Nu va speriati: nu la serialul de desene animate atat de indragit de cei mici ne-am referit! Dar titlul pe care l-am ales este o reflectare perfecta a actiunii din cea mai recenta pelicula semnata Martin Scorsese, Shutter Island, tradusa la noi, total neinspirat, „Shutter Island – Cineva a disparut”. Nu va lasati insa inselati de infantilitatea titlului gasit de difuzorii romani si mergeti sa vedeti filmul: este una dintre cele mai superbe realizari cinematografice din ultimul deceniu!
Locul unde s-a intamplat ceva
Regizorii sunt ca si vinul: cu cat imbatranesc, cu atat devin mai buni. Iar Martin Scorsese este ca un vin de Xeres, in lumea celei de-a saptea arte: o culme greu de depasit. Pentru ca orice s-ar spune, Shutter Island este o capodopera, chiar daca Scorsese se apropie de 70 de ani… Prin ea, regizorul american isi dovedeste inca o data harul si tese o tapiserie maiastra, impletind drama psihologica, thrillerul si secventele horror. Inceputul pare banal, pentru ca respecta cliseele filmelor politiste – doi ofiteri criminalisti vin pe Shutter Island, o stanca inaccesibila din mijlocul golfului Boston, sa investigheze disparitia unei femei din azilul de boli nervoase Ashcliffe. Teddy Daniels (Leonardo di Caprio) si noul lui partener, Chuck Aule (Mark Ruffalo) descopera curand ca la aparent linistitul azil se petrec lucruri stranii si ca atat personalul cat si pacientii ascund un teribil secret.
Locul pare, pentru Daniels, o punte catre infern si il determina sa aiba retrospectii ale unor evenimente tragice din viata sa – prezenta, ca soldat, la eliberarea lagarului Dachau si moartea sotiei lui, intr-un incendiu provocat de un dezaxat. Zbuciumul interior al politistului isi gaseste o reflectare exterioara in incercarea lui de a dezlega misterul disparitiei, cercetand coridoarele intortocheate si aparent fara sfarsit ale azilului. Este o goana disperata de a iesi din labirintul angoaselor, pe care Scorsese o consemneaza minut cu minut, tinandu-si spectatorul intr-o tensiune vecina cu panica, efectiv torturandu-l. Regizorul reuseste un lucru aparent imposibil: sa faca din cladirea sumbra si rece un personaj, sa creeze o atmosfera de cosmar, zidurile si coridoarele de piatra, scarile in spirala, cu balustrade ruginite, ajungand sa-l bantuie pe erou si in somn. Este tonul inegalabil, amprenta de geniu pe care Scorsese o da acestui film, ce lasa spectatorului socat, la iesirea din cinematograf, impresia ca tocmai s-a trezit dintr-un cosmar terifiant.
Ceata si fumul invaluie totul
Di Caprio face un rol exceptional, ca Teddy Daniels, un rol de Oscar; cand intra pentru prima oara in azilul Ashcliffe, el crede ca va ancheta o disparitie ca oricare alta. Isi va da curand seama ca de fapt va fi confruntat cu propriile spaime si amintiri dureroase. Pe masura ce isi da seama ca in spatele cazului investigat s-ar putea afla o uriasa conspiratie, cu ramificatii chiar la nivelul guvernului, in loc sa abandoneze cercetarile, devine tot mai interesat sa afle adevarul, desi stie ca acest lucru i-ar putea fi fatal.
Dar nu se teme, pentru ca traind intre doua lumi – el are adesea viziuni halucinatorii ale sotiei moarte – asteapta intr-un fel, cu nerabdare, despartirea de lumea reala si cufundarea in lumea spiritelor, unde stie ca-si va regasi fericirea, evadand dintr-o existenta torturata. Alaturi de Leonardo Di Caprio, Ben Kingsley, in rolul sau de administrator al azilului, se achita de asemenea perfect de misiune. Totul pare secret pe insula. Toti dau impresia ca stiu enigma care se ascunde dincolo de zidurile lugubre dar nimeni nu o spune. Pretutindeni domneste ceata si chiar si in scenele de interior, dr. Cawley (personajul interpretat de Kingsley) fumeaza pipa, fiind mai mereu invaluit in fum, ceea ce-i da o aura de malitiozitate si mister. Dar fara indoiala ca marea surpriza o constituie prezenta lui Max von Sydow, octogenarul actor de origine suedeza fiind magistral, ca doctor psihiatru in azil.
Misterul ce il inconjoara e accentuat de atitudinea sa taciturna si toti se intreaba: ar putea fi bizarul doctor Jeremiah Naering un savant nazist, implicat in proiecte ultrasecrete, vizand controlul mintii? O nota de exceptie confera peliculei operatorul de imagine, Robert Richardson, care a stiut sa surprinda perfect tacerea de rau augur a insulei, ceturile dense, ridicate printre copaci, accentuand senzatia de incertitudine, suspansul si nu in ultimul rand groaza spectatorului.
Di Caprio si Scorsese, o pereche abonata la Oscar?
Este a treia colaborare dintre Scorsese si Di Caprio, dupa „Gastile din New York” si „Cartita” si se pare ca cei doi au o mare usurinta de a lucra unul cu celalalt, citindu-si efectiv gandurile si impartasind convingeri comune asupra artei. Intr-un fel, n-ar fi gresit sa spunem ca Di Caprio ar putea fi noua muza a acestui Pygmalion ajuns la varsta senectutii, inlocuindu-l pe actorul-fetis al lui Scorsese din anii ’70 – ’80, Robert de Niro. Discutand despre film, Scorsese declara anul trecut, intr-un interviu acordat revistei Total Film, ca a fost influentat de pelicula lui Orson Welles din 1962, „Procesul”, inspirat de romanul omonim al lui Kafka.
Criticii de film sunt de acord ca, regizat de altcineva, romanul onomim scris in 2003 de Dennis Lehane (a carui carte, „Mystic River”, a fost ecranizata, cu deosebit succes, de Clint Eastwood, in urma cu cativa ani), ar fi devenit unul dintre thrillerurile de duzina, realizate pe banda rulanta la Hollywood. Dar Scorsese a stiut sa-si imprime profund viziunea artistica asupra creatiei si a transformat-o intr-o veritabila capodopera. Caci dincolo de actiunea de thriller si film politist, se afla o drama profunda, o adevarata psihologie a vinovatiei si caintei. Poate tocmai aici rezida geniul unui regizor de exceptie: de a face dintr-o materie bruta aparent banala un diamant stralucitor…
GABRIEL TUDOR
Comentarii