Ne Indreptam spre un al Treilea Ev Mediu…

Dialog cu Acad. Prof.
Dialog cu Acad. Prof. RAZVAN THEODORESCUInterviu realizat de ADRIAN HOAJA
     
     – Domnule Profesor, ca un facut, fiecare generatie pare sa se simta „chemata” sa repete aceleasi greseli ale inaintasilor, ale parintilor… Sa fim, oare, incapabili structural de a invata din lectiile Istoriei? Sa fie un blestem, aidoma unui pacat originar, al societatii omenesti?…
     
     – Inclin sa cred ca raspunsul se afla in ignoranta teribila a politicienilor, cei care fac acum istoria, pentru ca societatea noastra civila nu este suficient de dezvoltata pentru a determina, ea, un curs al istoriei. Aceasta societas civilis, nascuta in evul mediu si foarte infloritoare in Occident, a fost, din totdeauna, mai putin prezenta in lumea Rasaritului, in lumea de traditie bizantina, in lumea ortodoxiei, din motive asupra carora nu are rost sa insist acum. Politicienii nostri, spre deosebire de politicienii epocii de la sfârsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, care ramâne momentul de referinta al României moderne, epoca lui Carol I, sunt sau niste ignoranti, sau, in cea mai buna dintre situatii, oameni care au invatat o istorie „gata facuta” si care sunt incapabili sa nuanteze lucrurile. Va dau un singur exemplu: mi-a fost dat, in vremea a doua guvernari diferite, din ultimul deceniu, sa constat ca unii reprezentanti ai României habar n-au unde se afla România din punct de vedere geo-istoric. România se afla in sud-estul Europei, cum au descoperit-o acum, in loc sa o invete bine de la profesorii lor, printre care ma gasesc si eu, o spun deschis… In loc sa invete locul in care ne aflam si destinele noastre aci, au umblat, iertati-mi expresia neacademica, dupa „cai verzi pe pereti”! Ne-au situat in Europa Centrala, ne-au legat de destine istorice care nu sunt ale noastre, care sunt destine istorice specifice Europei Centrale si tarilor din grupul, numit cândva, „de la Visegrad” – de unde confuzie nationala, de unde declaratii pletorice, de unde teribilul marasm, care putea fi evitat macar in ceea ce priveste discursul politic si geo-strategic. Pentru cel economic, evident, istoria nu are a face multe, desi, si aici, istoria poate sa ne invete, de pilda, ca acolo unde exista confesiuni legate de cultul muncii, cum este protestantismul, intotdeauna productivitatea este mai inalta. Protestantismul, in primul rând, catolicismul, in al doilea rând, si acest lucru – suntem intr-o paranteza acum! – ne-ar putea invata, sine ira et studio, de ce exista particularitati economice ale Transilvaniei si ale Banatului, fapt care nu inseamna câtusi de putin o detasare din trupul unitar si centripet nascut in jurul Carpatilor, al statului national român, ci inseamna pur si simplu – si istoria o arata, si psihologia colectiva o arata, si sociologia religiilor o arata – o anumita, sa zicem, specificitate economica.
     
     – Ceea ce intelegem prin civilizatie, Domnule Profesor, este o realitate foarte… recenta, de-abia 10-12 milenii. Orgoliosi, socotim secolul XX ca exprimând o civilizatie „matura”. Credeti ca omenirea a depasit vârsta primilor pasi din pruncie?
     
     – Din punctul de vedere al eticii, al afirmatiilor estetice, al gândirii filosofice, se parea ca civilizatia noastra a atins, in marele „compas”, marele arc de timp care uneste presocraticii elini cu gândirea lui Heidegger, sa spunem, a atins asadar un maximum de dezvoltare. Adevarul este, insa, ca acestei gândiri, ca si trairilor religioase de tot felul, de mare adâncime, de pe diverse meridiane, din lumea extrem orientala pâna in lumea ortodoxa, toate apartinând spiritualitatii careia ii corespunde acea cultura mentis, de care vorbea Cicero si care este elementul cultural al civilizatiei, nu i-a corespuns, ca dezvoltare, din acest punct de vedere, se pare, si cealalta componenta, componenta tehnologica, aceea care, completând cultura mentis ciceroniana, creeaza o civilizatie. Aceasta a doua componenta s-a dezvoltat intr-un chip aberant, care nu tine seama nici de datele eticului sau ale moralei, nici de datele esteticului si, de aici, teribilele intâmplari din acest sfârsit de secol si de mileniu. Ceea ce cred, este ca acest mileniu a fost, din punct de vedere cultural, un
     mileniu al schismelor si al rupturilor, de la cele dintre Orient si Occident pâna la cele intra-occidentale, ultimele o data cu Reforma, care a fost un moment al rupturilor dintre civilizatia europeana si civilizatiile extraeuropene. Acest mileniu a ignorat mai ales ponderea elementului religios, pe care-l gasim in toate aceste rupturi, de altminteri, si de aceea inteleg mai bine cuvântul lui Malraux referitoare la cel de-al XXI-lea veac.
     
     – Si razboaiele s-ar parea ca fac parte din acel „mare arc de timp” pe care-l aminteati. Pentru ca, ma intreb, ce diferente am putea descoperi intre nedeclaratul razboi purtat recent in vecinatatea noastra pentru „drepturile omului” si, sa spunem, razboiul troian pentru „drepturile” lui Menelaos asupra Elenei, cea rapita de Paris?…
     
     – Da… voi fi foarte scurt! Amândoua fac parte din structura fiintei umane: omul care porneste dupa o femeie – ca sa respectam legenda, iar nu faptul istoric! – si oamenii care iau apararea altor oameni. Adica o alta legenda, iar nu faptul politic… Dar daca acolo, la Troia, era un mare elan biologic, individual si colectiv, o rasa noua care pornea impotriva unei rase vechi, asiate, de data aceasta, in cazul nostru, este vorba de agresiunea unei lumi, tehnologic – foarte evoluate, dar, deopotriva, intelectual-cultural – foarte inapoiate, asa incât, pâna la urma, este razboiul unor neimpliniti cultural impotriva unei umanitati sarace, dar a unei umanitati care a contribuit la nasterea Europei!…
     
     – Sa tragem nadejde ca a fost ultimul razboi al secolului XX!… Totusi, credeti ca exista vreo speranta ca, o data trecuti de pragul noului mileniu, sa lasam in urma cosmarul acestui secol mai feroce decât oricare altul?
     
     – Nu cred… nu cred! Cred, dimpotriva, ca… desigur, nu pot vorbi despre intregul mileniu… deci, ca primele doua secole ale mileniului care sta sa vina vor fi marcate de carnagii, de lupte cu caracter religios care acuma au inceput sa mocneasca la fel ca la inceputul mileniului nostru, fiind intretinute, tot ca si la inceputul mileniului nostru, de popoare care, militar, par a fi evoluate, si sunt probabil avansate, dar care, din punctul de vedere al acelei cultura mentis, pe care o evocam, au involuat chiar primejdios… Sa nu confundam Occidentul unor elite americane si europene, intrutotul si pentru totul de admirat, cu masa inculta, ignara, traind intr-o autosuficienta pe care o reprezinta politicienii pe care aceasta masa ii alege! – Sa inteleg, deci, Domnule Profesor, ca ne vom reintoarce… ca ne asteapta un „al treilea” ev mediu, aidoma acelor „prime doua evuri medii” descrise de Jacques Le Goff?!… Nu e o prognoza cam prea pesimista pentru noul mileniu, fie si pentru primele lui doua secole?… – Gânditi-va la Berdiaev, marele gânditor ortodox rus, care, din alta perspectiva asupra destinelor Rusiei… sau Soljenitin… amândoi gândeau in acesti termeni. Un nou ev mediu – DA! Dar cred ca cu o traire spirituala, de caracter auroral, cu mult mai putin stralucitoare decât celalalt ev mediu…
     
     – Ati facut deja aluzie, in treacat, la celebra formulare a lui Malraux – „Secolul XXI va fi al CREDINTEI sau nu va fi deloc”. In ce ma priveste, o interpretez ca pe un apel disperat la regasirea Omului prin fervoarea de a redescoperi credinta in el insusi, in viata, in ratiune, credinta puternic zdruncinata de abjectia Crimei, in care a trait de la Abel si Cain pâna azi…
     
