Dintotdeauna, marile miscari de mase au exercitat asupra privitorului un soi de fascinatie hipnotica. Motivele alcatuirii unei asemenea multimi sunt dintre cele mai diferite, dar aceasta e o alta problema. Ideea acestui articol ar fi ca nu numai societatea umana cunoaste adunari uriase de indivizi, ci si lumea animalelor. Iar aici spectacolul naturii este infinit mai grandios, mai impresionant. Dar de ce se formeaza respectivele „bande” de necuvantatoare?
Derutarea inamicilor
Zeci de mii de pesti inotand in acelasi sens, ca intr-un balet, cu aripioarele lipite strans de cele ale vecinului. Aceste bancuri par cea mai sigura prada pentru un rechin, de exemplu. Totusi, e cel mai sigur mod de a se proteja, deoarece pradatorului ii este imposibil sa-si fixeze o anume tinta. El plonjeaza catre bancul de pesti, care insa se deschide ca o cortina, lasandu-l sa… mestece in gol. Tactica nu reprezinta insa monopolul pestilor. In aceeasi maniera, sturzii fac fata atacurilor soimilor, ramanand in stol, ca un imens organism care-si schimba forma, pentru a scapa de rapitoare.
La un nivel mult mai amplu, antilopele gnu care strabat imensul parc natural Serengeti (Tanzania) se aduna in turme de sute de mii de exemplare, lucru de mare ajutor, nu doar pentru a scapa de felinele mari din savane, ci si atunci cand traverseaza raurile unde stau la panda crocodilii. Daca indivizii ar sta singuri sau in grupuri mici, pradatorii s-ar concentra asupra lor si nu le-ar lasa nici o sansa de scapare. Pe de alta parte, fiecare individ din turma e si o santinela, astfel ca imediat ce se repereaza un pericol se da alarma si animalele se pun la adapost.
Protectie colectiva
Impresionanta e solidaritatea pinguinilor, mai ales cand temperatura scade la -40sC iar vantul bate cu 200 km/ora. Pentru a se incalzi, ei se lipesc unul de altul, astfel ca pe un metru patrat „intra” circa zece exemplare, temperatura in mijlocul uriasului grup urcand pana la 37sC. Inevitabil, pe margini raman insa pasarile care protejeaza grupul impotriva vantului, catre care stau cu spatele. Totusi, pentru a se incalzi si ele, fac schimb de locuri cu cele din mijloc, intr-o miscare perpetua de rotire. Practic, fiecare individ se poate incalzi periodic si totodata protejeaza colonia.
Intr-o maniera oarecum asemana-toare, anumite specii de serpi hiberneaza stransi in „gheme” uriase, de pana la 10.000 de exemplare. La sosirea primaverii, masculii se trezesc cei dintai si ies sa se incalzeasca la soare. Timp de circa trei saptamani, ei asteapta astfel ca si femelele sa iasa din hibernare, urmand apoi imperecherea, dupa care se porneste la vanatoare.
Marea debarcare
Albinele nu puteau lipsi nici ele din acest material. O singura colonie numara zeci de mii de indivizi, care acopera trunchiurile arborilor, in cautarea unui adapost sigur. Un copac cu interiorul macinat va deveni astfel un stup solid, unde-si vor putea creste puii. La fel de eficace este si procurarea in grup a hranei: daca o albina salbatica gaseste un copac inflorit, isi cheama ajutoare pentru a-l explora. Astfel, sansele de supravietuire pentru intreaga colonie cresc substantial.
Perpetuarea speciei reprezinta o veritabila cursa contracronometru si pentru testoasele marine. Pe plaja Ostional din Costa Rica, mii de exemplare „debarca” in acelasi timp, fiecare depunand in nisip peste o suta de oua. Dupa doua luni, cand are loc ecloziunea, se desfasoara un la fel de spectaculos exod al puilor catre mare. Multi dintre ei sunt ucisi de pradatori, dar numarul lor fiind imens, scapa suficienti indivizi, pentru ca specia sa supravietuiasca. O adevarata lectie de echilibru natural si de respectare stricta a legilor evolutiei vietii.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii