Disparitia, in urma cu cateva zile, a scriitorului J. D. Salinger, a pus capat uneia dintre cele mai bizare vieti din istoria literaturii si a intensificat un mister pe care artistul american l-a cultivat fara voia lui de zeci de ani. Dupa aparitia romanului „De veghe in lanul de secara”, in 1951, Salinger a mai scris alte cateva povestiri si nuvele, inainte de a publica ultima sa opera, Hapworth 16, 1924, in iunie 1965. De atunci, el nu a mai publicat absolut nimic, vreme de 45 de ani, pana la moarte, desi, asa cum a marturisit, a continuat sa scrie. Unde se afla acum manuscrisele lui, manuscrise care, spun criticii, ar putea valora zeci de milioane de dolari?
„Scrisul imi da un sentiment de profunda beatitudine. Dar publicarea celor scrise mi se pare o teribila invadare a intimitatii mele. Imi place sa scriu. Iubesc acest lucru. Nu scriu insa decat pentru mine si pentru propria mea placere”, declara Salinger intr-un interviu publicat in New York Times, in 1974. Este poate singurul scriitor cu o asemenea optica si de aceea si fascinatia pe care a exercitat-o acest „sihastru din New Hampshire” a fost atat de mare. Publicul i-a vanat orice cuvant, orice aparitie, desi acestea au fost rare, pentru ca interiorizatul Salinger n-a dorit sa mai aiba de-a face cu lumea si s-a retras in turnul sau de fildes.
Comoara din seif
Mizantrop pana in maduva oaselor, Salinger s-a inconjurat, in ultimii ani ai vietii, de un val de mister si mai greu de destramat. Nu s-a stiut absolut nimic despre el, cu exceptia declaratiilor facute de Joyce Maynard, fosta lui prietena din anii 70 si de fiica lui, Margaret, care nu si-a menajat deloc tatal; Salinger s-a opus brutal publicarii mai multor biografii ale sale si a impiedicat realizarea unei urmari a aventurilor eroului sau din „De veghe in lanul de secara”. Si totusi, asa cum spuneam, el a continuat sa scrie „pentru propria placere”, ca o modalitate de exorcizare a demonilor care-l bantuiau. Potrivit vecinului sau, Jerry Burt, singurul om ce i-a stat in preajma, in ultimii ani, seiful lui Salinger adapostea manuscrisele a cel putin 15 romane.
Reprezentantul literar al scriitorului, Phyllis Westberg, a refuzat sa comenteze asupra situatiei, ca si a treia sotie a lui Salinger, Colleen O’Neil, in vreme ce fiul lui, Matt Salinger, a declarat ca Westberg este singura persoana care poate face lumina in acest caz. Si Joyce Maynard sustine ca seiful ar putea adaposti manuscrisele lui Salinger, pentru ca, spune ea, in perioada cat au stat impreuna, controversatul autor scria zilnic pagini intregi, cu o frenezie extraordinara. S-ar putea asadar ca in enigmaticul seif al lui Salinger sa se afle manuscrisele unor romane care, publicate, sa aduca mostenitorilor scriitorului zeci, poate sute de milioane de dolari.
Sa nu uitam ca „De veghe in lanul de secara” s-a vandut in peste 60 milioane de exemplare si in cele doua saptamani cat au trecut de la moartea lui Salinger, au fost cumparate aproape 300.000 de exemplare din carte, stocurile epuizandu-se pretutindeni. La fel de posibil e insa ca, dornic sa-si pastreze pana la capat tainele, Salinger sa-si fi distrus manuscrisele, cum a procedat Gogol cu ultimul volum din „Suflete moarte”, pe care l-a ars pentru a nu fi citit de nimeni. Indiferent de ce vor gasi executorii testamentari ai lui Salinger in seif, o intrebare ramane: de ce, aflat pe culmile succesului, acesta n-a vrut sa mai publice nimic? Sa aiba aceasta reticenta legatura cu faptul ca „De veghe in lanul de secara” a fost o veritabila „Biblie” pentru criminali de teapa lui Lee Oswald Harvey sau Mark Chapman, asasinul lui John Lennon?
GABRIEL TUDOR
Comentarii