Memoria este „un palat” somptuos si misterios ascuns in creierul nostru, pe care incercam sa nu-l pierdem cu vârsta. Il cladim, il protejam, dar il putem si recupera in caz de daune majore? Am comparat, in mai multe articole publicate in „Magazin”, memoria noastra cu memoria RAM a unui computer, cu cât mai mare valoarea (sa zicem 128 Gb la cele de generatie mai noua), cu atât mai competitiv, mai rapid in operatii este computerul. Mai spuneam ca exista pericolul ca RAM-ul sa se umple, ceea ce duce la blocarea aparatului. La om, ce se intâmpla daca se umple capacitatea de memorare?
Specialistii spun ca memoria umana se goleste, dar nu de tot, pentru a face loc altor informatii cotidiene. Visul se pare ca este o asemenea operatiune de „golire partiala”. Pastram de ce avem nevoie, „aruncam” ceea ce nu este absolut necesar. Cine hotaraste ce pastram si ce golim, asta este o alta intrebare la care cercetatorii n-au gasit un raspuns multumitor, demonstrabil, nu speculativ.
„Palatul memoriei”
Dincolo de lecitina sau alte medicamente de acelasi gen, cercetatorii cauta si alt fel de metode de stimulare a memoriei care se zice ca slabeste cu vremea. Un studiu recent, dupa cum noteaza situl publicatiei britanice The Guardian, prezentat de Agerpres, aduce in discutie o tehnica spectaculoasa de stimulare a memoriei, de durata. Metoda n-ar fi foarte noua, ba, dimpotriva, este una veche, mai exact inventata de vechii greci. Si asta deoarece, asa cum unii sunt convinsi ca creierul nostru are mari rezerve de utilizare, tot asa si memoria unei persoane ar avea rezerve neutilizate care pot fi potentate.
Studiul amintit vorbeste de experienta unor subiecti care „dupa ce si-au cultivat timp de sase saptamâni un palat al memoriei intern, au putut sa creasca cu peste 100% numarul de cuvinte pe care le-au retinut intr-o scurta perioada de timp si capacitatea lor in acest sens a ramas una impresionanta luni de zile dupa aceea. Tehnica speciala, care presupune invocarea unor imagini vii ale obiectelor intr-un cadru familiar, este atribuita poetului grec Simonide din Keos si este o metoda favorita a asa-numitilor «atleti» ai memoriei”.
Asadar, dupa numai 40 de zile de antrenament, activitatea din creierele persoanelor supuse acestei instruiri a inceput sa semene mai mult cu cea a creierelor celor mai mari campioni la competitiile de memorare, „ceea ce sugereaza ca antrenamentul pentru dezvoltarea memoriei poate modifica conexiunile creierului in moduri subtile, dar puternice”.
Nils Müller, cercetator in domeniul neurologiei la Universitatea Radboud si coautor al studiului, afirma: „Una dintre intrebarile initiale era daca atletii memoriei au creiere cu conexiuni diferite. Au un dar natural care nu poate fi invatat?”. Raspunsul, in mod cu totul surprinzator a fost negativ. Mai degraba este vorba de „antrenament”, de exercitiu mnemotehnic. Un exemplu clasic este cel al celebrului Sherlock Holmes care tinea minte toate fetele si toate detaliile unei „scene a crimei”.
In ce a constat experimentul care a nascut studiul publicat in revista Neuron? E vorba despre selectionarea a 23 din cei 50 cei mai buni „atleti” participanti la Campionatul Mondial al Memoriei, o competitie care se desfasoara anual din 1991. Acestora li s-a dat o perioada de 20 de minute pentru a memora si a-si reaminti o lista de substantive, reusita medie fiind de 71 de cuvinte. In cadrul aceluiasi experiment, un grup de control, neantrenat, a reusit o medie de 26 de cuvinte. Grupul de „atleti” a urmat apoi „un regim cotidian de antrenament de 30 de minute timp in care fiecare mergea intr-un mediu familiar, precum propria locuinta, plasând obiectele in locatii precise”. Simonide, despre care aminteam ca este cel care a „inventat” aceasta tehnica de memorare ar fi fost inspirat, spun textele, dupa consumarea unei nenorociri: o sala de banchet s-a prabusit imediat dupa ce poetul a parasit incinta. Unii dintre cei care luasera parte la banchet au fost zdrobiti intr-un mod care ii facea de nerecunoscut, ceea ce insemna ca puteau fi identificati numai dupa locul pe care il ocupasera la masa.
Amintiri vagi si imagini vii
Azi, Boris Nicolai Konrad, coautor al studiului amintit, explica si el: „Poti merge printr-un loc si apoi sa vizualizezi scena pentru a plasa acolo un obiect. Nu te plimbi la intâmplare prin palatul tau mental nebunesc”. De asemenea este de mare ajutor ca imaginea sa fie vie, bizara si plasata ferm intr-un loc familiar.
Konrad, care n-a câstigat nici una din editiile anuale, dar care detine locul al 24-lea in clasamentul World Memory Championships, spune ca poti lua „un material care este foarte greu de tinut minte si pe care sa il transformi in ceva accesibil. Nu iti face mai mare capacitatea de memorare, ci utilizezi o forma de memorie care are deja o capacitate mare”, argumenteaza el.
De aceeasi parere este si Martin Dresler, om de stiinta la Universitatea Radboud, principalul autor al studiului: „Odata ce te familiarizezi cu aceste strategii si stii cum sa le aplici, poti sa-ti pastrezi o capacitate inalta de memorare fara prea mult antrenament”. Dar cum oamenii sunt unici, exista si creiere mai dotate decât altele? Raspunsul cercetatorilor a fost acesta: desi nu au descoperit semne evidente privind o memorie mai buna plecând de la anatomia subiectilor, ei au depistat totusi „diferente subtile in activitatea de fundal a creierelor intre atletii memoriei si oamenii obisnuiti atunci când li s-a spus sa se relaxeze si sa-si lase mintea sa rataceasca la intâmplare”.
Dupa antrenament, in cazul grupului de control, spune studiul, „s-au observat rezultate ameliorate masiv la testele de memorie. Antrenamentul nu numai ca determina o schimbare de comportament, ci si tipare de conectivitate a creierului similare cu cele observate la atletii memoriei”.
Pe de alta parte, Boris Nicolai Konrad crede ca „nu oricine poate deveni campion al memoriei”; chiar si in grupul care a beneficiat de antrenament „unii s-au descurcat mai bine decât altii. Cert este insa ca „oricine foloseste aceasta tehnica isi poate ameliora substantial nivelul la care se afla creierul lui”, a adaugat el. Asadar, de frica pierderii memoriei, un antrenament zilnic te poate transforma intr-un „atlet al memoriei”. Sau nu?
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii