Personalitate carismatica dar controversata, Gamal Abdel Nasser a fost al doilea presedinte al Egiptului, venind la putere dupa o lovitura de stat care l-a inlaturat pe regele Faruk si a deschis o perioada de modernizare si reforme de tip socialist, dar si de dezvoltare a nationalismului panarab. Desi privit initial cu suspiciune, dupa ce l-a arestat, in 1954, pe primul presedinte egiptean, Muhammad aguib, Nasser a dobandit o imensa popularitate nationalizand Canalul Suez, masura care a dus la interventia armata a britanicilor, francezilor si israelienilor. Retragerea acestor forte de invazie a fost considerata o mare victorie a lui Nasser, care a devenit un erou al arabilor de pretutindeni.
Implementarea unor proiecte de anvergura, precum barajul de la Assuan, ca si decizia unirii cu Siria, in 1958, in efemera Republica Araba Unita, i-au sporit si mai mult prestigiul. Prestigiu care va suferi o grea lovitura in urma infrangerii suferite in razboiul de 6 zile din 1967, in fata israelienilor. Totusi, cand Nasser a anuntat ca demisioneaza, zeci de mii de egipteni au iesit in strada, fortandu-l sa renunte la acest gest. Initiativele lui populiste, nationalizarea marilor companii si apropierea de URSS au fost privite cu suspiciune de puterile occidentale.
Pe 28 septembrie 1970, Nasser a murit in urma unui atac cardiac, la Cairo. Funeraliile nationale, desfasurate cu mare pompa, au atras in capitala egipteana cinci milioane de oameni, care au deplans sincer disparitia acestui lider care reinviase nationalismul arab. Regele Hussein al Iordaniei si Yasser Arafat au plans iar Muammar al-Gaddafi, liderul libian, a lesinat la ceremonia funerara, desfasurata la moscheea care astazi poarta numele lui Nasser. Nu intamplator, un cotidian libanez va titra, la anuntul mortii sale, „o suta de milioane de arabi au ramas astazi orfani”.
GABRIEL TUDOR
Comentarii