Energie la purtator

          Obiectele pe care le folosim devin tot mai inteligente, pe mãsurã ce se îndoapã cu cipuri electronice, dar capãtã si autonomie mai mare, gratiei revolutiei tãcute prin care trece lumea acumulatorilor si bateriilor. De-a lungul celei mai mari pãrti a secolului XX, acumulatorul cu electrozi de nichel-cadmiu a avut aproape monopol asupra aparatelor si uneltelor folosite de civilizatia noastrã.

          Obiectele pe care le folosim devin tot mai inteligente, pe mãsurã ce se îndoapã cu cipuri electronice, dar capãtã si autonomie mai mare, gratiei revolutiei tãcute prin care trece lumea acumulatorilor si bateriilor. De-a lungul celei mai mari pãrti a secolului XX, acumulatorul cu electrozi de nichel-cadmiu a avut aproape monopol asupra aparatelor si uneltelor folosite de civilizatia noastrã. Mãrirea preturilor la petrol, în cursul deceniului VIII a determinat însã o extraordinarã emulatie în rândul inginerilor planetei, care, pe de o parte, au transformat pur si simplu masinãriile lui Homo Sapiens, fãcându-le mai putin flãmânde de energie, dar, pe de altã parte, a reproiectat sursele de energie, de la hidro si termocentrale pânã la minusculele baterii din ceasuri, calculatoare de buzunar, minireceptoare radio, telefoane celulare. Au apãrut astfel, succesiv, sistemele nichel-hidrura metalicã litiu/ion si, mai nou litiu/polimer – si inteligenta materiei (cea ingineritã de mintea omului) nu mai pare a fi un concept stiintifico-fantastic, ci o realitate. Principiul de functionare al pilei (bateriei) este simplu, cel descoperit de Volta si înscris în manualele de scoalã de clasa a VII-a: doi electrozi, scufundati într-un electrolit, determinã circulatia electronilor – care trec apoi prin circuitele consumatoare de energie, fie înrosind spirele unui bec, fie excitând – mai nou – cristale, pe miniecrane, fie electrizând telefoane si receptoare radio-TV sau gingasele aparate ale satelitilor etc. etc. – încercati sã vã imaginati cum ar arãta lumea noastrã, ce dezastre ar provoca un Dumnezeu al tehnicii dacã ar întrerupe mãcar pentru o orã acest flux de electroni. Adevãrata revolutie în sursele de energie micã s-a anuntat de curând, în 1993, cu bateria de litiu/ion: succes comercial instantaneu (peste 400 milioane bucãti vândute anul trecut!), reîncãrcabilã, capabilã sã stocheze circa 150 wati-orã (w/h) de energie per kilogram. Electronistii japonezi de la Sony au continuat însã perfectionarea minusculei surse, folosind mai întâi pentru electrodul negativ, grafit solid, dispus în folii, cu atomii de litiu „strecurati” între „foile” de carbon. Dar au renuntat din cauza complicatiilor tehnologice, si au actionat asupra electrodului pozitiv, încercând materiale pe bazã de mangan, nichel, fier, sulf, vanadiu, chiar fluor (care are potential electric foarte mare, dar este, încã, nemanevrabil tehnic – o pilã litiu/fluor ar avea însã capacitate de 6180 Wh/kg, dacã ar fi de peste 40 de ori mai puternicã decât minibateria Sony!) Electrolitul a fost însã subiectul principal de experiente al energeticienilor, cu rezultatul cã s-a ajuns ca el sã fie un simplu fir de polimer poros, legat de cei doi electrozi – ceea ce transformã bateria anului 2000 într-un fel de… micã frunzã subtire, implantabilã, practic, în orice artefact uman, de pildã, în cravata cãreia îi va schimba culoarea în functie de lumina înconjurãtoare, în telefoanele celulare minuscule (care ne fac si legãtura cu Internet-ul), în cartea de credit cu care ne manevrãm banii pe care îi avem (deveniti, si ei „electronici”), în toate aparatele de bord ale aeronavei sau automobilului în care cãlãtorim. Acesta este deci viitorul, pentru urmãtorii cinci ani: pila de litiu/polimer, cea care va acapara, dupã pãrerile specialistilor, întreaga piatã a electronicii mondiale. Dar… din spate vine puternic minibateria atomicã. Folositã, deocamdatã, doar pe puzderia de sateliti care se învârt în jurul planetei, pila atomicã nu poate coborî pe Pãmânt din pricina faptului cã învelisul de plumb în care ar trebui sã ne protejãm de radiatiile periculoase ar transforma-o într-un obiect urias si greu de manevrat, asa încât, chiar dacã randamentul energetic al bateriei atomice este urias, suntem obligati, pentru moment, sã o exilãm în ceruri. Doar pentru moment, cred eu, cãci foamea de energie a civilizatiei Sapiens creste uniform accelerat, nevoile sale de autonomie sunt mereu mai mari – asa cã, în ciuda temerilor, eu nu vãd departe ziua când, în aparatele foto-radio-TV – telefonie, în instrumentele de mãsurã vom avea inserate minuscule bobite de metal, învelite în cine stie ce ceramicã protectoare, si pe al cãror manual de întrebuintare va scrie: garantãm functionarea pentru viitorii trei sute de ani…