Inventarul corpului omenesc

          Oamenii de stiinta deseneaza profilul omului viitorului
          Avem organe care ar putea sa dispara, într-un viitor neprecizat
          Adaptarea la noile conditii de existenta ne va transforma în niste mutanti Parul si muschii – „accesorii” cvasi-inutile?
          
          Antropologii lucreaza din greu la reconstituirea înfatisarilor pe care fiinta umana se presupune ca le-ar fi avut de-a lungul mileniilor, potrivit teoriei evolutioniste. Chiar daca apar surprize si controverse, de fiecare data se recladeste întreg esafodajul, astfel încât omul obisnuit sa fie convins ca stramosii sai îndepartati erau „învesmântati” în blana crescuta pe propriul corp, ca aveau un bot poate nu tocmai atragator sau ca îsi miscau urechile, la cel mai mic zgomot suspect.

          Oamenii de stiinta deseneaza profilul omului viitorului
          Avem organe care ar putea sa dispara, într-un viitor neprecizat
          Adaptarea la noile conditii de existenta ne va transforma în niste mutanti Parul si muschii – „accesorii” cvasi-inutile?
          
          Antropologii lucreaza din greu la reconstituirea înfatisarilor pe care fiinta umana se presupune ca le-ar fi avut de-a lungul mileniilor, potrivit teoriei evolutioniste. Chiar daca apar surprize si controverse, de fiecare data se recladeste întreg esafodajul, astfel încât omul obisnuit sa fie convins ca stramosii sai îndepartati erau „învesmântati” în blana crescuta pe propriul corp, ca aveau un bot poate nu tocmai atragator sau ca îsi miscau urechile, la cel mai mic zgomot suspect. Totusi, asemenea profetii despre trecut reprezinta un teritoriu destul de lunecos, astfel ca unii cercetatori si-au largit sfera de interes, lansând ipoteze care vor putea fi confirmate sau negate, cândva. Asadar, cum va arata omul viitorului? Pentru a raspunde cât de cât rezonabil la aceasta întrebare, s-a pornit de la o idee simpla, dar suficient de bine argumentata: stra-stra-înaintasii omului aveau anumite elemente ale corpului fizic care le erau de folos, care înca exista la noi, cei de azi, dar care nu mai sunt indispensabile. Si, deci, ar putea disparea.
          
          Între om si australopitec, deosebirile fizice sunt transante. Arcadele proeminente ale ochilor si mai ales botul fiintei traitoare în urma cu 4 milioane de ani au disparut, transformare datorata în buna parte mersului biped. Aceasta pozitie a eliberat membrele superioare, care au putut prelua importanta sarcina anterioara a botului, de a apuca hrana. Apoi, alimentele devenind cu timpul din ce în ce mai usor de mestecat, dintii si-au pierdut din soliditatea initiala, ca si muschii aferenti. O data cu retragerea progresiva a botului, s-a dezvoltat calota craniana, atât în volum, cât si ca forma, ea nemaifiind aplatizata, ci rotunjita. Si la dezvoltarea creierului, tot mânile se pare ca au contribuit substantial, ele actionând asupra mediului înconjurator, astfel încât materia cenusie a fost pusa serios la treaba. Dupa cum apreciaza specialistii, de la australopitec încoace, volumul cutiei craniene umane s-a marit de trei ori.
          
          Zona capului va fi greu încercata, potrivit antropologilor vizionari. Lobul urechii – mult mai dezvoltat la stramosi, pentru a-i ajuta sa capteze mai bine zgomotele – astazi nu pare a servi decât la… prinderea cerceilor. Nasul a devenit si el o biata relicva: avem doar 6 milioane de celule olfactive (fata de cele 200 milioane la câine), iar nervul olfactiv e aproape inutil. Modul de hranire a influentat dezvoltarea mandibulei, ducând la aparitia barbiei, dar într-un viitor neprecizat, si aceasta are toate sansele sa se atrofieze. Foarte interesant este statutul parului, care înca ne acopera întreg corpul, chiar daca sub forma unor firisoare aproape invizibile, jucând un rol major în reglarea temperaturii corpului. Totusi, parul de la subsuori ajuta la evitarea deshidratarii pielii, în vreme ce parul pubian ar contribui la crearea unor legaturi afective mai strânse, între barbat si femeie, indiferent de perioada de fertilitate, astfel ca sansele de a procrea sunt mult sporite. Si aceste elemente însa vor disparera.
          
          Al cincilea deget de la picior pare si el condamnat pe viitor, ca si asa-numitele masele de minte si caninii, ale caror roluri par a se fi epuizat. Dar si în interiorul corpului uman se vor produce schimbari spectaculoase. Astfel, ultimele doua perechi de coaste, cele flotante (nelegate de stern) nu ar fi obligatorii pentru omul viitorului, nici ultimele patru vertebre, cele ce formeaza coccisul, adica o reminiscenta de coada. Dintre organele interne, apendicele are cel mai fragil statut, de altfel chirurgia anticipând cumva previziunile antropologilor, extirpându-l relativ frecvent. În fine, vom pierde si parti ale muschilor: la picioare, din cauza ca nu mai umblam prin copaci, ca maimutele si la mâini, cam din aceleasi motive. Ceva mai spectaculosi sunt muschii auriculari, cei ce ajuta la miscarea urechilor; lucru înca posibil astazi, dar considerat mai degraba un numar de circ. Si, fiindca a venit vorba despre asa ceva, luând la modul serios previziunile de mai sus, ar fi interesant sa le asezam pe toate pe un portret-robot al urmasilor urmasilor nostri. Oare ar fi amuzant sau socant?