     – Evident, evident! Este vorba de trairea in Om, in el insusi, daca vreti, trairea intr-un univers care, pentru noi, crestinii, aminteste de timpurile evanghelice si apostolice, intr-o mare simplitate, intr-o mare comuniune frateasca. Ma tem insa ca este un ideal care nu va fi atins niciodata… Se poate citi, in acelasi timp, acest apel al lui Malraux si din alte perspective. Din perspectiva trairilor politice, economice ale unor comunitati care vor fi intemeiate pe un distinguo religios. Tot mai mult in politologie isi face loc acel faimos keen country syndrom, – „sindromul tarilor inrudite”, al tarilor inrudite religios inainte de toate, mai ales dupa 1989,
     care colaboreaza sau se razboiesc si se macelaresc in numele unor criterii religioase. Gânditi-va la situatia Pakistanului si a Indiei, la hindusi si la islamici, gânditi-va la ce a insemnat Cecenia, la ce au insemnat armenii crestini si azerii islamici, gânditi-va la ce se intâmpla in Irlanda, gânditi-va la ce se intâmpla in Israel. Si gânditi-va la paradigma cea mai stralucita a acestui sindrom – cazul Iugoslaviei! Ruperea acesteia, in 1991, a fost prezidata de acest sindrom; in momentul in care Croatia si Slovenia au fost imbarbatate de statele catolice, de Vatican, de Austria, Ungaria si Germania, a venit imbarbatarea ortodoxa a Rusiei lui Eltin pentru Serbia lui Milosevici, a venit – cazul cel mai spectaculos! – interventia Arabiei Saudite, Turciei, Irakului, deci islamici siiti si suniti deopotriva, pentru problemele Bosniei. Este, mi se pare, evident ca acest secol, al XXI-lea, dincolo de ceea ce spuneati Dumneavoastra, va fi, nu numai la nivelul individului, ci si al comunitatii, un veac al predominarii criteriilor religioase.
     
     – Un veac al predominarii criteriilor religioase… Dar acest fapt va insemna exacerbarea diferentelor care ne despart! Asta, intr-o vreme când profundul, amplul proces de globalizare, la care asistam, actioneaza astfel incât este posibil sa fie puternic afectate specificul cultural al fiecarui popor, diversitatea mozaicata a culturii universale, care vor disparea printr-o uniformizare spirituala…
     
     – Astfel de uniformizari s-au mai gasit in istorie! A fost uniformizarea imperiala romana, in vremea Severilor, care a condus pâna la urma la marea anarhie… A fost uniformizarea Europei cosmopolite a Epocii luminilor, in care se purta acelasi costum din Anglia pâna in partile Argesului – imi intemeiez observatia pe ceea ce scria un prieten al lui Walter Scott, care vizita o casa boiereasca din partile subcarpatice acum doua sute de ani! Lumea era aceeasi! Au venit insa, de fiecare data, fracturile nationale. Si mie mi se pare ca nationalismul emergent intr-un fost imperiu, cum era imperiul sovietic – cu notele sale specifice, de gubernie, inclusiv in România, care, in ciuda „independentei” sale clamate, traia viata unei gubernii, din punct de vedere al duratei lungi – ei bine, emergentele nationale si nationaliste produc astfel de fracturi. La fel, in America de Sud. Intotdeauna aceste emergente pornesc din zonele de margine – asa au pornit si la caderea Imperiului roman, au pornit din zonele de limes si apoi au mers catre centru. Europa occidentala este pe cale sa intre intr-o insurectie, tocmai pentru pastrarea specificului sau, deocamdata la scara, sa spunem, comunitara. Daca ma uit la un sondaj care-mi arata ca, in timp ce caracterul national al membrilor Uniunii Europene este resimtit la nivelul individului intr-o proportie de 70 si ceva la suta, iar caracterul comunitar european abia in proportie de 12 la suta, acest lucru imi arata, deci, ceea ce am afirmat de mai multe ori a fi o realitate: Europa unita nu va exista… Se profereaza astazi la noi o stupiditate fara margini – aceea ca „Europa se reunifica”! Europa n-a fost niciodata unificata… Au fost intotdeauna doua Europe, complementare – e vorba de Europa de Rasarit si Europa de Apus, Europa apologeticii si Europa apofanticii, Europa misterului si Europa pragmatismului, Europa lui Platon si Europa lui Aristotel, Europa bazilicii si Europa planurilor centrale… Si as putea continua… Aceste Europe vor dainui in veci. Probabil ca, in ciuda multor optimisti, spatiul dintre ele se va adânci si mai mult. Nu printr-o „cortina de fier”, „cortinele de catifea” sunt suficiente… Iar, pe de alta parte, cred, chiar aceste doua Europe, cea de Rasarit si cea de Apus, vor cunoaste emergente nationale care vor lua forme diverse. Iata, ideea unei „Europe a regiunilor”, ideea „euroregiunilor” care, dupa mine, trebuie sa existe in cadrul unor state nationale diverse si coexistente, dar pe care multi le vad ca pe niste lucruri absolut independente, este un subterfugiu indreptat impotriva Europei natiunilor. „Casa Europa” trebuie sa existe!
     Dar, asa cum am spus-o inca din 1990, intr-un interviu dat la Paris care a provocat mult zgomot, eu vad aceasta „Casa a Europei” ca pe o casa in care fiecare natiune are „dormitorul” ei si se intâlneste din când in când, atunci când vrea fiecare,intr-un „living-room”…
     
