Un inginer român sustine cu hotarâre: „Exista un Dumnezeu unic!”

          Ne-a contactat recent un inginer din Braila, specialist în mecanica, pe nume Gheorghe Jalba, propunându-ne un subiect cu totul neobisnuit, chiar senzational. Senzational, poate nu atât ca idee centrala, cât ca „tesatura” de detalii, foarte complexa si – culmea (?!) – coerenta.

          Ne-a contactat recent un inginer din Braila, specialist în mecanica, pe nume Gheorghe Jalba, propunându-ne un subiect cu totul neobisnuit, chiar senzational. Senzational, poate nu atât ca idee centrala, cât ca „tesatura” de detalii, foarte complexa si – culmea (?!) – coerenta. Asadar, Dumnezeu exista!” – afirma categoric inginerul român, argumentând cu un întreg esafodaj stiintific si de sorginte stiintifica, dar nu punând limite între diferitele domenii de cercetare si de cunoastere, ci facându-le sa curga simultan unele din altele.
          
          Când ti se spune ori crezi ca te afli în preajma unor mari adevaruri ale întregii lumi, între întrebarile nascute automat este si De ce tocmai AICI / ACUM/ ACEASTA PERSOANA a gasit raspunsul, a avut revelatia? Pasul urmator indica scepticismul omenesc: Nu cumva e o eroare sau o încercare de a-i însela si pacali pe cei din jur? Poate tocmai din aceste motive majore, ing. Jalba nu ocoleste un domeniu de la care porneste de obicei scepticismul – asa-numitul paranormal, care ar sta la baza revelatiei sale, dar pe care încearca sa-l racordeze cât mai puternic la realitatea perceputa de noi prin cele numai cinci simturi recunoscute. Iar ca o prelungire logica a acestui principiu, cauta ca temelia argumentatiei sale sa cuprinda o cât mai mare cantitate de elemente stiintifice (din fizica, chimie, matematica, astronomie, genetica etc.), si nu apartinând doctrinelor politice, celor religioase ori istoriei celei frecvent masluite, din motive lesne de înteles. În plus, autorul recunoaste ca nu inventeaza ceva palpabil, de natura a schimba vechi concepte, ci alatura si priveste cu alti ochi piesele deja existente ale unui puzzle, aparent disparate. De altfel, se întreaba el pastrând proportiile, oare Einstein nu a reunit legi fizice cunoscute, când a propus celebrul si, se pare, dramaticul „experiment Philadelphia”? Oamenii de stiinta pot raspunde, zicem noi. De fapt, chiar pot raspunde?…
          
          O provocare catre stiinta si religie
          
          Data fiind dimensiunea mare a întregului text si detalierea unor fragmente autobiografice (ale autorului), legate în opinia sa de subiectul în discutie, ca si implicatiile sensibilului domeniu al extrasenzorialului, nu vom face risipa de cuvinte, ci doar vom prelua unele indicii de baza din lucrare. Demonstratia începe prin rezumarea teoriilor despre formarea Universului „din nimic” si dintr-un anume „moment zero”, în centrul atentiei aflându-se, fireste, asa-numitul Big Bang. De fapt, ar fi fost vorba despre un spatiu minuscul initial care continea toata materia, nesupus la vreo actiune exterioara si unde, implicit, trebuia sa actioneze si o forta de coeziune imensa. Admitându-se asa ceva, se accepta faptul ca toate câmpurile fundamentale erau contopite. În teoria supergravitatiei se presupune însa si existenta unui câmp nedetectat, generator de materie. Potrivit acesteia, Universul este pe ansamblu închis, dar contine pe interior numeroase spatii deschise plane si curbe, ce fac posibil transferul de materie în Cosmos, între diferitele lui zone. Prin urmare, în momentul initial Universul era un spatiu „infinit mic”, comparativ cu cel actual, dar care avea aceiasi parametri si continea înglobata toata informatia concentrata a dezvoltarii sale ulterioare, în spatiu si timp.
          
          Proba cunoasterii
          
          Foarte elaborata, demonstratia inginerului român preia, alatura si pune în forma coerenta teoriile stiintifice ale celor mai mari savanti, ajungând la ideea ca o energie pozitiva creatoare, omniprezenta si deci cu gradul de inteligenta absoluta, a „pus în miscare” Universul viu, aflat în permanenta devenire. Energia respectiva nu are chip de batrân intelept cu barba alba, ci prezinta organizarea intima a elementelor întocmai cu cele ale corpului uman, de pilda (de fapt, ordinea se-ntelege ca e inversa). Partile lui – daca se poate vorbi astfel – „lucreaza” neîncetat, datorita informatiei continute în fiecare particula, tot asa cum fiecare celula din ceea ce numim lume vie (cele umane, de exemplu) contin informatia generala, din care utilizeaza din pacate doar un mic procent. Aici se poate vorbi despre antienergia (nu antimaterie!) care se opune permanent energiei initiale. În limbaj comun actual, este vorba despre principiul Binelui si cel al Raului. Cel dintâi reprezinta Universul informational superinteligent, pe care numai oamenii l-au sfârtecat în bucati cu nume diferite, cu chipuri diferite, cu origini spatio-temporale diferite, el fiind însa ceea ce am numi Dumnezeul Unic. El pune laolalta adevarurile religiilor (unele, aflate în opozitii ireconciliabile, din motive meschine, omenesti) si adevarurile stiintelor, realizând o adevarata arhitectura cosmica, ce nu se poate sa aiba decât o singura sursa. Daca altfel ar sta lucrurile – asa cum destui contemporani ai nostri încearca sa impuna, pentru a mentine dezbinarea si ignoranta omenirii – atunci cum sa explicam în mileniul trei ca scrieri vechi de doua, trei sau chiar de mai multe mii de ani, anticipeaza realizari, descoperiri si revelatii abia intuite astazi? Întrebarea o pune si ing. Jalba, iar un raspuns, mai simplu ori mai savant, însa continând macar miezul Adevarului, trebuie sa se afle în mintea si în sufletul fiecaruia dintre noi.