Spatiul cosmic intre proiecte si esecuri

    
     Nu-mi revin din soc: NASA pierde, cu o usurinta dezarmanta, misiune dupa misiune. Faster, better, cheaper (pe româneste: mai repede, mai bine, mai ieftin) se dovedeste a fi o lozinca cu totul goala de continut, caci martienii – oricine vor fi ei – nu tin seama de dorinta Congresului american de a cheltui cât mai putin cu aventura cosmica si, cred eu, dornici sa aiba Marea Întâlnire sau, eventual, deloc iubitori de roboti – fie ei si cosmici – îl „stranguleaza”, dupa sondele sovietice de acum 10 ani, dupa pur si simplu tâmpitul Mars Climate Orbiter (al carui computer nu cunostea.
    
     Nu-mi revin din soc: NASA pierde, cu o usurinta dezarmanta, misiune dupa misiune. Faster, better, cheaper (pe româneste: mai repede, mai bine, mai ieftin) se dovedeste a fi o lozinca cu totul goala de continut, caci martienii – oricine vor fi ei – nu tin seama de dorinta Congresului american de a cheltui cât mai putin cu aventura cosmica si, cred eu, dornici sa aiba Marea Întâlnire sau, eventual, deloc iubitori de roboti – fie ei si cosmici – îl „stranguleaza”, dupa sondele sovietice de acum 10 ani, dupa pur si simplu tâmpitul Mars Climate Orbiter (al carui computer nu cunostea… sistemul metric!), iata, si pe Mars Polar Lander-ul construit de firma Lockheed Martin pentru a amartiza la Polul Sud al Planetei Rosii, unde urma sa-si înfiga doi colti… teleportati în sol, pentru a ne comunica, acasa, daca exista sau nu viata pe Marte. Pai, eu cred ca exista, din moment ce misteriosi balauri martieni ne tot omoara navele!    
      Lasând la o parte disputa cu martienii – care nu se va rezolva, cred eu, decât atunci când echipele umane vor porni spre Marte, când omul însusi se va hotarî sa paseasca pe aceasta noua America, pentru a si-o însusi, ca Pamânt al Oamenilor – sa va fac acum, la inceputul anului 2000, înaintea secolului cosmic care urmeaza un inventar al mijloacelor de propulsie pe care le au la îndemâna sau le proiecteaza inginerii spatiali. Primul este motorul chimic, folosit acum de americani, rusi, chinezi, japonezi si de Agentia Spatiala Europeana (lanseaza rachete de la baza din Kourou, Guyana), în care energia de propulsie provine de la exploziile melanjului hidrogen-oxigen din camera de combustie; dar navele echipate cu asemenea motoare pot fi folosite doar pentru cosmosul de deasupra capetelor noastre. Motorul ionic este cel de perspectiva imediata (functioneaza însa deja la sonda Deep Space 1, aflata acum la 206 milioane km de Terra): pierzând câte un electron, deci încarcati electric atomii de xenon sunt accelerati de un câmp magnetic, îsi recupereaza electronii lipsa si sunt expulzati, sub forma de jet, împingând astfel nava înainte, conform Principiului 2 al mecanicii (actiune si reactiune). Motorul cu fisiune nucleara: un atom de plutoniu este sfarâmat, eliberându-se astfel energie; pe unele sonde cosmice motorul functioneaza deja. Motorul cu fuziune nucleara: un câmp electric determina fuziunea atomilor de hidrogen, doi câte doi, eliberând o uriasa cantitate de energie; va fi folosit începând, probabil, cu anii 2040, când fuziunea nucleara va fi stapânita. Motorul cu antimaterie este pentru sfârsitul veacului viitor, functionând pe principiul exploziei care, eventual, s-ar produce, la contactul dintre un atom de hidrogen si un antiatom de hidrogen; este drept ca înca nimeni nu a fabricat antimaterie dar teoria spune ca aceasta se va întâmpla; în concluzie, dupa 2100, multe astronave pamântene vor pleca, cu mii de oameni la bord, în expeditii dincolo de marginile Sistemului Solar, catre planetele straine despre care, atunci, vom sti mai multe. Cel mai nou „motor” propus este însa trambulina magnetica, pe care universitarii din Sussex (Marea Britanie) o vad functionala prin 2007, atât pe Terra cât si pe Luna: un stator (cu magneti supraconductori) creeaza un câmp magnetic suficient de puternic pentru a-si arunca rotorul (nava cosmica) cu 1000 km/h, ca din prastie, în afara planetei; o asemenea instalatie de lansare poate trimite o nava la fiecare 90 minute – suficient pentru a popula cosmosul apropiat cu sateliti, pentru a servi I.S.S. (Statia Spatiala Internationala), pentru a trimite montori si materiale în cele cinci puncte Lagrange, „insula” cosmica în care, profitând de echilibrarea fortelor de atractie ale Pamântului si Lunii, vom construi, dupa 2030, primele orase spatiale; dar si pentru a „recolta” paletii cu minereu pe care le vor recolta „minerii” roboti trimisi pe Luna.