De mai bine de cinci decenii am ajuns sã fetiSizãm descoperirile stiintei, aproape cu religiozitate. Agentiile de stiri globale abundã azi de mii de referinte legate de noi descoperiri, noi studii, noi teorii. Dar sunt de fiecare datã adevãrate aceste studii?
Scriam in aceastA paginA, de-a lungul anilor, ca multe dintre teoriile lansate in urma cu o jumatate de secol ar trebui sa fie revizuite. Lucrurile s-au schimbat, cercetarile independente s-au inmultit, multe teorii vechi nu se mai sustin, multe studii sunt infirmate de noi studii. Revizuirea ar insemna si scoaterea acestora din enciclopediile lumii, ceea ce se dovedeste o sarcina complicata, mai ales politica(!). Asa se face ca teoria matematica legata de „gaurile negre”, descoperita de Stephen Hawking si transformata in teorie sacrosanta, desi nu are nici un suport in realitate, nici o explicatie fizica, continua sa fie mentionata in toate cartile lumii, in presa, radio, video, online, desi au existat fizicieni care au demonstrat ca ele, „gaurile negre” nu exista, lucru pe care a fost nevoit sa-l recunoasca si „parintele” lor, Stephen Hawking!
Cam la fel stau lucrurile si in cazul multor „studii stiintifice” care abunda in numeroase publicatii serioase, pe care oamenii le cred fundamentate, fara rezerve, motiv pentru care sunt difuzate prin toate mijloacele de informare. Numai ca, de multe ori, aceste studii sunt fictive! Adica false, cu un rol nu cognitiv, ci doar manipulatoriu. In iunie 2017 aparea in publicatia New York Post un articol care prezenta ideile cuprinse in cartea corespondentului stiintific Richard Harris, intitulata Rigor mortis: Worthless cures, Crushes Hope, and Wastes Billions (Rigiditatea cadaverica: Tratamente lipsite de valoare, sperante distruse, risipa de miliarde).
Stiinta rea
Este vorba despre faptul ca din taxele cetatenilor americani se cheltuie anual peste 30 miliarde de dolari pentru finantarea cercetarilor biomedicale, insa peste jumatate din acestea nu pot fi reproduse din cauza unor slabe scheme experimentale, a metodelor imprecise si a statisticilor eronate, se spune in prezentarea cartii.
Stiinta rea nu doar ca este o frana in calea progresului, ea poate insemna si o condamnare la moarte pentru pacientii aflati in faza terminala. „In Rigor mortis, Richard Harris exploreaza aceste probleme urgente stand de vorba si cu mai multi cercetatori biomedicali de varf”.
Adevarul este ca preluam ca certitudini indiscutabile, cu aerul ca ne informam, o multime de stiri despre descoperiri si studii diverse, tocmai de la marile agentii de stiri globale, fara sa stim daca acestea sunt reale sau verificate, uneori nici macar de marii experti.
Publicatia The Economist pomeneste tocmai aceasta situatie ciudata: „Emili García-Berthou si Carles Alcaraz, doi cercetatori de la Universitatea Girona din Spania, au descoperit ca 38 la suta din articolele din Nature si un sfert din cele publicate in Revista Medicala Britanica (BMJ), doua dintre cele mai respectate publicatii din lume, contin una sau mai multe erori de statistica.
Maxine Clarke, editorul executiv al publicatiei Nature, declara ca „va examina articolele citate de dr. García-Berthou si dr. Alcaraz, inainte de a decide ce actiuni va lua, daca este cazul”. La prima vedere, pare a fi necesara o constientizare a preciziei statistice intre editori de manuscris, recenzori si cititori de probe, dar ne-am schimbat considerabil fluxurile de lucru din perioada studiata”.
Studii eronate
Unul din exemplele citate de Richard Harris: „De mai multi ani, cercetarea cancerului de san a fost efectuata pe celule de melanom identificate gresit, ceea ce inseamna ca mii de articole publicate in revistele stiintifice credibile studiau, de fapt, in mod gresit cancerul”. „Este imposibil de stiut cat de mult impact a avut aceasta utilizare nefolositoare a cercetarilor gresite despre celule in domeniul cancerului de san”, conchide Harris.
Un alt studiu a sustinut ca a inventat un test de sange care ar putea detecta cancerul ovarian, de mare ajutor in diagnosticarea precoce. Numai ca un control suplimentar a aratat ca singurul motiv pentru care testul „a functionat” a fost faptul ca cercetatorii „au testat cele doua loturi in doua zile separate si in loc sa masoare diferentele de cancer, testul de sange a masurat de fapt diferentele de zi cu zi ale organismului”.
Si atunci, de ce sunt atatea studii false?
Mai intai, pentru ca stiinta e o activitate complexa. „Totul, de la modul partinitor in care cercetatorii vad datele prin lentilele rosii ale tezelor proprii, pana la tipurile de pahare de laborator sau asternuturile pentru soareci, poate produce rezultate dezastruoase care sa afecteze reproductibilitatea”. Apoi, spune Harris, mai este si problema finantarii: Ea a scazut constant „creand o atmosfera de competitie, unii zic neloiala, printre cercetatori. Adaugati la acest lucru faptul ca piata locurilor de munca a devenit cu adevarat grea pentru post-doctoranzi, doar 21 la suta ocupa locuri de munca in sistem – si exista o foame mai mare pentru publicarea unor studii superficiale, care au o probabilitate mai mare de a fi gresite”, scrie Harris. Exista o cautare constanta dupa fondurile de finantare. De aceea, „cercetatorii aleg informatiile si datele care le sustin ipotezele si le ignora pe cele contrare.
Promovarile depind de descoperirile senzationale. Sunt mari recompense materiale pentru cel care iese „primul” pe piata, chiar daca studiul, ulterior, pica probei timpului”.
Ochi vigilenti
Din fericire, exista un grup tot mai mare de cercetatori care atrag atentia asupra modului cum se realizeaza cercetarile. Unul dintre acestia este profesorul de la Stanford, John Ioannidis, mare sustinator al reproductibilitatii, care a scris o cronica zguduitoare intitulata „De ce sunt false cele mai publicate constatari ale cercetarilor stiintifice”.
El a descoperit, studiind zeci de mii de articole de cercetare „despre gene specifice care tratau toate aspectele, de la depresie la obezitate, ca doar 1,2 la suta au avut rezultate cu adevarat pozitive”! Intre timp, dr. Ioannidis a urmarit 49 de studii care au fost citate cel putin de o mie de ori, dintre care sapte au fost „contrazise in mod categoric” de catre cercetarile ulterioare.
Alte organizatii, cum ar fi Retraction Watch, care urmareste studiile compromise in timp real, si grupul Cochrane, o retea independenta de cercetatori care militeaza pentru medicina bazata pe dovezi, actioneaza in calitate de observatori vigilenti. Exista, de asemenea, o presiune interna pentru oamenii de stiinta pentru a-si face publice datele, astfel incat sa fie mai usor de descoperit studiile stiintifice eronate.
Chiar si publicul are un rol, scrie Harris: „Daca mai temperam putin entuziasmul, oamenii de stiinta vor avea mai putine sanse sa alerge dupa idei dubioase”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii