Galapagos paradisul ucis

          Arhipelagul Galapagos, posesiune a statului Ecuador, situat în Pacific la circa 1000 km vest de coastele sud-americane, era cunoscut pâna nu de mult ca un adevarat paradis terestru. Putine locuri din lume ofereau, pe o suprafata relativ restrânsa, conditii naturale atât de favorabile supravietuirii a numeroase specii de plante si animale, cele mai multe inexistente în afara acestor insule (endemice).

          Arhipelagul Galapagos, posesiune a statului Ecuador, situat în Pacific la circa 1000 km vest de coastele sud-americane, era cunoscut pâna nu de mult ca un adevarat paradis terestru. Putine locuri din lume ofereau, pe o suprafata relativ restrânsa, conditii naturale atât de favorabile supravietuirii a numeroase specii de plante si animale, cele mai multe inexistente în afara acestor insule (endemice). Fenomenul este explicabil – astazi, cu atât mai bine, prin prisma nefericitelor transformari din ultimii ani, ce au aruncat într-o moarte lenta „sanctuarul lumii vii”.
          
          O lume din afara timpului
          
          Iguane marine, fregate, otarii, testoase uriase, pelicani, pinguini – iata doar o mica parte din fauna traitoare pe puzzle-ul de pamânt vulcanic atât de roditor. De trei milioane de ani, curentii marini si vânturile, pasari si mici animale marine au adus de pe continent seminte de plante, viata dezvoltata ulterior în biotopuri separate (insulele), generând formele actuale ce i-au entuziasmat pe naturalisti, caci aici aveau unicul prilej de a observa pe viu evolutia numeroaselor specii dezvoltate nestingherit. Sa amintim doar o specie de cinteza si una de testoasa continentala, care au dat nastere, pe insule, la alte treisprezece, respectiv paisprezece noi specii, endemice. În anii 50, arhipelagul înca era curat. Abia o data la sase luni, în zona aparea un vapor de pe continent, în timp ce acum, cel putin patru cargouri fac lunar drumul dus-întors, pentru aprovizionare. Ultimul sfert de secol a însemnat si un „asalt aerian”, în zona: de la un zbor pe saptamâna, s-a ajuns astazi la circa cincisprezece. Iar pentru ca imaginea „razboiului total” sa fie completa, cu un an în urma, petrolierul Jessica a esuat lânga Insula San Cristobal, otravind împrejurimile cu 950 tone de hidrocarburi si petrol. Din pacate, este un drum al distrugerii, cu sanse infime de remediere.
          
          Marea invazie umana
          
          Ceea ce se întâmpla în Galapagos seamana cu o strategie ofensiva, diabolic de bine elaborata si pusa în practica. Pentru ca arhipelagul este agresat din mai multe directii, simultan. Si pretutindeni este prezent omul. Daca în 1970 se plimbau printre testoasele uriase circa 4000 de turisti, trei decenii mai târziu, numarul acestora depasea 60000! Cât despre localnici, multi au profitat de permeabilitatea legislatiei, pentru a se stabili pe insule, din dorinta de a-si procura mai usor hrana cea de toate zilele. La începutul secolului 20, doar câteva sute de locuitori populau arhipelagul; în 1960, ajunsesera la circa 2000, pentru ca astazi ei sa depaseasca 18000. Ce înseamna aceasta pentru mediul stapânit altadata doar de vânturile marine si de vietuitoarele salbatice? Poluarea barbara, expansiunea „armatelor” umane, zgomotul, pentru a nu mai vorbi despre decimarea, în sensul direct al cuvântului, a faunei si a florei, a restrâns drastic habitatul si raspândirea acestora, le-a transformat, din „obiecte de contemplatie”, în victime.
          
