Planeta noastra nu e eterna. Trezirea unui supervulcan, moartea Soarelui, coliziunea cu un asteroid constituie ipoteze de catastrofe plauzibile, dar, din fericire, indepartate. Un singur obiect celest ameninta Terra intr-un viitor apropiat: asteroidul Apophis, descoperit in iunie 2004. Uriasul, in greutate de 27 milioane de tone, se incruciseaza regulat cu orbita Terrei, cu o viteza de 18.000 km/h. Primele calcule privind traiectoria sa au creat panica anuntand posibila sa coliziune cu Terra in 2029 sau in 2036.
Un soc inevitabil
Un alt asteroid amenintator este 1950 DA, avand 1,4 km in diametru, a carui traiectorie s-ar putea incrucisa cu cea a Terrei in 16 martie 2880. Conform calculelor, asteroidul va plonja in Atlantic cu o energie echivaland cu 60.000 megatone de TNT, provocand un tsunami devastator. Simularile facute au insa o imprecizie de 20 de minute, adica o distanta de 21.600 km. Numerosi parametri gravitationali pot modifica traiectoria sa.
Daca nu va fi 1950 DA, va fi un altul. Pentru ca mii de blocuri din roca, vestigii ale crearii Sistemului Solar, intra uneori in coliziune unele cu altele, traiectoria lor astfel deviata, putand intra in coliziune cu Terra. Frecventa impactului asteroizilor cu 1 km diametru – susceptibili de a provoca disparitia a 25% din speciile vii este de la 1/500.000 – 1 milion de ani. Impactul unui asteroid de 10 km in diametru, asemanator cu cel care a ucis dinozaurii, poate surveni o data la 100 milioane de ani. Un pericol il prezinta si cometele, chiar si cele de marime modesta, dar care sunt imprevizibile. Daca una dintre ele loveste planeta noastra, pagubele sunt enorme. Pentru a provoca sfarsitul lumii, o cometa ar trebui sa aiba un diametru de 10 km. O raritate, spre… linistea noastra.
Vulcanismul extrem
Inca un motiv de temeri pentru viitorul nostru? O ipoteza studiata pentru a explica disparitiile masive de specii care au avut loc in cursul timpurilor geologice ipoteza ce s-a bazat pe examinarea straturilor sedimentare si pe date paleontologice. Aceste disparitii brutale s-au produs la sfarsitul cretacicului (-65 milioane de ani), la sfarsitul triasicului (-206 milioane de ani) sau in permian (-248 milioane de ani). Imensa faleza de lava de 2 milioane km2 care se intinde din Bombay pana in mijlocul subcontinentului indian constituie o dovada a acestei activitati vulcanice gigantice, cauzate de un „punct cald”, o regiune in care materialele mantalei terestre foarte adanci, calde si usoare, ajung la suprafata.
Datarile lavei indica o vechime de 65 milioane de ani. Un astfel de eveniment a eliberat in atmosfera mari cantitati de gaz carbonic provocand un important efect de sera, bulversand clima si distrugand dinozaurii. Evenimentul ar fi agravat impactul unui asteroid (cealalta ipoteza legata de sfarsitul dinozaurilor). Alte revarsari vulcanice pot fi la originea disparitiei speciilor, cum ar fi cele din Siberia, care ar fi ucis 95% dintre speciile de animale in urma cu 248 milioane de ani. Stratul de lava era urias: 3.700 metri grosime, intins pe 350.000 km2.
Un cuptor infernal
Terra s-ar putea transforma intr-un cuptor, asemenea planetei Venus unde temperatura ajunge la 460sC? Mecanismul fizic care functioneaza pe aceasta planeta e tributar efectului de sera extrem. Ca si Terra, Venus era la putin timp dupa formarea sa, bogata in apa. Dar fiind mai aproape de Soare a primit un flux de caldura de doua ori mai ridicata decat cea de pe Terra. Ceea ce a avut drept consecinta evaporarea integrala a apei care joaca un rol important in efectul de sera: sub forma lichida, asociata tectonicii placilor care recicleaza scoarta planetei, aceasta fixeaza carbonul, favorizand procesul de incalzire.
Pe Terra, oceanele se comporta ca niste „puturi de carbon”. Sub forma de vapori, apa devine un puternic gaz cu efect de sera. Cu cat atmosfera se incalzeste, cu atat devine mai bogata in vapori de apa, amplificand efectul de sera. Pragul catastrofic de saturatie in vapori nu e inca cunoscut, asa incat nu se poate face o predictie in acest sens in cazul Terrei.
O partida de biliard planetar
Ar putea Pamantul sa intre intr-o zi in coliziune cu vecinii sai apropiati, Mercur, Venus sau Marte? Doar daca e sa dam crezare unor studii ale unor oameni de stiinta de la Observatorul din Paris care apreciaza ca acest lucru se poate intampla dar nu inainte de 1,5 miliarde de ani! Simularile efectuate au pus in ecuatie nenumarati parametri (efectele gravitationale ale Lunii, infimele deviatii prevazute de relativitatea generala a lui Einstein…). S-a ajuns la concluzia ca prima miscare ar fi produsa de Mercur (cu o probabilitate de 1%), care s-ar comporta ca o bila de biliard semanand „panica” printre planetele telurice ale Sistemului Solar (orbita sa ar deveni din ce in ce mai excentrica). Marte ar fi ejectata de pe orbita intrand in coliziune cu Terra si cu Venus. Asadar, astronomii vor trebui sa fie mereu cu ochii atintiti spre Mercur…
Extinctia Soarelui
Daca umanitatea va supravietui catastrofelor precedente, nu va avea nici o sansa sa scape in timpul mortii Soarelui. Steaua noastra e actualmente la jumatatea vietii sale. Dispune insa de suficient carburant (hidrogen) pentru a rezista cel putin 57 milioane de ani. Va veni insa timpul cand hidrogenul din inima sa va fi transformat in heliu. Reactiile termonucleare se vor opri cand Soarele nu va mai avea energie pentru a sustine fortele de gravitatie care il imping sa se prabuseasca in el insusi. In timp ce regiunile centrale se vor contracta si se vor incalzi, cele externe se vor umfla si vor volatiliza planetele Mercur si Venus. Chiar daca pierderea de masa solara va ajuta Terra sa se angajeze pe o orbita indepartata, intensificarea vanturilor solare va duce la evaporarea oceanelor, apoi, la topirea rocilor. Din Terra nu va mai ramane decat un ciot de planeta.
DORIN MARAN
Comentarii