In mod obisnuit, calatoria in timp, asa cum o definesc dictionarele, este un concept al deplasarii intre doua puncte in timp, in mod similar cu deplasarea intre doua puncte in spatiu. In fond, daca putem calatori in spatiu (cu autobuzul, avionul sau naveta spatiala), de ce nu am putea calatori si in timp (eventual cu viteza luminii)? Cat de departe? Asadar, ipotetic vorbind, calatoria in timp inseamna nu doar o calatorie inapoi, intr-un anume punct temporal din trecut, dar si calatoria inainte, intr-un anume punct din viitor. Iar orice obiect tehnologic, fictional, care ar putea fi folosit pentru realizarea unei asemenea calatorii, fictionale, este cunoscut sub denumirea de masina a timpului. Pana de curand, cam pe la mijlocul secolului trecut, ideea calatoriei in timp a aprins imaginatia catorva scriitori cu viziuni inflacarate, si apoi a unora care au fost definiti ca scriitori de science-fiction (SF).
Succesul lor a starnit, la un moment dat, invidia oamenilor de stiinta. De ce sa nu fie si ei celebri, producand teorii care, plecand de la fantezia debordanta a unor scriitori, sa devina fundamentale la adapostul argumentelor serioase ale stiintei? Asa se face ca in deceniile 6 si 7 ale secolului trecut, aceste teorii (care amestecau literatura cu fizica teoretica, matematica) au proliferat in incercarea de a pune in umbra fanteziile scriitoricesti doar pentru a promova alte fantezii, rapid preluate de enciclopediile lumii. Filmele stiintifico-fantastice au avut rolul de a da o credibilitate multor teorii stiintifice (chiar daca hilare).
Credibil sau nu, adevarat sau nu, demonstrabil cu argumente stiintifice solide sau nu, aceste teorii au creat oamenilor (indiferent de locul de nastere) o mentalitate relativista de genul „si daca e posibil?”. In locul demonstratiei stiintifice solide, unii cercetatori vizionari, au pus in loc certitudini(!). Daca in urma cu o suta de ani, ideea calatoriei in timp era considerata absurda, azi mentalitatea s-a schimbat si asta pentru ca indoiala a fost infranta de certitudinea unor straluciti oameni de stiinta care au decretat ca o calatorie in timp e mereu posibila. Rasturnarea convingerilor s-a petrecut atunci cand Albert Einstein a sustinut ca trecutul, prezentul si viitorul pot exista simultan. Deci, daca timpul este relativ, de ce n-am putea calatori nestingheriti inainte si inapoi? Eventual cu o masina, relativa si ea?!
Cum se calatorea in Antichitate?
Dupa modelul scriitorului Erich von Däniken care a interpretat vechi gravuri precolumbiene pentru a trage concluzia fortata si hilara ca zeii calatoreau cu masini extraterestre, si alti cercetatori incearca sa descopere in unele scrieri stravechi propriile idei. Astfel, unele referiri care sa sprijine ideea calatoriei in timp au fost descifrate in mitologia hindusa, acolo unde apare povestea regelui Raivata Kakudmi, care a calatorit in timp pentru a se intalni cu creatorul Brahma. Atunci cand s-a intors pe Pamant, regele a descoperit ca pe planeta noastra trecusera 108 „yugas” (un yugas = 4 milioane de ani). Dupa unii experti, explicatia data de Brahma lui Kakudmi a fost ca timpul se scurge diferit in diverse planuri ale existentei(?).
E greu de crezut ca o asemenea explicatie poate exista cu adevarat in textul cu pricina, pana la urma conteaza interpretarea, fie ea oricat de fortata. Tot un caz de calatorie in timp inapoi apare in legenda japoneza a lui Urashima Taro care ar fi vizitat palatul subacvatic al zeului Dragon Ryujin. El ar fi stat acolo doar trei zile, dar cand s-a intors la suprafata trecusera deja 300 de ani. In cazul unui exemplu extras din Coran, un grup de tineri crestini s-ar fi retras intr-o pestera din Al-Kahf, candva prin anul 250 d.Hr, unde Dumnezeu i-a pus sa doarma. Cand acestia s-au trezit, pe Pamant trecusera 309 ani. Aici este vorba mai degraba despre o hibernare prelungita decat o calatorie in timp. In fine, in textul budist Pali Canon se spune ca in cerul celor treizeci de Devas (locul zeilor), timpul trece intr-un ritm diferit, astfel ca o suta de ani pamantesti echivaleaza cu o singura zi pentru zei. Fiind vorba despre zei, orice este posibil…
Experimentul Philadelphia si altele
Daca scrierile stravechi erau plauzibile si fanteziste, teoriile moderne vor sa fie certe si stiintifice. Cand vorbim de calatorii in timp, primul exemplu care vine in minte este „experimentul Philadelphia”. Presupusul experiment militar se spune ca ar fi fost realizat de Marina SUA in Santierul Naval din Philadelphia, candva in plin razboi mondial, pe data de 28 octombrie 1943. Cu acea ocazie, distrugatorul american Eldridge ar fi devenit invizibil si s-ar fi teleportat la 600 km timp de cateva zeci de secunde.
Povestea se pare ca este o inventie, devenita foarte „adevarata” dupa ce ea a facut o mare cariera literara (filme, carti). Faptul ca Marina SUA a declarat ca un asemenea experiment nu a existat a alimentat fictiunea, dar si teoriile stiintifice referitoare la calatoria in timp. In realitate, unele surse militare vorbesc despre un experiment facut in Philadelphia, dar acesta se referea la unele teste militare pentru a face o nava „invizibila” pentru minele magnetice.
De la invizibilitate (lucru realizat azi pentru marina si aviatia SUA) la teleportare si calatorie in timp este o diferenta la fel de mare ca intre fantezie si realitate, chiar daca filmul facut la Hollywood de Stewart Raffill in 1984 s-a bucurat de un mare succes in intreaga lume. Dar o calatorie in timp nu se poate face fara o masina adecvata. Asa ca unii cercetatori s-ar fi dedicat serios acestei intreprinderi.
Cazul lui Pellegrino Ernetti este interesant pentru amestecul fictiunii cu realitatea. Cronovisor-ul este un fel de masina de vazut in timp descrisa de parintele Francois Brune in cartea sa Le nouveau mystčre du Vatican (Noile mistere ale Vaticanului, 2002). In aceasta carte, Brune relateaza faptul ca masinaria denumita cronovizor a fost construita de un preot pe nume Pellegrino Ernetti (1925-1994) care era si om de stiinta. Totusi, chiar daca Ernetti a fost o persoana reala, existenta cronovizorului nu a fost niciodata confirmata. Mai degraba, „masina de vazut in timp” pare a fi reluarea unei mai vechi idei s.f. care a aparut in nuvela lui T.L. Sherred, E for Effort (E de la Efort, 1947). In anii 80 unele rapoarte (!) vorbeau despre un alt proiect controversat denumit Montauk.
„Proiectul Montauk” face parte dintr-o serie de presupuse proiecte secrete ale guvernului american, initiate la baza aeriana Montauk, Long Island. Ideea ar fi fost dezvoltarea unor tehnici exotice de razboi psihologic care includea si calatoria in timp(?). Zvonurile par a fi o continuare a povestilor cu „Experimentul Philadelphia”. Dar dincolo de zvonuri, azi exista cercetari stiintifice care vor sa ne convinga ca o calatorie in timp e posibila.
Astfel, fizicianul Ronald Lawrence Mallet de la Universitatea din Connecticut (SUA), lucreaza sustinut la conceptul calatoriei in timp bazandu-se pe teoria relativitatii a lui Einstein. El este absolut convins ca o calatorie a omului in timp va fi posibila in secolul nostru(!?!). Ceva mai precaut, fizicianul Brain Cox este de acord cu aceasta posibilitate, dar el crede ca o calatorie in timp nu va fi posibila decat intr-o singura directie. Adica, cine se duce, acolo ramane!
Dupa modelul principiul conform caruia „tot ce nu este interzis este permis”, cunoscutul fizician Michio Kaku, profesor la City College din New York, este convins ca „nu exista nicio lege a fizicii care sa impiedice calatoria in timp”. Dar cine ne poate spune cu certitudine „ca nu exista niciuna”? Si, daca putem calatori in timp, inainte sau inapoi, cat de departe am putea ajunge? La aceste intrebari, cercetatorii nu au un raspuns convenabil.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii