Ca si predecesorii lor din imperiul roman, portughezii, visand la propriul lor imperiu, s-au lovit de problemele ridicate de controlul exercitat pe spatii întinse. Nici nemtii nu s-au descurcat bine în secolul al XX-lea, nici americanii nu par a face fata în noul secol acestei imense provocari. Problemele sunt numeroase si mai întotdeauna fac loc concesiilor nu de fiecare data fericite.
Cand s-au înfiintat în Golful Persic drept stapanii jocului si al comertului cu mirodenii dinspre India, portughezii au dat destul de repede de opozitia Venetiei care-si reclama dreptul de „primul venit” într-o zona în care se misca bine de cateva secole.
Fara complexe, portughezii i-au scos de pe tabla de joc pe venetieni, în ciuda faptului ca nu aveau nici o experienta în domeniu. Dar negustorii venetieni, care aveau sa-si revina din uluiala destul de repede, nu erau singura îngrijorare pentru navele portugheze care patrulau atat pe coasta de vest a Indiei, cat si în stramtoarea Malacca. Vasele musulmanilor continuau sa faca un intens comert cu mirodenii din India pe care le aduceau pe sub nasul patrulelor portugheze din Molucca prin stramtoarea Sunda spre Atjeh, în nordul Sumatrei, si apoi direct în Marea Rosie si de acolo la Alexandria.
Si în tot acest timp, de lupte surde pentru suprematia marii si controlul negotului cu mirodenii, planurile imperiale prevedeau o diversificare a activitatilor. Portugalia nu se putea cantona la o zona fie ea si foarte importanta, cum era Golful Persic si coastele vestice ale Indiei. Harta era mare si avea înca destule necunoscute, la fel de mari în est ca si în vest unde, dupa descoperirile lui Cristofor Columb, se dezlantuise campania de anexare a noilor teritorii.
Specializati pe partea estica a planetei, destul de îndepartata de Lisabona, portughezii, neabandonand ideea controlului asupra Marii Rosii, au hotarat sa mearga mai departe spre est. Pentru acest deziderat au fost din nou convocati marii aventurieri, descoperitorii de profesie, specialistii în rute nestiute, cunoscatorii. Acestia au primit sarcina de a studia posibilitatea incorporarii Chinei în posesiunile portugheze de peste mari si tari.
Cu atat mai mult cu cat dinspre China veneau tot felul de stiri care nu vorbeau deloc despre stravechea civilizatie si cultura ei, ci despre ceva mult mai pamantean si anume despre bogatii fabuloase care au aprins imediat imaginatia financiara a curtii regale de la Lisabona. Si dorinta ca aceste bogatii sa intre în visteria curtii regale a fost atat de puternica încat nimic nu împiedica planificarea unor expeditii avand ca tinta China si ca deziderat verificarea acelor zvonuri aiuritoare pentru orice minte avida de bogatii.
Planurile unor asemenea expeditii pe mare au existat înca de prin 1508, dar ele au trebuit sa astepte auspicii favorabile. Si conditiile au devenit favorabile în momentul în care portughezii au cucerit portul Malacca. Atunci, pana si cele mai înflacarate asteptari ale negustorilor europeni au fost pe departe depasite de uriasele profituri obtinute. Este vorba despre profituri care depaseau 2.000 la suta pentru bunurile achizitionate, profituri care exista cu siguranta si azi în anumite zone de activitate.
Banii care intrau în visteria regala portugheza au constituit o puternica încurajare de a se demara actiunile de explorare a teritoriilor încununate cu aura bogatiei uriase si cu cea a posibilei preluari rapide. Mai ramanea de rezolvat micul obstacol al contactelor „diplomatice” între parti, contacte care, cum am vazut, în India au fost dezastruoase atat pe vremea lui Dom Admiral Vasco da Gama, cat si sub regimul lui Albuquerque.
Privind astazi istoria ca pe o poveste fara zane, era de asteptat ca si abordarea Chinei sa se faca la fel de grosolan, cu o diplomatie europeana semanand cu baletul unor hipopotami în mijlocul unui lighean. Ca de obicei, aceasta diplomatie însemna aroganta „civilizatiei” europene si pretentii economice înjositoare. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii