Astrofizicienii de la NASA descopera mii de exoplanete, cu conditii de viata similare celor de pe Pamant. La ce foloseste asta? Raspunsul este simplu: pe unele dintre aceste planete din Calea Lactee am putea sa le colonizam dupa ce Pamantul ar inceta sa existe. Dar vom ajunge la ele?
Daca lasam deoparte amanuntele anodine, ne putem intoarce la intrebarea fundamentala: poate oferi vreo exoplaneta recent descoperita, conditii de viata similare cu cea de pe Pamant? In cazul unui raspuns pozitiv, colonizarea poate incepe. Dar daca raspunsul e negativ, la ce bun sa ne mai batem capul?
Si asa ajungem la un recent studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Napoli si publicat luna trecuta in revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. In aceasta cercetare, transmite Agerpres, au fost evaluate „conditiile de baza pentru producerea fotosintezei pe zece exoplanete din categoria Pamantului, aflate in zona habitabila din jurul stelelor pe orbita carora se afla”, iar concluzia a fost dezarmanta, intr-un fel: „Niciuna dintre exoplanetele din aceiasi clasa cu Terra cunoscute de astronomi pana in prezent nu dispune de conditiile potrivite pentru a sustine viata asa cum o cunoastem, sub forma unei biosfere variate si bogate in plante, animale si microbi”.
Cercetatorii italieni considera ca „prezenta unei planete similare Terrei in aceasta zona habitabila nu este o conditie suficienta pentru sustinerea unei biosfere” si asta datorita faptului ca „fotosinteza, procesul datator de viata care le permite plantelor si unor microorganisme sa transforme lumina in materie organica si oxigen ca produs de reactie, necesita un anumit nivel de lumina solara si nu toate stelele pot asigura acest nivel”.
Este vorba despre cat de multa radiatie fotosintetic activa (RFA) primesc aceste planete de la stelele lor. RFA sunt radiatii in intervalul de lungimi de unda de 400 pana la 700 nanometri, pe care organismele capabile de fotosinteza le pot folosi. In urma calculelor, cercetatorii au ajuns la concluzia ca, „de cele mai multe ori, planetele se afla pe orbita unor stele prea reci pentru a asigura suficient de multa RFA. Spre exemplu, o stea de doua ori mai rece decat Soarele ar putea asigura o cantitate suficienta de RFA pentru a produce unele reactii de fotosinteza, dar nu suficienta pentru a crea o biosfera atat de complexa cum este cea terestra”.
Si asa s-a ajuns la constatarea ca „doar una dintre exoplanetele incluse in studiu, Kepler-442b, o super-Terra aflata pe orbita unei stele la distanta de 1.200 de ani-lumina de Soare, in constelatia Lira, este aproape de a dispune de suficient de multa RFA pentru a sustine o biosfera complexa”, dupa cum se subliniaza in comunicatul echipei de cercetatori.
A fost studiat un esantion foarte mic de planete, dar astronomii stiu ca „majoritatea stelelor din galaxie fac parte din categoria piticelor rosii, stele cu stralucirea mai redusa, cu temperaturi de pana la o treime din cele solare, stele care sunt pur si simplu prea «reci» pentru a sustine fotosinteza pe planetele pe care le au pe orbita”.
Si din moment ce piticele rosii sunt de departe cele mai raspandite stele din galaxia noastra, „rezultatul arata ca astfel de conditii propice evolutiei formelor de viata complexa sunt mult mai rare decat am fi sperat”, a comentat profesorul Giovanni Covone, coordonatorul acestui studiu.
Si daca, spre exemplu, dintre cele 30 de stele aflate in imediata apropiere galactica a Soarelui, 20 sunt pitice rosii, exista o speranta in privinta celorlalte 10? Nu prea, fiindca nici stelele mai fierbinti decat soarele nostru nu ofera conditii tocmai ideale: „stelele mai stralucitoare ard mai rapid si, chiar daca produc suficient de mult RFA pentru a sustine procesul de fotosinteza pe o planeta care dispune de carbon si apa”, ele se sting probabil inainte ca formele comple-xe de viata sa aiba timp sa evolueze pe planetele de pe orbita lor.
Cum se stie, astronomii au detectat pana in prezent mii de exoplanete in Calea Lactee, insa se cunoaste relativ putin despre acestea, si din descoperirile realizate pana in prezent „rezulta ca nu este foarte usor sa gasesti planete de talia si tipul Pamantului in zonele habitabile ale altor stele, unde apa sa se poata mentine in stare lichida”.
Pesimism ponderat
Mai pesimist decat concluzia studiului amintit este Michel Mayor, care nu e comentator sportiv, ci un astrofizician care a fost co-beneficiar al Premiului Nobel pentru fizica in anul 2019 pentru ca a descoperit in octombrie 1995, impreuna cu Didier Queloz, prima exoplaneta din galaxia noastra. De atunci, peste 4.000 de alte exoplanete au fost descoperite in Calea Lactee, dar aparent, la niciuna dintre ele nu se poate ajunge. Mayor declara pentru Agence France-Presse (AFP) ca „oamenii nu vor trai niciodata pe o exoplaneta” si „daca vorbim despre exoplanete, lucrurile ar trebui sa fie clare: nu vom migra acolo”.
Intr-un fel, Mayor vrea sa arunce in aer declaratiile viitorologilor (inclusiv viziunile lui Arthur C. Clarke din 1968) de genul „vom merge pe o planeta locuibila daca intr-o zi viata nu mai este posibila pe Pamant”. Miliardarul Elon Musk viseaza si el la colonizarea planetelor.
Mayor explica si de ce este imposibil: „toate exoplanetele cunoscute sau planetele din afara sistemului nostru solar, sunt prea departe pentru a calatori spre ele in mod fezabil. Chiar si in cazul foarte optimist al unei planete locuibile care nu este prea departe, e nevoie de o calatorie de cativa zeci de ani-lumina”, ceea ce nu este tocmai o calatorie pana la super-market-ul din cartier.
Stephen Kane, profesor de astrofizica planetara la Universitatea California din Riverside, este de acord cu Mayor: „Trista realitate este ca, in acest moment al istoriei umane, toate stelele sunt efectiv la o distanta de infinit”, declara el pentru LiveScience. „Ne luptam foarte mult ca specie pentru a ajunge la Luna. S-ar putea sa putem trimite oameni pe Marte in urmatorii 50 de ani, dar as fi foarte surprins daca omenirea ar ajunge pe orbita lui Jupiter in urmatoarele cateva secole”, a mai spus Kane.
Si cum distanta pana la cea mai apropiata stea din afara sistemului nostru solar este de aproximativ 70.000 de ori mai mare decat distanta pana la Jupiter, „toate stelele sunt efectiv inabordabile”. Ei bine, se poate spune, dar o multime de lucruri pareau imposibile pana la atingerea lor. Insa, in cazul calatoriilor intergalactice, „fizica necesara pentru a ajunge la stele, daca exista, nu ne este cunoscuta si ar necesita o schimbare fundamentala in intelegerea noastra a relatiei dintre masa, acceleratie si energie”.
Deocamdata stam cu picioarele bine infipte in Pamant, nu ne paste un pericol iminent si este putin probabil sa ne schimbam foarte, foarte, foarte mult in viitor. In fond, cine stie cum va evolua tehnologia noastra dupa inca un milion de ani de evolutie…
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii