Grupele de sânge – A, B, 0, AB – nu sunt doar litere pe care trebuie sa le retineti atunci când donati sau primiti sânge. Grupele, care se bazeaza pe proteinele imunitare din globulele rosii ale unei persoane, sunt codificate în genele noastre si fiecare a evoluat pentru a prezenta puncte forte si puncte slabe împotriva anumitor agenti patogeni.
Atunci când primii stramosi ai lui Homo sapiens au parasit Africa, „leaganul omenirii”, grupele sangvine nu erau diferentiate si aparitia lor a fost rezultatul unui proces îndelungat si sinuos.
Diversitate redusa
Un studiu publicat recent în revista Scientific Reports dezvaluie grupele sangvine ale pri-milor oameni moderni care au trait în Europa si Asia între 46.000 si 16.500 de ani în urma, precum si cele ale rudelor noastre apropiate, neanderthalienii.
Rezultatele fac lumina asupra venirilor, plecarilor si amestecurilor dintre acestia si ar putea ajuta cercetatorii sa înteleaga mai bine interactiunile dintre grupele de sânge din zilele noastre.
„Tipurile de sânge au fost o tinta foarte puternica a selectiei pozitive de-a lungul istoriei noastre si reflecta bolile cu care s-au confruntat oamenii în vechime”, spune Joshua Akey, genetician la Universitatea Princeton. Probabil ca urmare a acestor expuneri stravechi, persoanele cu grupa de sânge 0 sunt mai predispuse la infectii severe cu holera, dar sunt mai rezistente la malaria severa. Si, desi oamenii au 47 de grupe sangvine diferite, care pot juca un rol vital în apararea noastra imunitara, cercetatorii nu sunt înca siguri cum au aparut toate acestea. Pentru ca, în ciuda descoperirilor facute în ultimii ani, înca stiu putine lucruri despre originea acestor grupe sangvine sau despre modul exact în care s-au schimbat de-a lungul evolutiei umane.
Pentru a afla mai multe, Stéphane Mazières, antropolog genetician la Universitatea Aix-Marseille, a apelat la genomurile secventiate anterior de la 22 de indivizi Homo sapiens care au trait în urma cu 46.000 pâna la 16.500 de ani, 14 neanderthalieni care au trait aproximativ între 120.000 si 40.000 de ani si un singur individ de acum aproximativ 98.000 de ani, despre care se presupune ca descinde atât din neanderthalieni, cât si dintr-o alta specie apropiata, denisovanii.
ADN-ul stravechi al acestor oameni a provenit din situri împrastiate în întreaga Eurasie, din Germania de astazi pâna în Siberia si China. În aceste gene, echipa a identificat markerii pentru zece grupe sangvine care sunt relevante din punct de vedere medical în prezent, deoarece pot provoca complicatii fatale în timpul transfuziilor de sânge daca nu sunt compatibile cu grupa receptorului.
Ei au descoperit ca grupele sangvine ale neanderthalienilor au ramas în mare parte neschimbate în ultimii 80.000 de ani de existenta, chiar daca acest grup s-a amestecat cu alti hominini înainte de a disparea, în urma cu aproximativ 40.000 de ani. „Acest lucru are sens”, spune Mazières, „deoarece neanderthalienii aveau în general o diversitate genetica foarte redusa în cadrul populatiei lor relativ mici, iar varietatea limitata a grupelor lor sangvine reflecta acest lucru.”
„Incubatia genetica”
Tipurile de sânge ale lui Homo sapiens spun însa o poveste diferita. Pe masura ce specia noastra a migrat din Africa, în urma cu 70.000-45.000 de ani, si s-a extins în Eurasia, au aparut noi variante genetice care determina grupele sangvine si s-au înradacinat în aceste populatii itinerante.
„Este fascinant faptul ca fiecare om stravechi pe care l-au analizat avea aceste variante unice”, spune Fernando Villanea, genetician la Universitatea Colorado Boulder. A fost „foarte neasteptat” ca acestea ar fi evoluat într-un timp atât de scurt, spune el.
Dovezile arheologice sugereaza ca, de-a lungul calatoriei lor din Africa, grupurile de Homo sapiens s-au oprit si au ramas pe Platoul Persic, o regiune situata între muntii Zagros din Iran, timp de aproximativ 15.000 de ani.
Cercetatorii considera ca ar fi fost suficient timp pentru ca oamenii sa dezvolte variatia genetica care sta la baza acestor noi tipuri de sânge gasite doar în afara Africii – un fel de perioada de „incubatie genetica” – înainte ca acesti oameni sa continue apoi sa se raspândeasca în Eurasia.
Acolo, interactiunile cu boli distincte în diferite regiuni ar fi selectat diferite variante de grupe de sânge în diferite populatii. Un efect similar s-a produs atunci când oamenii si-au întrerupt migratia în Beringia si s-au diversificat înainte de a popula Americile.
Echipa a urmarit, de asemenea, o grupa de sânge rara, cunoscuta sub numele de varianta RHD DIII de tip 4, care provine de la neanderthalieni si a ajuns la indivizii din zilele noastre prin încrucisare în timp ce se aflau în drum spre Asia de Sud-Est, în urma cu mai mult de 65.000 de ani.
Omul modern, salvat de o grupa de sânge
Grupa de sânge dobândita ar fi putut „ajuta oamenii moderni sa supravietuiasca si sa se reproduca mai bine pe masura ce migrau în aceste medii noi”, spune Akey. Descoperirea are, de asemenea, implicatii pentru transfuziile din zilele noastre si pentru monitorizarea sarcinii, noteaza Mazières, deoarece aceasta varianta este implicata într-o boala care pune uneori viata în pe-ricol la nou-nascuti si care apare în cazul în care grupa lor sangvina nu se potriveste cu cea a mamei lor.
Unele variante descoperite de echipa au disparut cu totul. Unul dintre cele mai vechi genomuri decodate de la oamenii moderni, provenind de la ramasitele vechi de 45.000 de ani ale unui individ din Siberia cunoscut sub numele de Ust-Ishim, continea o varianta a grupei de sânge care nu se mai gaseste la oamenii de astazi.
„Mostenirea genetica a lui Ust-Ishim a fost pierduta de atunci”, spune Mazières. „El si poporul sau reprezinta o ramura moarta” a lui Homo sapiens.
Este posibil ca grupele de sânge care au supravietuit în specia noastra sa le fi oferit stramosilor nostri avantaje în lupta împotriva bolilor, însa cercetatorii nu le-au asociat înca pe toate cu boli specifice.
Aceste variatii ar fi putut face parte din „arsenalul stravechi” al oamenilor care migrau în lung si în lat, spune Mazières, „dar împotriva carui agent patogen? Pâna acum, nu stim”.
Mazières si echipa sa cerceteaza acum o alta problema legata de sânge în genomurile stravechi: daca acestea contin mutatii specifice care cauzeaza boli mostenite ale globulelor rosii, cum ar fi beta talasemia si boala celulelor falciforme. „Stim ca aceste boli sunt foarte vechi în istoria omenirii”, spune el. „Întrebarea este: cât de vechi?”
GABRIEL TUDOR
Comentarii