     – De acord, dar ce ne facem ca in fiecare „dormitor” e un televizor prin care primim toti aceeasi cultura tip „te uiti si câstigi”?! Ispita de a evada din lumea reala, activa, in lumea virtuala, pasiva, a televiziunii de consum – „comestibila” in infinit mai mare masura decât, sa spunem, un roman de Dostoievski – este unul din cele mai perverse fenomene de refulare sociala dirijata. Secolul urmator va fi oare veacul insinguratilor care vor percepe lumea prin televizor?…
     
     – Nu… Nu cred! Acest lucru nu se poate intimpla. Va fi insa, la nivelul majoritatii, veacul unei culturi de consum. Eu consider televiziunea o cultura populara, este noua cultura populara a epocii noastre, de unde si marea priza pe care o are imaginea la popoarele Europei de Rasarit. Se stie din filosofia culturii ca, in vreme ce Occidentul sta sub semnul scrisului, lumea Rasaritului sta sub semnul imaginii, ceea ce si explica marea dezvoltare a televiziunii in aceste parti, si cu deosebire la latinii Rasaritului, care sunt românii… Va fi o cultura populara, de consum, dar ceea ce se va produce insa, insutit, mai rau fata de ce a fost la sfârsitul secolului XX, va fi un tip de instructie in care, sub sloganul „protejarii copilului”, care seamana cu sloganul „protejarii minoritatilor” sau al „drepturilor omului”, copilul zburda foarte mult, se joaca foarte mult – ceea ce este bine! – se joaca cu toata aceasta aparatura electronica – ceea ce este bine in niste limite! – cu arme ucigase, oferite de simulatoarele electronice – ceea ce este rau! – iar pe Dostoievski il vor citi, poate, in benzi desenate, de tip japonez. Despre cultura Renasterii va lua cunostinta din articole de ziar. Totul intr-o formula de civilizatie digest… Vreau sa va spun ca Europa a trait in mileniul barbar, deci zece secole, in aceasta formula de cultura digest! Si… a existat!!
     
     – Deci, sustineti ca ne asteapta un nou „ev barbar”, al culturii digest si comics-urilor… In prezentul nostru românesc, cu cât vorbim mai mult de cultura, de educatie, de invatamânt, de cercetarea stiintifica, cu atât situatia acestor domenii se degradeaza… Când nu vom mai prididi sa ne numaram „iliteratii”, ca sa folosim eufemismul occidental pentru analfabeti, in vreme ce altii vor zbura spre stele, trebuie sa ne asteptam la venirea unor noi pasoptisti care sa ne pregateasca un alt moment de resurectie nationala?
     
     – Probabil!… Probabil va veni o generatie care se va revolta impotriva acestei formule imperiale… imperiale nu din punct de vedere politic, ci imperiale si imperialiste din punctul de vedere al instructiei, al economiei. Dar deocamdata este clar ca nu in urma unui complot… Eu nu vad „scenarii” si „comploturi”!… Ci in urma reasezarii lucrurilor intr-o Europa si intr-o lume care au un singur stapin, America… Zona noastra a devenit o zona marginala… instructia scade, noi nu vom mai fi competitivi… Vom ajunge, probabil, intr-o situatie precum cea dinaintea marilor reforme moderne, dinaintea „Spiritului critic” al lui Titu Maiorescu… Probabil ca ciclul de o suta de ani al unei civilizatii românesti moderne, de adevarate dimensiuni europene, s-a incheiat… Probabil ca o vreme vom intra in aceasta magma compozita a unor provincii de margine ale unui imperiu cu granite nevazute… Si va veni la un moment dat o resurectie… Si ea s-ar putea sa vina foarte curând, mai curând decât ne inchipuim! Si ea va veni din partea intelectualitatii, probabil din partea intelectualitatii umaniste care se va intoarce, precum pasoptistii, la politica. Nici nu stim daca nu cumva aceasta miscare nu a si inceput, deja, sa fie pregatita!…