1. O descoperire epocala
„Particula lui Dumnezeu”
AURORA POPESCU
Sfârsitul acestui mileniu pare sa aiba sansa de a înregistra cea mai mare descoperire în domeniul fizicii particulelor.
1. O descoperire epocala
„Particula lui Dumnezeu”
AURORA POPESCU
Sfârsitul acestui mileniu pare sa aiba sansa de a înregistra cea mai mare descoperire în domeniul fizicii particulelor. În urma studiilor efectuate pe parcursul a trei decenii, cercetatorii de la Centrul experimental european Ceru din Geneva au anuntat ca au detectat asa-numitul „bozon al lui Higgs”, adica „particula lui Dumnezeu”. Ce înseamna acest lucru? E vorba de o particula careia i se atribuie calitatea ori rolul de a conferi masa materiei. Înca din anii ’60, omul de stiinta britanic Peter Higgs, pe atunci foarte putin cunoscut, avansa pentru prima oara ideea existentei acestei particule. Pâna în prezent, pentru cercetarile asupra acestui subiect, s-au cheltuit peste 10 miliarde de dolari, necesari crearii unei instalatii supersofisticate menita sa le permita cercetatorilor desfasurarea de experimente care sa confirme (sau nu) ipoteza lui Higgs. Daca existenta „particulei lui Dumnezeu” se va bucura de o certa confirmare, omenirea s-ar putea afla în pragul unei descoperiri epocale, egala sau chiar depasind în însemnatate identificarea „hartii genomului uman”. „Bozonul lui Higgs” este premiul cel mai de pret care se confera în domeniul fizicii moderne. Prof. Higgs are în prezent 71 de ani.
2. Destinatia: Proxima Centauri
Spatiul comprimat!
MIHAELA DOROBANTU
Metode… S.F. Asigurarea securitatii calatoriilor si posibilitatea efectuarii lor intr-un timp util la scara vietilor noastre vor impune cautarea de tehnologii si chiar legi ale fizicii care inca par de domeniul fanteziei.
Modelul Star Trek
„Warp” inseamna in limba engelza „tesatura”, sau „urzeala”. „Warp drive” este un termen familiar cititorilor de literatura S.F. si se refera la tehnica de deplasare a unei nave printr-o „urzeala” de cute spatiale: motorul navei poate comprima spatiul in fata navei, concomitent cu o dilatare a spatiului propriu (din nava), ceea ce asigura o supravietuire normala. Cel mai cunoscut model este fara indoiala cel al faimoasei nave „Enterprise” din Star Trek. Iata insa ca un specialist in fizica teoretica, Miguel Alcubierre, a descoperit ca Relativitatea Generala a lui Einstein nu contrazice o asemenea posibilitate! Doar ca, din pacate, concentratiile de masa care ar fi necesare chiar si doar pentru un experiment la scara redusa, sunt atât de mari, incât ele nu pot fi in nici un caz gasite pe Pamânt.
La vânatoare de stele
Ca atare, visând in continuare la „gauri de vireme” si la „warp drive” ca metode viitoare de calatorie spatiala, oamenii se intorc, pentru prima etapa a vânatorii lor stelare, la o solutie mai realista: motoarele cu „materie-antimaterie”. Poate ca ele nu vor permite expeditii interstelare, dar sunt fara indoiala mai usor de realizat. Intr-atât incât se prevede ca prim termen al experimentarii lor, ultimul deceniu al secolului viitor ! Metoda lor de a produce energie este de a declansa un proces de anihilare materie-antimaterie (ciocnirea unei particule cu antiparticula sa). Rezultatul? Ciocnind doar un kilogram de protoni si antiprotoni, de pilda, se obtine o energie de doua mii de milioane de ori mai mare decât cea a motoarelor nucleare actuale! Cum sa capturezi insa si cum sa transporti acesti antiprotoni? Aceasta pentru ca anihilarea particula-antiparticula se produce instantaneu. In plus, dupa cum a calculat Stephanie Leifer de la Universitatea din Pennsylvania, pentru a transporta „doar” pâna la Proxima Centauri un echipaj uman, un motor materie-antimaterie ar avea nevoie de câteva tone de antiprotoni. O alternativa foarte serioasa pare a fi utilizarea unui motor hibrid: un motor materie-antimaterie mic, alimentând motorul principal care sa fie unul cu fuziune.
Primii pasi
Vânatoarea de stele nu-i orbeste insa pe cercetatori. Care se concentreaza in egala masura asuspra unor noi metode de calatorii „apropiate”. Un prim obiectiv este plasarea de nave fara motor pe orbite terestre. Printre acestea, amintitul Lightcraft al lui Leik Myrabo de la Institutul Politehnic Renselaer. Calculele lui si primele teste reusite ne arata ca folosind un laser mai puternic pentru propulsie se poate ajunge de la inaltimi de 30 cm, la inaltimi de 30 km!
Si pentru Luna? Ne vom catara… pe liane, spune Robert Hoyt, dela Tethered Unlimited (SUA). Nu râdeti! Comparatia nu este chiar atât de exagerata. Sistemul va fi unul de „prastii spatiale”. Sonda spatiala este mai intâi plasata pe o orbita circumterestra joasa. Un satelit aflat pe o orbita mai inalta „o agata” cu un cablu special si o „lanseaza” mai sus, ca dintr-o prastie. Si asa mai departe – iar aici nu mai este vorba de simple speculatii, ci de o metoda deja testata in peste zece zboruri spatiale. Ca sa nu mai vorbim de tentantul proiect M2P2 al geofizicianului Robert Winglee, proiect considerat extrem de promitator de catre NASA. Este vorba de un cub cu latura de 25 cm, plasat pe nava, si care produce plasma, creând un câmp magnetic cu raza de peste 20 km indaratul navei. Se formeaza astfel o pânza uriasa, in care „sufla” vântul solar, imprimând navei o viteza de aproape 300000 km/ora – de 3600 de ori mai mica decât viteza luminii, dar totusi de patru ori mai mare decât cea a lui Voyager. Nu vi se pare ca granita intre stiinta si fantezie devine din ce in ce mai greu de definit? Cum de altfel a si fost aproape din totdeauna. Uneori noi nu ne-am dat seama de acest lucru. Si iata-ne acum aproape de momentul când la radio sau la televiziune vom auzi fara sa ne mai miram: „atentie, urmeaza o transmisie directa de pe Marte”…
Hominizii au învatat mersul biped în copaci?
În încercarea de a întelege cum si de ce primii stramosi ai...
Comentarii