          Armagedon – la scara insulara
          
          Într-un fel, n-ar trebui sa ne mai mire acest fenomen, câta vreme, în urma cu câtiva ani, 88% din bugetul alocat arhipelagului era destinat dezvoltarii soselelor, a porturilor, a aeroporturilor etc., în vreme ce pentru conservarea mediului ramâneau doar 12%. Aceasta, în conditiile în care parcul national acopera 97% din suprafata insulelor. Dar, pentru cele aproape 4000 de specii endemice locale, cataclismul pare a nu mai putea fi contracarat. Colonizarea umana masiva a insulelor înseamna, automat, patrunderea ilicita a unor spori, seminte, plante, insecte si mamifere mult mai „performante” decât cele autohtone, într-un razboi pentru suprematie si supravietuire. În mod natural, o specie noua de planta ar ajunge aici aproximativ la 7000 de ani. Omul a schimbat substantial datele problemei: circa 30 de plante introduse în anii 40, peste 440 în 1995; în total – 475 de noi specii vegetale, 300 nevertebrate si 24 vertebrate. Adica intrusi de o agresivitate necontrolabila. Pe colinele Insulei Santa Cruz, arborele de chinina a pus stapânire si pe arealul unui arbust unic în lume, Scalesia. Cei mai periculosi invadatori animali sunt capra, magarul, porcul, câinele, pisica, furnica, viespea, sobolanul negru si soarecele. Numai pe insulele Santiago si Isabela traiesc peste 150000 de capre, care afecteaza direct hranirea testoaselor de uscat si distrug rapid mediul. În acelasi timp, porcii scurma pamântul si manânca deseori ouale acelorasi testoase, iar câinii, pisicile si sobolanii ataca reptilele tinere si pasarile. De altfel, mai multe specii de testoase – într-un fel, animal emblematic pentru Galapagos – au disparut, iar la o „scara” mai mica, o specie de furnica foarte agresiva a pus stapânire pe teritoriile mai multor insecte locale si un parazit al bumbacului, „debarcat” în 1982 din Australia, deja s-a fixat pe câteva zeci de specii vegetale autohtone.
          
          Colonistii se razbuna pe mediu
          
          Parcul national Galapagos a fost înfiintat în 1959. De atunci, localnicii îi privesc pe naturalisti ca pe niste inamici permanenti, razbunarea lor aberanta lovind cu un atavism feroce, greu de explicat, în chiar speciile protejate. Astfel, numai în 1994, au fost ucise în Isabela 84 de testoase, nu pentru a fi mâncate, ci ca o demonstratie ca ei, colonistii, sunt stapânii insulelor. De terorismul ecologic nu au scapat nici împrejurimile marine. În rezervatia de 130000 km2 care înconjoara arhipelagul, se practica un braconaj barbar, în ciuda interdictiilor legale, tonul, rechinul, pestele-spada si multe alte specii fiind efectiv masacrate. De altfel, legea nescrisa a supravietuirii nu iarta pe nimeni: nu de putine ori, naturalistii au fost amenintati cu moartea de braconierii traficanti de „delicatese” marine protejate în zona.
          Totusi, daca – de exemplu – ranirea otariilor în cutiile de conserve aruncate pe tarm sau moartea testoaselor care înghit pungi de plastic îi mai sensibilizeaza pe naturalisti, cauza reala a acestor evenimente, adica turismul agresiv, este trecuta cu vederea. Motivul? Curiosii vizitatori, ce lasa în urma resturile menajere ale… civilizatiei, reprezinta si potentialii donatori pentru protejarea uriasei rezervatii.
          Tragic paradox! În fine, sa mai spunem un lucru. Galapagos, se afla la mii de kilometri de România. Totusi, e cutremurator sa vedem si la noi cum o mentalitate barbara duce la asasinarea rapida a mediului natural. Muntii si Delta, padurile si litoralul, râurile si lacurile, parcurile si strazile – toate sunt asaltate de poluarea extrem de complexa, în vreme ce copacii sunt taiati fara discernamânt, braconajul se dezvolta nestingherit, solurile sunt inundate cu petrol si apele cu cianuri… Oare chiar stim în ce fel de lume vrem sa traim mâine?