Un nou studiu ofera noi dovezi convingatoare ca o inundatie de dimensiuni colosale a reumplut Marea Mediterana, încheind o perioada în care aceasta era doar o întindere vasta de saline la suprafata.
Studiul sugereaza ca „megainundatia” zancleana ar fi pus capat crizei salinitatii messiniene, un fenomen care a avut loc în perioada 5,97-5,33 milioane de ani.
Fenomen natural impresionant
O echipa internationala de oameni de stiinta, inclusiv de la Universitatea din Southampton, a identificat o serie de caracteristici geologice în sud-estul Siciliei care indica faptul ca o inundatie masiva a avut loc în regiune.
„Megainundatia zancleana a fost un fenomen natural impresionant, cu debite si viteze de curgere care eclipseaza orice alte inundatii cunoscute din istoria Pamântului”, a declarat dr. Aaron Micallef, autorul principal al studiului si cercetator la Institutul de Cercetare al Acvariului Monterey Bay din California. „Cercetarea noastra ofera cele mai convingatoare dovezi de pâna acum ale acestui eveniment extraordinar.”
În timpul crizei salinitatii din asa-numita perioada messiniana, Marea Mediterana s-a izolat de Oceanul Atlantic si s-a evaporat complet, ducând la aparitia unor vaste depozite de sare care au remodelat peisajul regiunii.
Ani de zile, oamenii de stiinta au crezut ca aceasta perioada de seceta s-ar fi încheiat treptat, Marea Mediterana umplându-se din nou într-o perioada întinsa pe mai bine de 10.000 de ani. Însa aceasta idee a fost contestata de descoperirea, în 2009, a unui canal de eroziune care se întindea din Golful Cadiz pâna la Marea Alboran.
Descoperirea a indicat existenta unui singur eveniment de inundatii masive, cu o durata între doi si saisprezece ani, care a devenit cunoscut sub numele de „megainundatia zancleana”.
Estimarile sugereaza ca megainundatia a avut un debit cuprins între 68 si 100 Sverdrupi (Sv), un Sv fiind egal cu un milion de metri cubi pe secunda. Noua cercetare publicata în revista Communications Earth & Environment combina caracteristici geologice recent descoperite cu date geofizice si modelare numerica pentru a oferi cea mai cuprinzatoare imagine de pâna acum a megainundatiei.
Apa a remodelat peisajul
Cercetatorii au investigat peste 300 de creste asimetrice si aerodinamice într-un coridor care traverseaza Puntea Siciliana – un pod de pamânt scufundat care a separat cândva bazinele mediteraneene de vest si de est.
„Morfologia acestor creste este compatibila cu eroziunea produsa de un flux de apa turbulent la scara larga, cu o directie predominanta nord-estica”, spune Paul Carling, profesor emerit la Facultatea de Geografie si Stiinta Mediului din cadrul Universitatii din Southampton si coautor al studiului. „Ele dezvaluie puterea imensa a megainundatiei zancleene si modul în care aceasta a remodelat peisajul, lasând amprente durabile în înregistrarile geologice”.
Prin prelevarea de probe de pe creste, echipa a constatat ca acestea erau acoperite cu un strat de resturi stâncoase care contineau material erodat de pe flancurile crestelor si din regiunea înconjuratoare, ceea ce indica faptul ca acesta a fost depus acolo rapid si cu o forta imensa. Acest strat se afla chiar la granita dintre perioadele messiniana si zancleana, când se presupune ca ar fi avut loc megainundatia.
Folosind date de reflexie seismica – un fel de ecografie geologica care le permite oamenilor de stiinta sa vada straturile de roca si sedimente de sub suprafata, cercetatorii au descoperit un „canal în forma de W” pe platoul continental de la est de Puntea Siciliana. Acest canal, sculptat în fundul marii, leaga crestele de Canionul Noto – o depresiune subacvatica adânca, situata în estul Mediteranei.
Forma si localizarea canalului sugereaza ca acesta a actionat ca o pâlnie masiva. Atunci când apele megainundatiei s-au revarsat peste Puntea Siciliana, acest canal a purtat probabil apa spre Canionul Noto si în estul Mediteranei.
Echipa a dezvoltat modele computerizate ale megainundatiei pentru a simula modul în care s-ar fi putut comporta apa. Modelul sugereaza ca inundatia si-ar fi schimbat directia si ar fi crescut în intensitate pe masura ce timpul trecea, atingând viteze de pâna la 32 de metri pe secunda, creând canale mai adânci, erodând mai mult material si transportându-l pe distante mai mari.
„Aceste descoperiri nu numai ca arunca lumina asupra unui moment critic din istoria geologica a Pamântului, dar demonstreaza, de asemenea, persistenta formelor de relief pe parcursul a cinci milioane de ani”, a adaugat dr. Micallef. „Ele deschid usa pentru cercetari suplimentare de-a lungul tarmurilor Mediteranei”.
GABRIEL TUDOR
Comentarii