Un fel de muschi al mintii: astfel poate fi considerat creierul – altfel, definit drept „centrul de comanda” al organismului nostru. Ideea ar fi ca el trebuie antrenat permanent, pentru a-l mentine in forma. Totusi, exista si acel mit potrivit caruia nu utilizam decat in foarte mica masura capacitatile materiei cenusii ce ne-a fost data. Oare chiar asa sa fie?
Doar 10%?
Cu aproximatie, acesta ar fi procentul folosirii creierului de catre om, parere in mod frecvent vehiculata si pe marginea careia s-a tesut o intreaga poveste, totusi neargumentata logic, dupa cum vom incerca sa aratam mai jos. Daca ar fi chiar asa, ar insemna ca ne aflam in posesia unei puteri absolut redutabile, care insa sta mereu… ascunsa. Iar printre cei ce au propagat aceasta teorie se afla si un savant al carui (re)nume ar trebui sa se afle mai presus de orice suspiciune: Albert Einstein.
Adevarul este ca, totusi, noi nu utilizam capacitatile creierului nostru in proportie de 100%. Problema trebuie analizata insa intr-un fel aparte. Pentru tipuri de activitati diferite, intra in functiune parti diferite ale creierului. Aceasta inseamna, intr-adevar, ca la un moment dat ne folosim de o parte asa-zicand redusa din materia cenusie, dar legand intre ele infinitele, practic, tipuri de activitati cu care ne confruntam pe parcursul vietii, vom constata ca – asa cum au dovedit si tehnicile de imagerie moderne – practic noi ne folosim toti neuronii, dar nu pe toti in acelasi timp.
Argumente de necontestat
Legenda celor zece procente se crede ca vine de la frenologii secolului XIX. Totusi, pentru a ne convinge ca lucrurile nu stau astfel, ni se propune sa ne raportam la cazurile medicale in care este implicat creierul (indiferent de gravitatea lor) si care rareori raman fara consecinte. Or, daca numai 10% ar fi activ, majoritatea victimelor unui accident vascular cerebral ori ale unui traumatism cranian nici macar nu si-ar da seama de suferinta respectiva!
De asemenea, in cazul maladiilor neurodegenerative, chiar si daca exista doar o slaba afectare a creierului (10-20% pierderi de neuroni), consecintele sunt dramatice. In fine, oamenii de stiinta vin si cu un alt argument logic. Din punct de vedere evolutiv, o specie precum cea umana nu ar fi motivata sa aiba un organ atat de voluminos si de „gurmand” (creierul nostru consuma, singur, o cincime din oxigenul si din glucoza de care are nevoie organismul), doar ca sa lase 90% din el in voia sortii. Sa nu uitam ca omul, la nastere, este singura primata venita pe lume prematur, incapabila sa mearga si sa aiba grija de propria fiinta.
Invatam… dormind
Oricine a trecut (serios) prin scoala stie bine ca e mai usor sa inveti in ajunul unui examen, decat chiar in ziua probei respective. S-ar zice asadar ca in timpul somnului se „digera” ceea ce am invatat. Acesta este un lucru demonstrat pe baza imageriei cerebrale: in timpul somnului paradoxal, regiunile creierului implicate in procesul de invatare sunt puse la treaba. Fapt ce pare sa indice ca informatiile inregistrate inainte sa ne culcam sunt din nou trecute in revista in timpul noptii. Beneficiile somnului asupra facultatilor amnezice nu sunt insa rezervate doar omului. In cazul pasarilor, de exemplu, in timp ce dorm se realizeaza un gen de perfectionare a cantecului.
Dar nu numai somnul ajuta memoria, ci si perspicacitatea si creativitatea. S-a demonstrat destul de simplu acest lucru, aratandu-se ca o problema data spre rezolvare mai multor voluntari, care nu fusese rezolvata intr-o zi oarecare, a fost solutionata dupa o noapte de somn bun. Iar la acest capitol exista si alte exemple celebre: Mendeleev se pare ca si-a conceput binecunoscutul tabel periodic dupa o noapte de odihna sanatoasa; la fel, R.L. Stevenson a gasit in acelasi mod „reteta” faimosului sau roman despre Dr. Jekyll si Mr. Hyde. Evident, toate cele aratate mai sus nu se doresc a fi un indemn la a dormi tot timpul…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii