Ipoteze dincolo de sfârsitul lumii:Ce ramâne dupa noi?

   Comandantul unipostului cosmic ce se apropia de Terra privi pe fereastra. Consulta datele: se apropia intr-adevar de cea de a treia planeta a stelei aflate la 9 kiloparseci de centrul galaxiei spirale notata pe harta sa cu L.
   Comandantul unipostului cosmic ce se apropia de Terra privi pe fereastra. Consulta datele: se apropia intr-adevar de cea de a treia planeta a stelei aflate la 9 kiloparseci de centrul galaxiei spirale notata pe harta sa cu L. Calculatorul de bord programase deja secventa de aterizare. Conditiile inregistrate erau linistitoare: o densitate a solului de cinci ori mai mare decât a apei, deci teren sigur si pentru aterizare, si pentru decolarea ulterioara. Nu cu mult timp in urma se afla inca in observatorul sau si scana galaxiile vecine, când o imensa explozie i-a atras atentia asupra acestui loc. S-a hotarât repede si recurgând la doar trei salturi in hiperspatiu a ajuns la destinatie intr-un timp record. Era chiar necesar sa faca aceasta, pentru ca realiza foarte bine ca explozia observata avusese loc cu 100 000 de ani in urma. Avea si o vaga banuiala a cauzei: uriasele explozii gama, ale caror radiatii sterilizasera pur si simplu zonele peste care cazusera. Nava se aseza usor pe sol. Comandantul cobori cu o usoara retinere: ce avea sa gaseasca acolo?
     
     Destinul fatal al obiectelor
        
     Tot ceea ce fabricam noi oamenii este bineinteles sortit degradarii si in final disparitiei – unele o fac mai devreme, altele mai târziu. Ce va putea totusi vedea pe Pamânt vizitatorul extraterestru al acestui atât de temut viitor? Mai mult: cât va putea el reconstitui din civilizatia noastra? (Sa ne gândim cum au reconstituit arheologii Troia sau cum a fost reconstituita lumea de acum 65 de milioane de ani a dinozaurilor!) De la inceputurile genului Homo au trecut cam 2 milioane de ani, din care ultimii 5000 au marcat semne tangibile ale existentei omului. Ce va gasi din tot ce am construit noi un vizitator de peste 100000 de ani? Daca va decide sa faca sapaturi la o adâncime de 2 m, de exemplu, s-ar putea sa gaseasca un strat bogat in „fosile” dintr-un polimer anorganic – acest „polimericus” exista intr-adevar, daca ne gândim ca in cei doar 50 de ani care au trecut de la primul plastic, bachelita, s-au produs pe Pamânt o suta de mii de tone de materiale plastice – inventate efectiv pentru a dura! Cum si când mor insa obiectele noastre de zi cu zi? Iata o lista posibila care poate fi foarte bine numita…
        
     Marele tur al planetei Plasticul nu este insa singurul material care va rezista. Stratul „polimericus” va fi gasit pe alocuri amestecat cu un strat „urbanus” – resturi ale edificiilor scufundate. Pe parcursul vietii noastre, fiecare dintre noi utilizam cam 500 de tone de materiale de constructie: nisip, argila, piatra, otel si diferite alte metale necesare construirii soselelor, cladirilor unde locuim sau centrelor comerciale unde ne facem cumparaturile. Ce vor gasi pe Terra arheologii extraterestri peste 100000 de ani? Poate ruinele piramidei ridicata in incinta Luvrului sau cele ale zgârie-norilor din New York? Nu. Este foarte posibil insa sa gaseasca ruinele Partenonului din Atena pe care le avem si noi astazi! Constructiile din piatra sau din caramizi de argila ale trecutului par sa stie cum sa supravietuiasca mileniilor. „Constructiile moderne sunt realizate din materiale care necesita o intretinere continua”, spune Roberto Vinci de la Institutul de industrializarea si tehnologia constructiilor al Centrului National Italian de cercetari. Nimic nu va ramâne nici din zgârie-nori, dar nici din uriasele palate fasciste si staliniste ale anilor ’50. Colosseumul va fi insa tot acolo – sau cel putin ruinele sale vor fi descoperite a doua oara sub pamânt. Totul va depinde si de zona geografica. Câmpia Padului din nordul Italiei va fi mai „norocoasa” decât zona faliei San Andreas din California. Iar daca tot va fi sa fie ca echilibrul apelor sa fie rupt de topirea gheturilor Antarcticei, in avantajul acelorasi arheologi ai viitorului va fi ca inundarea localitatilor si zonelor de coasta sa aiba loc brusc, pentru ca scufundarea lor va evita lenta eroziune a valurilor si le va asigura conditii superioare pentru fosilizare si deci pentru o viitoare identificare.Ciocnirea continentelor Aspectul Pamântului se va schimba cu siguranta in secolele si mileniile ce vin! Cea mai mare parte a crustei se misca, impinsa fiind din interior de portiunile sale care aluneca pe manta si pe rocile fluide. Italia va fi tot acolo si peste 10 milioane de ani, dar Mediterana va disparea. In locul sau vor ramâne doar niste lacuri cu apa sarata care si acelea vor seca in timpul verii. Africa va veni (o face de pe acum) spre Europa. Ciocnirea celor doua continente va impinge si mai sus vârfurile Alpilor – aici de altfel se va afla Everestul viitorului! Pornind de la Rift Valley, din Africa de Nord, se va forma un nou ocean. Dupa parerea lui Roy Livermore de la British Antarctic Survey, care a „desenat” si un mapamond al viitorului, Scandinavia si Insulele britanice vor porni in deriva spre continentul american. Iar exploratorii de peste câteva zeci bune de mii de ani vor avea si surpriza de a identifica in lavele vulcanice semne ale unei oscilatii magnetice, corespunzând inversiunii polilor terestri, un fenomen care se repeta cam la fiecare suta de mii de ani. Dincolo de 100000 de ani? Nici una din tarile de astazi nu va mai arata la fel. Africa, Europa si Asia vor forma un singur continent iar ametitoarele inaltimi de astazi ale Himalaiei vor lasa locul unor biete dealuri. Cripta civilizatiei Nu putem fi siguri ca mormintele noastre vor fi la fel de durabile ca cele ale vechilor civilizatii. Va exista totusi material suficient pentru cercetatorii de peste un milion de ani, sa zicem, care vor dori sa ne reconstituie anatomia. Vor reusi insa? Problema este aceeasi cu cea a primilor oameni de stiinta in fata primelor resturi de dinozauri scoase la lumina. Oasele, oricum, nu sunt suficiente omului de stiinta pentru a realiza o imagine fidela a animalului respectiv. Sunt necesare informatii despre piele, despre organele interne – altfel apar inevitabil speculatiile. Paleontologul din anul 100002000 nu va sti niciodata daca din scheletul unui mafiot asasinat si zidit intr-un cub de ciment sau al unui locuitor din Pompei conservat in lava vulcanului va reconstitui adevaratul om al mileniului doi!
        
     Pentru cultura in general se pare ca ar exista o speranta in plus. La Ogelthorpe, in Atlanta, in subteranele Universitatii, a fost construita o adevarata
     cripta a civilizatiei. Unde au fost depozitate 640000 de pagini de carte sub forma de microfilme, intreaga colectie de mari opere, de la Shakespeare la Coran, un tren electric, un Donald Duck, ziare, un radio, un toaster, doua manechine – un barbat si o femeie imbracati dupa moda anului, adica cea din 1940, când cripta timpului a fost construita si zidita. Pentru cel ce o va deschide peste sute de mii de ani valoarea a ceea ce va descoperi acolo va fi probabil aceeasi cu cea a Pietrei de la Rosetta pentru noi.
        
     Informaticianul Danny Hillis a inventat orologiul milenar. Pendul din tungsten, cuart pentru corectarea zilnica a erorilor… dureaza vesnic. Cu conditia sa existe cineva care sa-l intoarca, ceea ce trebuie facut la fiecare 1000 de ani. Altfel se opreste. Dar chiar si asa, când va fi gasit de un arheolog sau dintr-o intâmplare peste câteva milioane de ani, oricine isi va da seama ce este si cum se poate repune in miscare. Il va sincroniza si… va fi gata pentru alte mii si mii de ani. Veti spune ca noi nu vom mai fi – asa este, dar nu uitati ca cine doreste poate sa cumpere astazi o capsula a timpului in care sa „inchida” tot ce-si doreste din obiectele care ii sunt dragi sau pe care ar vrea sa le eternizeze, pentru a le transmite stra-stra-stranepotilor sai. Câteva milioane de lei, atâta costa si sa stiti ca se pot comanda si pe Internet. Doar ne pregatim pentru viitor, nu-i asa!?