Dupa cele cateva tatonari în India, dupa ce au încercat, fara succes, asa cum am aratat, sa se intercaleze în complexa retea comerciala din Oceanul Indian, portughezii au ajuns la concluzia, ca si urmasii lor de azi constituiti în „aliante internationale”, ca nu exista alta abordare a situatiei mai nimerita decat aceea prin forta armelor. Cum am zice azi, „daca ei nu ne vor, tunurile noastre pot”. Asa se face ca atunci cand la Curte s-a hotarat controlarea situatiei, din zona nu s-a mai ales un pilot cu experienta navala, ci un nobil cu experienta militara.
Exact acesta era cazul lui Francisco de Almeida, omul potrivit pentru o abordare nu numai militara, dar si politica. Misiunea lui nu era sa duca mesaje de pace si ghirlande de flori indienilor din Calcutta, ci sa anexeze teritorii si sa le treaca sub coroana portugheza. Asa începe colonialismul: momentul în care dispar dialogul si negocierile si încep sa fie zdranganite armele. Nu ne mira, azi, abordarea lui Almeida. Este abordarea dintotdeauna a statelor „civilizate” fata de cele „exotice”, „primitive”, dar extrem de bogate.
În drumul spre India, Almeida construieste un fort la Kilwa, în Africa de est si anexeaza Mombasa. Ajuns la Cochin, de unde stersese putina Vasco da Gama si escadronul lasat de el sa apere portul cedand orasul in mainile fortelor navale din Calcutta, Almeida mai construieste un fort unde hotaraste sa-si instaleze cartierul general. Nu este sigur ce dorea nobilul portughez în zona: sa o controleze militar în asa fel încat sa nu mai existe probleme de ordin comercial pentru Portugalia sau sa incerce, avand de partea sa tunurile, sa restaureze un comert linistit, pe care tot ei îl deranjasera, prin stabilirea unor contracte comerciale cu mai multi stapani zonali de pe coasta Malabar.
Oricare ar fi fost intentiile sale, certe sunt doua lucruri: ca voia sa impuna regulile portugheze unui comert zonal care se desfasurase fara convulsii timp de secole si ca încercarile lui au fost sabotate atat din exterior, cat si din interior. Din exterior, deoarece aversiunea boss-ului din Calcutta fata de agresorii portughezi ramasese intacta înca de pe vremea bombardamentului comandat de Vasco da Gama, ostilitate care nu avea sa se îndulceasca o data cu sosirea unui alt reprezentant al Portugaliei.
Din interior, deoarece nu toti cei din anturajul lui Almeida erau la fel de inteligenti ca seful lor. E vorba despre capitanii care credeau ca buna judecata trece prin varful sabiei si prin acest comportament îi atatasera pana si pe cei care le puteau fi aliatii portughezilor în zona. Asa ca, în urma comportamentului cazon si total lipsit de judecata, pana si Cochin, portul rival si dusman al Calcuttei, s-a ridicat împotriva portughezilor.
Asa ca, desi strategia fusese bine gandita si nobilul Almeida avea suficienta minte ca s-o traduca în realitate, existau mai multe primejdii decat sanse de reusita. La ostilitatea celor doua porturi, trupele portugheze trimise sa puna stapanire pe comertul din Oceanul Indian s-au vazut confruntate cu o noua amenintare: cea egipteana.
Fiind amenintata din trei parti, flota portugheza a ales cea mai proasta dintre variante: confruntarea. Iar confruntarea a avut drept tinta flota egipteana despre care Almeida credea ca este mai vulnerabila. Numai ca flota egipteana trimisa în lupta de ultimul conducator independent Memeluk al Egiptului era bine dotata si asta deoarece acesta dorea sa puna capat amenintarii pe care portughezii o reprezentau pentru monopolul egiptean asupra comertului oriental.
Astfel ca flota nu era o încropeala de ultim moment, ci o structura de lupta bine pusa la punct, e drept si prin întarirea ei cu fortele musulmanilor din Gujerat. Astfel organizata, forta egipteana a învins flota portugheza, ucigandu-i si comandantul, care nu era altul decat fiul viceregelui Francisco de Almeida. (va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii