Paradoxul lui Sudarshan
Cum se prezinta deci situatia? Pe de o parte avem particule „normale”, care se deplaseaza cu o viteza inferioara vitezei luminii. Daca pe acestea am vrea sa le facem sa ajunga la ea, ar fi nevoie sa le.
Paradoxul lui Sudarshan
Cum se prezinta deci situatia? Pe de o parte avem particule „normale”, care se deplaseaza cu o viteza inferioara vitezei luminii. Daca pe acestea am vrea sa le facem sa ajunga la ea, ar fi nevoie sa le… „hranim” cu o energie infinita. Pe de alta parte, exista si particule (numite fotoni) care… se nasc, traiesc si mor exact la aceasta viteza! Dar… „dincolo”? De ce nu s-ar putea vorbi si de particule care sa se nasca, daca vreti, cu viteze deja mai mari decât viteza luminii? Sudarshan a gasit un mod plastic de a descrie aceste lucruri. Indian de origine, el ne propune imaginea unui cercetator care studiaza problemele demografice ale subcontinentului indian: „Sa ne imaginam ca un demograf pretinde ca nu exista nimeni la nord de Himalaya pentru ca nimeni nu poate urca muntii si sa treaca dincolo! Aceasta ar fi o afirmatie absurda. Exista o populatie a Asiei centrale, nascuta acolo si care traieste acolo. Asa este si cu particulele mai rapide decât lumina.
Înapoi în timp?
„Pericolul” încalcarii cauzalitatii, al întoarcerii în timp, a fost si a ramas cea mai puternica obiectie la adresa depasirii vitezei luminii. Reluând de curând problema, cercetatorii vin cu o alta întrebare: se poate efectiv vorbi despre tahioni (ipotetice particule mai rapide decât fotonii) ca transmitând semnale înspre trecut? În joc intra un nou principiu: „principiul reinterpretarii”. De ce consideram noi imposibil transferul de informatie înapoi în timp? Pentru ca ar implica o energie negativa, în timp ce posibilele „purtatoare de semnale” sunt corpurile a caror energie este pozitiva. Gresim undeva? Nu neaparat, doar ca trebuie sa abandonam ideea care pare atât de evidenta (si chiar este în lumea vitezelor „obisnuite”, mai mici decât cea a luminii) ca notiunile de „efect” si „cauza” au aceeasi semnificatie pentru oricine (în fizica se mai spune ca sunt independente de observator)! De ce însa ceea ce pentru un observator este cauza unui anumit fenomen nu ar putea fi pentru un alt observator efectul, si invers? Sa ni-i imaginam pe Stan si Bran, de exemplu (aceasta pentru ca ei sunt capabili de orice!), privind un flux de tahioni. Stan îi vede cum parasec sursa (cauza!) si „circula” spre Bran, luminându-i figura (efectul!). Tahionii merg însa mai rapid decât lumina, asa ca ajung la Bran înainte ca acesta sa-i poata vedea si atunci când îi vede, ei… deja se întorc spre Stan! Pentru Bran cauza este „plecarea” tahionilor de la el, iar efectul este ajungerea la Stan. Si astfel amândoi îi vad circulând… înainte în timp! Pericolul „conexiunilor” inverse a disparut.* * *
Nu cumva uneori suntem efectiv „obsedati” de prejudecatile noastre? Vechii egipteni s-au simtit probabil la fel atunci când ei, cei obisnuiti cu Nilul care curge de la Sud la Nord, au descoperit Eufratul care curgea de la Nord la Sud! Au fost atât de socati încât s-au grabit sa noteze aceasta „anomalie” pe stela funerara al lui Tutmes I, vorbind „despre acel râu care curge la vale curgând la deal”. Si, dupa cum vom vedea în curând, surprizele – extrem de spectaculoase! – pe care le descoperim „pe fata nevazuta a luminii” sunt înca si mai mari!
Robotul care sustine fizic persoanele vârstnice
În conditiile în care populatia îmbatrâneste într-un ritm accelerat, sprijinul oferit persoanelor...
Comentarii