In perioada 2009-2013, Ministerul Apararii al Regatului Unit a desecretizat, înainte de termen, 210 dosare OZN, continând peste 55.000 pagini de documente. Ele au fost realizate, începând din 1967, de „Secretariatul 2” al Directiei de informatii militare DI55. La sfârsitul acestei actiuni, unul dintre consultantii care au participat la ea, jurnalistul Dr. David Clarke, a primit asigurari ca alte câteva dosare OZN, ramase nedesecretizate, vor urma si ele cât de repede.
Pe 6 mai 2018, David Clarke a postat un comentariu, aratând ca, dupa aproape cinci ani de taraganari, abia la începutul acestui an au mai aparut, în sfârsit, alte 2500 de pagini din documentele promise. Multe dintre acestea sunt puternic „redactate”; dar ceea ce a supravietuit stiloului cenzorului prezinta o imagine fascinanta a discutiilor din spatele usilor închise, în cercurile guvernamentale britanice în jurul celei de-a 50-a aniversari a misterului OZN, în 1997. Functionari publici, ofiteri de informatii si personal militar dezbateau modul în care guvernul britanic ar trebui sa raspunda la ceea ce ei numeau „obsesia mass-media privind OZN-urile”.
O politica a strutului?
Documentele arata ca cei din „Secretariatul 2”, cunoscut si sub porecla de „biroul OZN”, copiau si trimiteau rapoartele de observare OZN structurilor de informatii, dar nu li se comunica („nu aveau nevoie sa stie”) ce se întâmpla cu datele trimise astfel. În 1997, seful biroului OZN „a vrut sa scape” de o treaba pe care o considera o „deviere de la principalele lor îndatoriri”. Dar un comandor Royal Air Force nu a fost de acord cu aceasta politica a strutului. El sustinea ca, MoD nu efectuase niciun studiu asupra datelor OZN colectate, deci nu era credibil, fiind chiar riscant din punct de vedere politic, sa continue sa pretinda ca OZN-urile nu ar reprezenta o „amenintare pentru regat”. Ca argument, el a comparat OZN-urile, orice ar fi ele, cu aeronavele intruzive sovietice care patrundeau în mod obisnuit în spatiul aerian al Regatului Unit în timpul Razboiului Rece. Nici acestea „n-au aratat niciodata intentii ostile, dar cu siguranta au reprezentat o amenintare”, spunând în continuare: „S-ar putea argumenta ca UAP-urile (OZN-urile n.n.) reprezinta o potentiala amenintare la adresa Apararii Teritoriului, deoarece nu avem nicio idee despre ce anume sunt!”
Cu toate acestea, în 2000, seful Departamentului de Informatii al Apararii, P.H. West, a cerut biroului OZN sa nu mai transmita rapoartele privind obiecte ciudate vazute pe cer catre DI55, nici macar pe cele provenind din surse „credibile”, cum ar fi ofiterii de politie, ori cei de la controlul traficului aerian. La vremea respectiva, motivul precis al acestei decizii neasteptate a ramas secret oficial.
Abia în 2006, când Clarke s-a folosit de noua lege privind libertatea informatiei, pentru a solicita o explicatie completa, s-a descoperit existenta unui studiu secret „DI70” privind OZN-urile. În acel an, MoD a recunoscut – ca raspuns la cererea jurnalistului – ca finantase realizarea unui studiu OZN de 3 volume cu titlul „UAP-uri în Regiunea de Aparare Aeriana a Regatului Unit”, cunoscut de Ministerul Apararii si ca „raportul Condign”.
Acest studiu, realizat pe analiza unei baze de date computerizate a rapoartelor OZN, a fost comandat în 1996 si clasificat „Secret”, cu mentiunea „UK Eyes Only”. MoD a folosit acronimul „UAP” (de la Unidentified Aerial Phenomena – fenomene aeriene neidentificate) – pentru a evita conotatiile populare ale termenului „OZN”, care puteau induce ideea ca armata a observat sau a urmarit nave de origine extraterestra.
Înainte de 2006, Ministerul Apararii a dorit sa ascunda orice referire la existenta studiului, din cauza a ceea ce s-a numit „o jena politica” potentiala. Timp de decenii, s-a tot declarat, catre deputati, presa si marele public, faptul ca nu s-au cheltuit bani publici pentru studiul miilor de rapoarte despre OZN-uri primite, începând din anii 1960. Iata ca, în 2007, ca raspuns la o interpelare parlamentara din partea deputatului Norman Baker, MoD a recunoscut ca s-au platit unui contractant al apararii 50000 de lire pentru a produce raportul OZN Condign, finalizat în 2000.
În urma acestui raport, DIS a închis, discret, compartimentul sau OZN, în 2000. Noua ani mai târziu, în noiembrie 2009, Ministerul Apararii anunta ca închide si biroul OZN prin care tinea legatura cu marele public. Identitatea autorului proiectului Condign a ramas protejata. Dar investigatiile lui Clarke au descoperit ca el este un pilot si ofiter de informatii, care a zburat în timpul razboiului rece, iar expertiza sa era în principal în razboiul electronic, radar, aparare aeriana si arme ghidate. El mai oferise consultanta pentru DI55, cu privire la „fenomene aeriene”, timp de câtiva ani înainte de acordarea contractului.
Documentele desecretizate mai arata ca autorul avusese un interes personal pentru OZN-uri. Într-unul dintre memoriile sale, el se referea la propriile observatii privind „fenomene aeriene”, în timp ce zbura cu RAF în anii 1950. El nu dezvaluie alte detalii în fisiere, dar a fost nemultumit când ofiterul OZN a copiat o scrisoare a sa, trimitând-o unui alt compartiment, întrucât dorea „sa pastreze un profil scazut”.
De-a lungul celor trei ani de proiect, autorul studiului a avut sediul în cladirea Office of War, din Whitehall, în Londra, si a avut acces privilegiat la fisierele OZN ale apararii, pe atunci secrete, stocate acolo. Doar secretara sa, careia i s-a cerut „sa nu foloseasca termenul «OZN» pe telefon”, cunostea numele de cod al proiectului.
Seful DI55 i-a ordonat, dintru început, autorului raportului sa-si îndrepte atentia doar asupra „posibilelor amenintari la adresa Regatului Unit si a obtinerii unor tehnologii” si nu spre „activitati de tip «dosarele X», cum ar fi rapirile extraterestre”.
Într-adevar, documentele acum desecretizate arata ca autorul s-a straduit sa descopere daca din studierea fenomenului pot fi obtinute fapte stiintifice, de orice natura, care ar putea fi folosite de Marea Britanie în scopuri militare. El s-a aratat interesat, în special, de principii de propulsie, invizibilitate si de noi tehnologii electromagnetice.
Au avut loc sau n-au avut?
O întrebare importanta a fost: de unde provenea aceasta tehnologie? Era oare rusa, americana, chineza, sau extraterestra? Multi ofiteri de informatii erau convinsi ca fenomenul era „real”. Într-un document din aprilie 1997, unul dintre acestia vorbeste de obiecte extraterestre ca o explicatie potentiala pentru OZN-uri, adaugând: „Fiind un om de stiinta obiectiv, deschis, nu exclud posibilitatea unei vieti inteligente care sa evolueze undeva în afara sistemului nostru solar. Legile probabilitatii indica aceasta”. Dar el recunoaste ca DI55 nu poseda dovezi „ca asemenea vizite ar fi si avut loc”. Cu alte cuvinte, nici chiar în cele mai secrete dosare din arhiva Ministerului Sanatatii nu exista artefacte inexplicabile, din OZN-uri prabusite, nici informatii, semnale, ori chiar fotografii fiabile.
Autorul raportului Condign a decis ca UAP-urile erau reale. Dar a ramas convins ca majoritatea lor erau „plasme atmosferice”. Concluzia sa s-a bazat pe examinarea literaturii stiintifice si ufologice, care includea si materiale foarte nesigure, din surse rusesti si din carti de popularizare despre luminile care însotesc cutremurele si despre fulgere globulare. El face si recomandari ca armata britanica sa investigheze modul în care aceste formatiuni plasmatice ar putea fi exploatate si folosite ca arme avansate pe viitoarele câmpuri de lupta.
Din pacate, nicaieri în raportul sau de 463 de pagini nu se spune ca „plasmele atmosferice” sunt doar un concept teoretic si ele nu au fost constatate niciodata în vreun laborator. Prin urmare – observa Clarke – „plasmele” nu sunt cu nimic mai valabile decât extraterestrii ca o explicatie stiintifica pentru observatiile OZN inexplicabile.
Noile documente desecretizate arata, de asemenea, ca teoria plasmei nu a fost luata în serios nici de superiorii sai. Nu exista nicio dovada ca vreuna dintre recomandarile sale ar fi avut efect, cu exceptia uneia, si anume cea care spune ca „nu ar trebui ca pe viitor sa se ceara ca DI55 sa monitorizeze rapoartele UAP, deoarece acestea nu ofera, în mod demonstrabil, informatii utile pentru serviciile de informatii din domeniul apararii.”
Asadar – scrie Clarke – acest document dezvaluie ca agenda reala a Ministerului Apararii a fost sa existe un studiu care sa permita sa îsi justifice decizia de a opri toate proiectele publice asupra problemei OZN, dar si sa scuteasca personalul secret din informatiile militare de urmarirea fenomenului OZN.
DAN D. FARCAS
Comentarii