Cruciada pentru descifrarea codului nostru genetic, declansata în urma cu doua decenii este încercarea ultima a descoperirii raspunsului la cele trei întrebari fundamentale ale omenirii: cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptam. Daca putem considera ca în genele noastre este încifrata întreaga noastra istorie, atunci toate raspunsurile trebuie sa fie acolo. Inclusiv informatia privitoare la nemurire. Daca molecula de ADN este depozitarul tuturor informatiilor legate de fiinta umana, atunci urmeaza munca titanica, am putea zice chiar imposibila, de a descifra toate aceste informatii si mesaje. Sa ne inchipuim ca informatiile din ADN sunt asemenea unui sistem de operare existent astazi în absolut toate computerele de pe piata (Windows, Mac).
Atunci, partea complicata este una singura: o data creat, cu toate instructiunile pentru buna functionare a sistemului, programul Windows, a fost sigilat, încriptat. Pâna azi nimeni nu a putut „sparge” sigiliul pentru a interveni în arhitectura Windows. Codul nostru genetic poate fi comparat cu un sistem de operare, sistemul nostru de operare. Cine l-a creat? Nimeni nu poate spune, si atunci putem accepta ideea unui Arhitect Divin. Putem accepta asta pentru ca „programul” nostru de operare din ADN nu putea aparea din nimic, asa cum nici programul de operare Windows nu s-a creat din neant.
Putem considera ca, fiind sigilat de Creator, nimeni, dar absolut nimeni nu îl poate descifra. Dorinta cercetatorilor e laudabila, e poate chiar îndrazneata, dar este în acelasi timp sortita esecului. Sigur, exista mici încercari de a modifica unele gene umane pentru a trata unele boli de exemplu, dar neconvingatoare (pentru ca a repara într-un loc înseamna, fatal, de a distruge din perfectiunea initiala, în alt loc). Asadar, a încerca sa „spargi” mesajul cifrat din ADN, a-l modifica, este o „joaca” potential catastrofala pentru omenire. Nimeni nu se poate „juca de-a Dumnezeu”, cu exceptia lui Dumnezeu (Arhitectul Divin).
Munca cercetatorilor se opreste la izvorul vietii, la codul genetic, pentru ca el nu poate fi înteles decât de Creatorul lui pe de-a-ntregul, nu poate fi modificat de dragul unor iluzorii rezultate si acelea neconcludente. Lectia trebuia învatata de la experimentul esuat al oitei Dolly, prima clona a unei fiinte, atunci când s-a si ridicat problema etica a interventiilor genetice. Dar problema de etica este cea mai nevinovata dintre toate, cea mai importanta fiind ca „joaca de-a Dumnezeu” poate însemna sfârsitul omenirii, adevarata Apocalipsa.
Fântâna tineretii
Dar curiozitatea, în cazul codului genetic, este pe cât de mare pe atât de iresponsabila. Cercetarea poate duce la o întelegere (?), dar extrem de limitata, a sistemului nostru genetic de operare. Limitata pentru ca descifrarea unei singure informatii din sute de miliarde nu poate conduce niciodata la o întelegere holistica a sistemului genetic. În plus, nu pot fi întelese vreodata relatiile dintre aceste informatii, având în vedere infinita lor complexitate. Acesta este esenta esecului anuntat pe care cercetatorii refuza sa-l recunoasca. Rezultate infime si neconcludente, pericole majore si ireversibile pentru sistemul nostru genetic.
În aceasta ordine de idei se înscrie si încercarea de a întelege nemurirea, tineretea vesnica. De a o întelege (chiar daca e imposibil) e un lucru, a o si dobândi prin manipulari genetice este un vis imposibil!
Sa consideram ca instructiunile genetice sunt asemenea celor din sistemul de operare Windows. Daca am putea sa descoperim instructiunea exacta care descrie durata de viata, atunci am putea-o modifica scriind T, adica timpul de viata, = infinit, asa ca si Universul. Odata reusita operatia, sistemul ar putea trai vesnic, la infinit. Numai ca sistemul nostru genetic de operare nu contine instructiuni alcatuite din cuvinte si cifre, ci legaturi chimice. Cine poate descoperi acea instructiune chimica creata pentru a determina durata noastra de viata? Nimeni. Cine sa o modifice? Nimeni! Sistemul este sigilat pentru totdeauna.
Aflam dintr-o stire recenta ca un grup de cercetatori de la Universitatea din Buffalo, New York, a identificat o gena (?) care ar juca un rol-cheie (?) în lansarea procesului care face ca celulele sa „îmbatrâneasca”. Gena a fost denumita CD36 si ea, presupun cercetatorii, ar fi cea care declanseaza fenomenul de îmbatrînire a celulelor. Dupa ce este activata, „celulele îsi stopeaza divizarea, începând sa se usuce”.
Senescenta, adica îmbatrânirea tesuturilor si a organismului, este un fenomen natural în ciclul de viata al fiecarei celule.
În studiul publicat în revista Molecular Omics, cercetatorii au constatat ca gena CD36 este deosebit de activa în celulele „batrâne”, dar ei afirma ca au reusit „sa determine celulele tinere, sanatoase, sa actioneze rapid ca si cum ar „îmbatrâni”, prin cresterea activitatii genei CD36”.
„Ceea ce am descoperit a fost surprinzator”, explica Ekin Atilla-Gokcumen, unul dintre cercetatori. „Senescenta este un proces foarte complex si nu ne-am asteptat ca activarea CD36 sa altereze expresia unei gene sau sa provoace acelasi efect în celulele din jur”.
Cercetatorii nu au intentionat sa investigheze CD36, mai curând ei au dorit sa catalogheze toate genele legate de îmbatrânirea celulelor. Erau interesati de genele legate de lipide, deoarece studiile anterioare au aratat ca lipidele joaca un rol important în îmbatrânirea celulara. CD36 a aparut rapid ca o gena de interes pentru ca a aparut în mod repetat în diferite teste menite sa surprinda factorii care determina îmbatrânirea celulelor.
Descoperirea pare interesanta ca idee, dar sa nu ne amagim, ca si în cazul tuturor genelor, rolul exact al genei CD36 în procesul de îmbatrânire ramâne învaluit în mister, pentru ca nu se stie ce face exact aceasta gena. Si probabil, misterul va persista pentru totdeauna, deoarece mesajele sunt criptate. Si acest mister este de nepatruns în codul nostru genetic. Cu el nu ne putem „juca”, nu putem fi „ingineri” ai acestui univers de nepatruns, dupa tipicul inginerilor care au inventat motorul cu aburi, cel care a declansat prima revolutie industriala.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii