Urmarim aventurile actuale ale cuceririi Planetei Rosii cu roboti dotati cu instrumente sofisticate, dar uitam numele astronomului pasionat de Marte, cel care a botezat întreg relieful planetei. Ceea ce stim azi despre Marte în materie de onomastica îi datoram lui Giovanni Virginio Schiaparelli. Cititoarea noastra Catalina Nicolin, buna cunoscatoare si pasionata de astronomie, ne-a trimis un articol dedicat lui Schiaparelli, cel nascut la Savigliano si de la a carui nastere se împlinesc la anu 180 de ani. Publicam în continuare, câteva fragmente din acest material plin de informatii culese si traduse de autoare din scrisorile si jurnalul astronomului.
Eclipsa care i-a deschis ochii spre Univers
„Tatal meu nu a fost un om comun! Cele mai multe dintre duminici si majoritatea zilelor de iarna, „când cuptorul era silentios”, el se consacra lecturii asidue; având o idee înalta despre utilitatea culturii intelectuale, a nobletei si a studiilor. Îmi aduc aminte ca el mi-a dat prima lectie în Astronomie”. Frumoase cuvinte de recunostinta! Avea patru ani când „într-o noapte senina târzie din toamna lui 1839”, la întoarcerea acasa, tatal lui l-a luat în brate „si ca sa ma tina treaz, a început sa imi explice constelatiile. Deci, de la patru ani, am învatat sa recunosc Pleiadele, Carul mic, Carul mare si Calea Lactee, pe care el o numea Drumul Sfântului Iacob” scria G.V. Schiaparelli într-o scrisoare din 24 aprilie 1907. Dar ceea ce avea sa-l fascineze si sa-l îndrepte spre Astronomie a fost „dimineata zilei de 08 iulie 1842, când, mama mea a intrat în camera, strigând: Vino sa vezi eclipsa!”.
În 1854 a absolvit ingineria la Universitatea din Torino, unde a studiat astronomia la Observatorul din Berlin cu Johann Franz Encke si la Pulkovo cu Otto Struve. În 1860, la douazeci si patru de ani, Giovanni Virginio Schiaparelli se afla la Sankt Petersburg pentru un stagiu de perfectionare în astronomie, dar pleaca de acolo pentru ca este numit profesor si al doilea astronom la Observatorul Regal din Brera din Milano. Munca de cercetare se împleteste cu studiul pentru observatie. În 1861 face o descoperire importanta: cu echipamentul învechit el detecteaza un planetoid necunoscut caruia îi da numele de Hesperia, numele cu care grecii antici denumeau peninsula italiana. Descoperirea „concetateanului Schiaparelli” începe sa faca vâlva, mai ales pentru ca era vorba despre o cometa, aflata undeva între Constelatia Leului si nordul Constelatiei Racului. Numarul de asteroizi descoperiti pâna în acel moment se ridica astfel la 68!
Aceasta prima reusita îl propulseaza si îl ambitioneaza. Anul urmator, dupa moartea lui Francesco Carlini, Giovanni Virginio Schiaparelli va primi conducerea Observatorului Brera. Cu experienta acumulata în Berlin si Sankt Petersburg începe reorganizarea structurii de cercetare stiintifica si amenajarea arhivei Observatorului, cu scopul de a face posibila corespondenta dintre astronomi. Sustine necesitatea de a dota institutia pe care o conduce cu un telescop mai puternic decât cel de la Pulkowo – în masura sa ofere suficiente instrumente pentru a investiga cu succes fenomenul de stele duble, comete si alte obiecte care ar putea solicita atentia „noilor exploratori ai cerului”.
Deja în 1862, în celebrul atelier din Merz este comandata o lentila de 22 cm care va fi livrata pentru telescopul din Milano în 1874 si care va deveni operationala anul urmator. Dar numele omului de stiinta Schiaparelli va fi pentru totdeauna asociat cu Marte, si controversa asupra „canalelor” martiene. Schiaparelli a început observarea planetei Marte în noaptea de 23 august 1877, pentru a verifica daca telescopul refractor Merz de 218 mm în diametru, cu care a observat stelele duble, ar putea fi, de asemenea, adecvat pentru observarea planetelor, mai ales ca anul 1877 a adus o ocazie ideala din cauza pozitiei deosebit de favorabile a planetei Marte.
În septembrie 1877 el a desenat cea mai detaliata harta a planetei Marte publicata vreodata. Cu caracteristici suplimentare, Schiaparelli a completat-o în urmatorul deceniu, devenind un standard de referinta în cartografie planetara, înca în uz pâna în zorii epocii sondelor spatiale, iar schema conceputa de el pentru a numi caracteristici majore pe Marte a supravietuit pâna în ziua de azi. El a folosit limba latina si nume de locuri mediteraneene luate din istoria antica, mitologie si Biblie.
Un loc luminos, în emisfera sudica, de exemplu, l-a numit Nix Olympia – Zapezile de pe Olimp (acum cunoscut a fi cel mai mare vulcan din sistemul solar si rebotezat Olympus Mons). Cea mai mare caracteristica triunghiulara, observata pentru prima oara de Huygens în 1669, a devenit Syrtis Major, în timp ce zonele mari, luminoase, au primit denumiri pitoresti precum Elysium, Cydonia, Tharsis sau Thyle.
O retea prea bine desenata
Cel mai izbitor amanunt la harta originala Schiaparelli a fost o retea curioasa de marcaje liniare care traverseaza suprafata martiana legând o zona întunecata de alta. Aceste linii ciudate au fost denumite Canali si au primit denumiri dupa râuri celebre, fictive sau reale, precum Gehon, Hidechel si Phison dupa râurile din Gradina Edenului, Lethes si Nepenthes din lumea subterana a lui Hades, dar si Gange, Eufrat si Nil din geografia reala terestra.
Asa a început controversa si marea lupta a Canalelor de care Schiaparelli era deplin convins: „Este imposibil sa se îndoiasca cineva de existenta lor, ca si de cea a Rinului de pe suprafata Pamântului”. Dar sunt reale Canalele? Si daca da, ce au fost ele? Într-un articol influent din 1893, Schiaparelli a sustinut ca Marte este o planeta în care anotimpurile se succed, cu o mare temporar formata în jurul capacului polar de nord care se topeste în fiecare primavara.
În sprijinul credintei sale într-o atmosfera martiana bogata în vapori de apa a adus observatiile spectroscopice ale lui Hermann Vogel. Canalele, a afirmat el, cuprind „un adevarat sistem hidrografic” si, probabil, mecanismul principal prin care apa (cu o posibila viata organica) poate fi difuzata pe suprafata arida a planetei. În ceea ce priveste originea lor, Schiaparelli a optat pentru o explicatie naturala, dar nu a exclus posibilitatea ca acestea sa fie artificiale.
Aspectul lor singular, precizia geometrica absoluta, ca si cum acestea ar fi fost opera inginereasca, cu rigla si busola, i-a facut pe unii sa vada în ele lucrarea unor fiinte inteligente. Schiaparelli nu a încercat sa combata aceasta presupunere, care nu include nimic imposibil. Cu toate acestea el s-a dovedit în opiniile sale un cercetator precaut, în contrast cu Percival Lowell care în studiile sale despre Marte a dorit sa dovedeasca si sa convinga lumea ca pe Planeta Rosie exista viata, adica ceva ce nici macar recentul robot american Curiosity nu a descoperit pe Marte.
Giovanni Virginio Schiaparelli avea sa deseneze noua harti ale planetei Marte, dar a facut observatii si asupra planetelor mari, cum ar fi Mercur, Venus si Saturn, si a stelelor duble. În plus, el a scris un eseu critic important pe marginea teoriei lui Darwin, un altul dedicat miscarii ochilor, dovedindu-se interesat si de astronomia asiriana. Un cercetator dependent de munca si observatiile sale care ne uimeste si astazi.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii