Dupa „Concorde”

           Una dintre pietele uriase ale planetei este cea a aeronauticii. Peste 30000 de „nave zburatoare” vor lega orasele, tarile, continentele, pe la mijlocul anului 2020, antrenând cercetarea stiintifica, afaceri serioase, locuri de munca.

           Una dintre pietele uriase ale planetei este cea a aeronauticii. Peste 30000 de „nave zburatoare” vor lega orasele, tarile, continentele, pe la mijlocul anului 2020, antrenând cercetarea stiintifica, afaceri serioase, locuri de munca. Homo viator, calatorul etern, a prevazut expansiunea industriei zborului înca din anii’60, atunci când proiectantii si creatorii faimosului „Concorde” au adus pe lume aceasta bijuterie supersonica, de un vârf de lance al veacului XXI. Dar i-au jignit pe americani, asa ca din boicotul care a urmat (critici la adresa bangului sonor, a consumului de carburanti etc.), doar 14 Concorde-uri au fost lasate sa vina pe lume, împartite fiind între Air France si British Airways si cu un excelent bilant de zbor, în cei peste 30 de ani functionare. Si, din pacate, dupa accidentul de la Paris, se pare ca acest „capitol Concorde” s-a încheiat cu totul.
           Dincolo de invidia americana, supernavele trebuie însa proiectate, caci veacul XXI are alt pas, alta cuprindere, globalizarea galopanta le cere. Asa ca americanii însisi proiecteaza un „Superconcorde” prin programul HSR (High Speed Research), o aeronava care va zbura cu de 2,4 ori viteza sunetului (Mach 2,4), va avea autonomie de 10000 km si va purta la bord 300 de persoane, platitoare ale unor bilete cu tarif special. Nici urmasii proiectantilor primului „Concorde” n-au renuntat la know-how, astfel ca aeronautii europeni au deja gata proiectul unui „Superconcorde” (chiar asa se numeste), cu Mach 2, 10000 km autonomie si capacitatea de a ridica în stratosfera 250 de pasageri din, sa zicem, Londra sau Paris, pentru a-i depune, dupa trei ore de zbor, pe coasta atlantica a Americii de Nord. A aparut si un al treilea competitor, Japonia, cu ceea ce se numeste HYPR (în englezeste: Hypersonic Propulsion System Research) cu Mach de 2-2,4, 11000 km autonomie, pentru 250 sau 300 pasageri ai anilor 2010-2015. Parasind, pentru câteva rânduri, transportul de pasageri, sa aruncam o privire si asupra altor aparate de zbor, cele „cosmice” – o facem împreuna cu superba emisiune TV Discovery –, si descoperim ca doua programe, „Clipper Graham” si „Clipper Canyon”, înseamna utilizarea materialelor compozite de foarte înalta performanta, a aripii aerodinamice „Delta” si a unui nou motor, de tipul „Scramjet”. Din aceasta combinatie, spunea la televizor Aletta Jackoson (fosta participanta la programul „Gemini”), pot iesi aeronavele din seria „X”, capabile sa serveasca, peste cinci-zece ani, statia ISS, adica International Space Station, pe care o construiesc americanii si rusii, pe orbita, în jurul Pamântului. Cu un (viitor) motor „Hyper X”, o nava-racheta X-33 va fi vehiculul urmator: cu o singura treapta, cu duze ajustabile (extensibile, caci la o înaltime mai mare jetul rachetei trebuie sa fie mai larg); în paralel, se lucreaza însa si la proiectarea lui SRFH, un avion de vânatoare pe care NASA îl face pentru Air Force. Dar vehiculul aerian de cea mai mare perspectiva este „Venture Star”, cel care va înlocui, peste un deceniu, navetele spatiale de astazi: tot o racheta cu o singura treapta, cu sapte jeturi, planor la întoarcere si care, la numai sapte zile de la aterizare, poate decola din nou. Are capacitate mare de încarcare, „lucreaza” ieftin (ridica 1 kg nu la pretul de 22000 dolari, cum se întâmpla acum cu naveta spatiala, ci la 2200 dolari); evident, va fi folosit la plasarea satelitilor pe cer si ca „autobuz” pentru ISS (pe care va exista si o „barca de salvare” cosmica, X-38, proiectata în cadrul aceluiasi program).
           …Înghesuiala mare în ceruri, dupa „Concorde”.