– Se schimba o singura „litera” din codul genetic si cancerul apare..
– Se schimba o singura „litera” din codul genetic si cancerul apare…
– Procesul natural de cancerogeneza este foarte complex si are multe etape ramase necunoscute
– Boala incepe atunci când celulele intra in „concurenta”.
S-a început cu zonele cele mai „suspecte”, adicã secventele de ADN situate la extremitãtile genelor. Echipa profesorului Weinberg a studiat aceste regiuni limitã atât la genele bolnave cât si la cele sãnãtoase, prelevate din vezica unui subiect uman. Negãsind diferente semnificative, s-a vãzut nevoitã sã treacã la analiza întregii gene, inclusiv a ADN-ului intermediar (care produce proteinele codificate) si chiar a tuturor proteinelor sintetizate de celula însãsi. Rezultatul celor 10 luni de cercetãri a fost surprinzãtor: este suficient a schimba o singurã „literã” a codului genetic apartinând unei celule normale, pentru ca acesteia sã i se modifice metabolismul si sã devinã cancerigenã. Gena cancerului la vezicã este astãzi în întregime descifratã. Ea se compune dintr-o secventã de 930 baze („literele” codului genetic A.T.G. si C). Gena normalã si oncogena sunt identice în toate punctele, în afarã de pozitia 653, unde cea normalã comportã o bazã T (thyminã), iar oncogena o bazã G (guaninã). Aceastã substitutie minimã a fost reperatã atât de cercetãtorii de la M.I.T., cât si de colectivul doctorului Mariano Barbacid, de la National Cancer Institute din Bethesda (Maryland – S.U.A.) si confirmatã de echipa profesorului Michael Wigler, de la Cold Spring Laboratory. Modificarea implicatã de o asemenea substitutie antreneazã schimbarea unei proteine, proces comandat de ADN. În loc de a „fabrica” aminoacidul glicinã, celula bolnavã produce un alt aminoacid, valina. Într-o celulã sãnãtoasã, glicina (a cãrei sintezã este determinatã de gena normalã), se aflã la pozitia a douãsprezecea în lantul de aminoacizi care formeazã o proteinã. Într-o celulã canceroasã, nu glicina ci valina ocupã aceastã pozitie, iar proteina rezultatã nu mai este aceeasi. Echipa doctorului Mariano Barbacid, care a urmat o cale similarã de cercetare cu cea a doctorului Weinberg, a observat, de asemenea, efectele dezastruoase ale substituirii unui singur aminoacid, finalizate în proteina modificatã denumitã P 21, despre care pânã în prezent nu se cunosc decât greutatea molecularã (21000) si faptul cã se aflã în membrana internã a celulei. Structura se sugereazã cã ar putea juca un rol de enzimã (catalizator de reactii biologice în lant). Un studiu simulat pe ordinator aratã cã substituirea ce înlocuieste glicina (aminoacid de dimensiuni reduse) cu valina (moleculã mult mai mare), antreneazã o pronuntatã rigiditate a proteinei P21, ceea ce îi modificã sensibil activitatea. La prima vedere, implicatiile descoperirilor din 1982 par evidente si clare: dacã o genã este transformatã, proteina produsã de ea va fi obligatoriu diferitã fatã de cea normalã. Dar pânã în prezent nu s-a putut determina nici mãcar rolul proteinei normale în cadrul genei, cu atât mai putin motivul cancerizãrii sale (deci factorul declansator al accidentului ce duce la aparitia maladiei). Nu se stie cu certitudine dacã aceste erori genetice sunt întâmplãtoare, mostenite sau provocate exclusiv de factori externi si nu se întrevãd momentan posibilitãti de a le controla. Cercetãtorii sunt de acord cã nu toate formele de cancer sunt declansate de accidente similare; unele au drept cauzã poluarea chimicã a mediului înconjurãtor, un anumit mod de alimentatie, diversi virusi, expunerea la doze mari de radiatii, nicotina si fumul tigãrilor etc., altele se transmit pe cale geneticã de la pãrinti la copii, dar sunt destule cazuri în care maladia apare fãrã vreun motiv evident. Cercetãrile profesorilor Weinberg si Barbacid au demonstrat pentru prima datã cã putem întelege cancerul, iar doctorii Jonathan Logan si John Cairns, microbiologi de prestigiu, le-au comentat astfel într-un editorial din revista „Nature” (1982): „Se pare cã ne aflãm într-unul din acele mari momente ale stiintei, când numeroase cãi de cercetare se regãsesc si multe lucruri care par obscure devin deodatã evidente. (…) Nu trebuie totusi sã credem cã problema a fost complet rezolvatã, cãci procesul natural de cancerogenezã este foarte complex si are multe etape rãmase necunoscute”. Iar Alexandre Dorozynsky scria: „Putem formula ipoteza cã maladia începe atunci când celulele intrã în «concurentã», ceea ce permite proliferarea unora în detrimentul altora. Într-un organism sãnãtos pare sã existe un fel de «regulament interior» care asigurã echilibrul si inhibã lupta între celulele individuale. Unul dintre componentele importante ale procesului cancerigen este fãrã îndoialã evenimentul molecular care «autorizeazã» aceastã competitie. Infima mutatie analizatã de Weinberg si Barbacid poate fi evenimentul în cauzã” («Science et Vie», ianuarie 1983).
Se sperã ca aceste cercetãri si mai ales cele privind modul de interventie la nivel celular sau chiar molecular în cazul unui accident genetic, sã capete cât mai curând o finalitate. Din 1983 si pânã în prezent nu s-au înregistrat progrese notabile, dar, dacã ne amintim cã într-un an (1981-1982) s-au clarificat lucruri pentru care nu a fost suficient un secol (1881-1981) si cã în anii 1999-2000 a fost terminatã descifrarea si cartografierea genomului uman, optimismul pare justificat. Poate cã deceniul urmãtor va aduce cu sine eradicarea cancerului, maladie care mai cere astãzi Planetei Albastre un greu tribut de vieti…
Misterul Marelui Tumul de la Vergina
În 1977, arheologii au facut o descoperire uimitoare în timp ce efectuau...
Comentarii