Noile meserii ale stiintei

          De vorba cu..

          De vorba cu… Vânatorii de planete!
          
          Cautarile de noi planete aduc, aproape în fiecare luna, astronomilor descoperiri dintre cele mai neasteptate. Toate planetele identificate pâna acum sunt însa niste uriasi de gaz, incapabili sa constituie un suport adecvat pentru viata, în oricare din formele pe care ni le putem imagina astazi. Descoperirea atât de asteptata, a unor planete quasi-terestre, mici, de dimensiunile si tipul Pamântului, se pare însa ca este chiar mai aproape decât îndraznim sa speram. Cel putin asa ne asigura David Charbonneau, de la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) o autoritate în lumea celor care detin probabil cea mai noua meserie din lume: vânatorii de planete.
          
          In cautarea noului Jupiter
          
          Identificarea unei planete extra-solare este în sine un eveniment spectaculos: se „pândeste” timp îndelungat o stea despre care se crede ca are un sistem planetar si se înregistreaza „clipirile” ei. În momentul când se observa o abatere de la ritmul lor normal, înseamna ca prin fata stelei a trecut una din planetele care se rotesc în jurul ei. „Marea cautare” initiata de Charbonneau va detecta astfel, în primul rând, o serie de noi si fierbinti „Jupiter”, planete gazoase, aflate suficient de aproape de „parintii” lor stelari si suficient de mari pentru a influenta într-un mod observabil steaua. De ce îsi concentreaza vânatoarea asupra lor? Charbonneau ne spune ca raspunsul este simplu: pentru ca numai unor asemenea planete gigantice le putem determina masa si densitatea si le putem afla compozitia interna. Asa ne putem face o idee asupra modului în care arata. Cautarea sistematica începuta, bazata tot pe imaginile furnizate de Hubble, ne va permite sa adaugam alte 20-30 de exoplanete la „zestrea” de care dispunem. De ce facem asta? Raspunsul aici este unul multiplu dar convergent intru totul cu unul din scopurile cele mai importante ale viitorului imediat al civilizatiei terestre: gasirea unor noi teritorii, capabile sa gazduiasca viata, unde sa ne putem extinde sau, cine stie, refugia. De aceea Charbonneau nu este singur. Lui i se alatura…
          
          Profesionisti si amatori
          
          „Vânatoarea”, de fapt, a si început! O retea de doua telescoape observa în permanenta cerul, lor urmând sa li se alature în vara urmatoare un al treilea. Costurile extrem de scazute (prin comparatie cu cele din programele NASA, de exemplu), posibile prin faptul ca toate aceste instrumente au fost construite… din piese disponibile, vor avea un efect neasteptat: vor încuraja intrarea în joc a astronomilor amatori. Charbonneau nu doar ca nu respinge aceasta idee dar îi si invita, stiut fiind ca daca acestia îsi pot construi singuri instrumentele, nu vor putea face fata singuri complicatului proces al interpretarii datelor! Care face necesar ca echipe întregi de astronomi sa lucreze fara oprire zi si noapte. Oricum, observatiile lor se vor adauga fericit celor fundamentale facute de marile observatoare. Printre care Hubble, în primul rând, din lumea lui „curata” din spatiu, dar si mari observatoare terestre, cum ar fi Observatorul Keck din Hawaii si celelalte mari telescoape de pe glob. Numarul de exo-planete va depasi în curând suta, dar ceea ce se asteapta cu cea mai mare nerabdare sunt planetele de tipul Pamântului!
          
          In cautarea planetelor „stâncoase”
          
          Când vom ajunge sa putem analiza atmosfera unor „Pamânturi” care se rotesc în jurul unor alti Sori? De observat le vom putea observa în curând, dar s-ar putea sa mai treaca vreo câteva decenii pâna când sa le putem analiza atmosfera. Mari sperante se pun însa si într-un proiect european initiat de francezi, numit COROT (de la cuvintele COnvection ROtation and Planetary Transits), un telescop spatial cu diametrul de 30 cm, dedicat observarii unor minuscule schimbari în stralucirea stelelor apropiate de noi si prevazut a fi lansat în anul 2005 din Rusia. Scopul sau este tocmai cel de a detecta planete quasi-terestre, locuibile în viitor de catre oameni. COROT va permite tocmai identificarea unor planete „stâncoase”, spre deosebire de observatiile terestre de astazi care nu pot detecta decât planetele gazoase de mari dimensiuni. Adica, asa cum spuneam la început, noi „Jupiteri”, cu diametrul de 10 ori mai mare decât al Terrei. „Scapat” de efectele nocive ale atmosferei, COROT va fi prima misiune capabila sa gaseasca „lumile de piatra” pe care urmasii nostri sa spere ca pot „cultiva” aceleasi conditii de viata ca pe planeta lor mama. Si COROT va fi urmata de alte doua misiuni, EDDINGTON si DARWIN, care, dupa anul 2007, vor explora peste 500000 de stele în jurul carora se spera ca se vor gasi pâna la urma lumile asemanatoare cu a noastra în care sa începem sa cautam semnele vietii.
          
          Capcaunul rosu si moartea alba
          
          În agitata lor viata, stelele ajung la un moment dat în asa numitul stadiu de „uriasa rosie”, când, atinse de un fel de bulimie cosmica, înghit tot ce este în jur si ajung la proportii de-a dreptul monstruoase. Daca însa aceasta crestere este prea mare, forta de gravitatie a stelei scade iar planetele sale exterioare „scapa”… sunt eliberate! Uriasa rosie îsi va sfârsi viata, ca si alte stele, cu masa mai mica, într-un stadiu de „pitica alba” – dupa ce si-a „ars” aproape tot combustibilul si a ajuns de 10000 de ori mai putin luminoase decât Soarele. Si cum aceasta este soarta tuturor stelelor „usoare”, si numarul planetelor din jurul lor ar trebui sa fie suficient de mare. Ceea ce a facut ca interesul astronomilor în aceasta clasa aparte de stele sa creasca brusc. De ce? Pentru ca, dupa parerea astronomilor de la Leicester si Cambridge, aflate la distante de stelele lor de cinci ori mai mari decât actuala distanta Pamânt-Soare, vor supravietui pâna când steaua lor ajunge în faza de pitica alba. Observând aceste sisteme stelare în radiatie infrarosie, o planeta de câteva ori mai mare decât Jupiter ar fi doar de aproximativ 1000 de ori mai putin luminoasa decât steaua ei!
          
          Viitorul?
          
          Astronomii britanici sunt de parere ca prima observare directa a unei planete orbitând în jurul unei stele din vecinatatea noastra va avea loc în urmatoarele sase luni. Tinta cautarilor lor, este clar din capitolul precedent, o constituie piticele albe. Cele peste 80 de exo-planete descoperite pâna acum au fost observate indirect, de obicei prin subtilele efecte pe care gravitatia lor o are asupra stelelor în jurul carora se rotesc. Observarea directa este practic imposibila: ca si cum ai vrea sa observi o lumânare plasata lânga un far, dupa imaginea foarte plastica a lui Fraser Clarke de la Universitatea Cambridge! Piticele albe ar putea oferi solutia, caci ar fi „ca si cum” farul ar fi ceva mai slab si lumânarea mai departe de el! „Planetele vor fi pâna la urma gasite – spune Steinn Sigurdsson de la Universitatea de Stat din Pennsylvania – dar nu stim ce vom vedea de fapt”. Oricum, prin ochii vânatorilor de planete, cea mai noua meserie de pe Terra, viitorul, ca sa parafrazam o populara reclama, se vede bine.