Iubesc revistele Discover si Science et Vie – le declar, de altfel, publicatiile mele favorite – si marturisesc ca una dintre ele a fost si este modelul dupa care am construit-o pe „sora” foarte stimabilei reviste Magazin, lunara Stiinta si Tehnica. Voi spune însa câteva cuvinte despre cealalta, Discover, revista americana de popularizare stiintifica.
Iubesc revistele Discover si Science et Vie – le declar, de altfel, publicatiile mele favorite – si marturisesc ca una dintre ele a fost si este modelul dupa care am construit-o pe „sora” foarte stimabilei reviste Magazin, lunara Stiinta si Tehnica. Voi spune însa câteva cuvinte despre cealalta, Discover, revista americana de popularizare stiintifica. Plina de informatie, riguros creata, bine scrisa, la curent cu mersul mecanismelor din stiintele si tehnologiile lumii si – important amanunt – stimulativa pentru membrii speciei Homo faber, inginerul creator, autor al produselor numite inovatie, combustibilul progresului. Pentru Anatomia secundei de astazi nu voi alege însa stiri de inventica luate din Discover, ci date din… istorie. Mai exact: din istoria civilizatiei si din cosmogonie, istoria Universului.
Prima: urmare a încapatânarii arheologului american Mark Lehner, în platoul Giza, al marilor piramide ale Egiptului, adica într-un loc de la care nu se mai spera nimic, a fost dezgropat si adus la suprafata un adevarat oras! Aventura a început cu mai bine de trei decenii în urma, o data cu prima sosire a lui Lehner la piramidele lui Keops, Kefren si Mikerinos, acolo unde îl trimisera adeptii lui Edgar Cayce, autor fantast al unor teorii privind originea extraterestra a piramidelor. Lehner întelege însa repede adevarul – piramidele sunt o extraordinara realizare a arhitecturii si ingineriei vechilor egipteni – studiaza în detaliu patrulaterul delimitat de cele trei piramide si de Sfinx – si pune o întrebare neasteptata: unde erau adapostiti cei 20000-30000 de muncitori care se aflau, permanent, la lucru, asa cum arata basoreliefurile de pe monumente? În consecinta, în anii care urmeaza, Mark Lehner cauta cu inversunare orasul pierdut, cu înfrigurare si, ca în toate povestile despre sclipirile geniului, îl si gaseste. „Orasul pierdut al piramidelor” se afla, fireste, în chiar apropierea piramidelor lui Keops, Kefren si Mikerinos si a Sfinxului (care, probabil, le precedase). Ruinele lui se gasesc sub 2-3 metri de nisip iar sutele de gropi sapate îl „deseneaza” deja: avea câteva hectare, sute de adaposturi pentru constructori, brutari, bucatari, metalurgisti (o turnatorie de cupru a fost descoperita), temple, sali de mese, ziduri de aparare, ba chiar si un mic port artificial (!), unde soseau corabiile Nilului, încarcate cu piatra de Assuan, alimente si oameni. O parte a orasului pierdut a început deja sa fie decopertata dar, demonstreaza Lehner, prea mult nu vom putea scoate la suprafata, caci sute de locuinte ale capitalei Cairo sunt construite exact peste asezarea multimilenara!
Alte frumoase pagini Discover-iene vorbesc despre stravechi pietre ale cerului, „vizitatori” care, în lunile octombrie si decembrie ale fiecarui an ne cad pe planeta, lasând dâre de foc: meteoritii. Primul val – „Leonidele” – ne soseste dintr-un flux de 4000 de „bucati” pe ora, ramasite ale cometei Tempel-Tuttle, pe care le vedem, de obicei, ca pe un slab foc de artificii pe cer (spun: de obicei, pentru ca mecanismele celeste fac ca la fiecare 33 de ani coada cometei sa fie mai apropiata de Soare, sa se dezintegreze mai intens – si atunci, în noptile terestre ale sfârsitului de octombrie pur si simplu ploua cu stele). Al doilea val – „Geminidele” – vine catre mijlocul lui decembrie, nu în rafale, ca „Leonidele”, ci „foc cu foc”, cam cu un meteorit pe minut, resturi ale asteroidului Phaeton. Dar si „Leonidele” si Geminidele”, indiferent de originea lor – cometa Tempel-Tuttle sau asteroidul Phaeton – au, pentru astronomi si geologi, aceeasi imensa valoare: meteoritii acestia sunt martori ai unei istorii a Cosmosului vechi de mai bine de 5 miliarde de ani, de pe vremea când Galaxia noastra era în chinurile facerii, gata sa dea nastere Sistemului Solar si planetei noastre. De aceea, proaspetele resturi nearse de meteoriti sunt piese de laborator foarte pretuite – caci spre deosebire de cele care, în timp, au cazut, cu miliardele pe solul planetei noastre, acesti „musafiri” minusculi, necontaminati de viata Pamântului, nedeformati de ploi, vânturi, rasuciri ale scoartei terestre sunt specimene perfecte ale preistoriei stelei Sol.
Arheologie si cosmogonie – iata pagini din spectacolul stiintei, cel la care, în „anatomia” saptamânala, va invit de ani si ani, convins fiind ca în civilizatia lui Homo sapiens cautarea adevarului este cel mai frumos poem care se poate scrie.
Centru de date pe Luna
Compania americana Lonestar Data Holdings îsi îndreapta atentia spre Luna în încercarea...
Comentarii