa-i sparga pieptul, a încercat sa deschida geamul lateral, când a fost orbita de o lumina extrem de intensa, ca si cum un reflector i-ar fi fost îndreptat drept în ochi. Peste câteva secunde lumina s-a topit si atunci au vazut, plutind deasupra pajistii de alaturi, un obiect enorm, rotund si plat ca o moneda gigantica. Nu se auzea nici un sunet. Obiectul s-a înaltat apoi, s-a oprit putin deasupra automobilului, dupa care s-a îndepartat.
Dupa ce strania aparitie a disparut în zare, motorul a repornit singur, iar cei doi s-au vazut din nou în mijlocul ploii torentiale. Marek a iesit pe acostament si oprit. Au stat asa poate un sfert de ora, fara sa scoata un cuvânt. Au încercat sa recapituleze cele întâmplate abia când se apropiau de acum de casa parinteasca. Si-au promis atunci unul altuia sa nu mai vorbeasca nimanui de acest incident si sa încerce si ei însisi sa-l uite.
Comentarii