Cum spuneam în episodul anterior, întorcandu-ne la începutul secolului al XVI-lea si schimband capul busolei spre vest, avem a constata cum spaniolii acelor vremuri nu au facut decat sa-i imite pe portughezi care pusesera stapanire pe zona estica a planetei, dinspre India. Ambele natiuni se autointitulasera „civilizatorii” lumii si în virtutea acestei calitati nu au încercat nici o clipa sa integreze vechile civilizatii existente pe acele meleaguri, nu au cautat sa armonizeze civilizatia europeana cu cele orientale sau vestice, ci au dorit tot timpul un singur lucru: sa ia totul! Si cum „totul” nu poate fi luat de buna voie, atunci singura metoda era distrugerea.
Asa procedasera în est portughezii, spaniolii nu puteau ramane mai prejos. Doar lumea fusese împartita în doua, între ei. Meteahna care, dupa cinci sute de ani, functioneaza la fel de eficient si tenace în zilele noastre. Asadar, prima civilizatie „americana” importanta care a cazut sub armele spaniolilor a fost cea azteca. Departe de a fi populat de niste primitivi care faceau focul frecand doua bete, Imperiul Aztec, fara a fi unul stravechi, se bucura de o istorie si o expansiune viguroasa.
La ora la care fusese descoperit de conchistadorii spanioli ajunsi aici pe la granita de sud a Vaii Mexicului, civilizatia azteca era în plina dezvoltare. Capitala Imperiului era la Tenochtitlan, un splendid complex de orase, lacuri si canale, un loc care servea ca centru al civilizatiei Mezoamericane. Asezarea fusese proiectata undeva în partea vestica a unui sistem de cinci lacuri, pe la anul 1325. Alegerea nu fusese întamplatoare, daca stam sa ne gandim ca zona fusese leaganul catorva culturi pre-columbiene între 1700 si 1100 î.Ch, perioada în care aici au aparut mai multe asezari.
Mai la sud a aparut orasul Cuicuilco, fondat pe la 1200 î.Ch, un centru cultural care a atins apogeul între 800 si 600 î.Ch, timp în care au fost construite si primele piramide conice. Nu se stie ce ar fi ajuns orasul daca vulcanul Xitle nu ar fi distrus totul în anul 30 d.Ch. Distrugerea orasului Cuicuilco a lasat loc înfloririi orasului Teotihuacan, cel care fusese construit cu trei secole mai devreme, pe la anul 300 î.Ch.
Perioada de glorie a durat pana prin secolul VII d.Ch, cand si Teotihuacan a disparut pentru a lasa locul altor orase care se ridicau în acea vreme în jurul lacului Texcoco, e vorba despre Coyohuacan, Culhuacan, Chimalpa si Chimalhuacan, majoritatea apartinand influentei Toltece si Chichimece. Nici unul dintre aceste orase nu îsi exercita influenta asupra celuilalt, dimpotriva ele coexistau mai mult sau mai putin pasnic si aceasta stare a durat cateva secole.
O vreme pe care cronicele aztece o numesc „Epoca de aur”. Chiar daca pe la 1300 tepanecii din Azcapotzalco începuse sa domine zona, putem spune ca nimic groaznic nu se prevedea pentru viitoarele secole. Si totusi, nenorocirea avea sa poarte un nume: conchistadorii lui Cortez. Deocamdata ramanem în zona lacului Texcoco si în capitala Tenochtitlan pentru a demonstra inteligenta si forta acestei civilizatii care a avut un singur ghinion, acela de a se întalni cu „civilizatia europeana” dornica de noi bogatii. Tenochtitlan a fost ridicat pe un ostrov existent pe lacul Texcoco si în jurul acestui ostrov, aztecii au creat o uriasa insula artificiala apeland la un sistem similar cu cel folosit la crearea chinampas-urilor.
Chinampa este o metoda folosita de vechii mezoamericani care foloseau suprafete mici rectangulare de pamant arabil fertil de pe fundul unor lacuri dupa ce în prealabil le secau. Pentru a rezolva problema aprovizionarii cu apa de baut în Tenochtitlan, Aztecii au construit un sistem de baraje care separau apa sarata a lacului de apa dulce a rau-rilor care se varsau acolo. La fel ca si în Olanda de mai tarziu, sistemul de baraje le permitea aztecilor sa controleze nivelul apei în lac. În plus, ei au construit si o retea de canale în interiorul orasului pentru dirijarea apei. Vazut de azi, Tenochtitlan era o bijuterie a constructorilor azteci. O bijuterie stralucitoare, dar mult prea fragila pentru „spiritul” european. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii